Ne-am obisnuit în ultima vreme sa aflam ca dispar tot felul de lucruri din Maramures: case de patrimoniu, paduri, biserici etc. Sirul „disparitiilor misterioase” pare sa nu se mai opreasca. „Vedeta” ultimei povesti de acest gen este un tezaur monetar care a disparut. Adica nu a disparut, el s-a ratacit, a reaparut, dar nu-l poate vedea nimeni.

La începutul secolului al XVI-lea, baza circulatiei monetare din Tarile Române a fost constituita din monede marunte (dinari unguresti, grosi polonezi si aspri turcesti). În secolul al XVII-lea, importanta grosilor polonezi a crescut, monedele poloneze fiind mentionate de numeroase documente. Grosii erau intens folositi în tranzactiile comerciale din secolul al XVII-lea. Productia uriasa de grosi polonezi a permis acestui nominal sa ocupe detasat primul loc în categoria monedelor mici si mijlocii, înlocuind asprul turcesc. Grosii au fost mentinuti în circulatia monetara pâna la începutul secolului al XVIII-lea, când au fost înlocuiti cu creitarii austrieci, aceasta schimbare fiind determinata de instaurarea stapânirii austriece în Transilvania.

Creitarii au fost monede mici de argint, ulterior de arama, care au circulat în sudul Germaniei, în Austro-Ungaria, în Transilvania si în Bucovina pâna la sfârsitul secolului al XIX-lea. În secolul al XVII-lea, din cauza incursiunilor tatarilor, mai multe tezaure monetare au fost îngropate de localnici. Din diferite motive, unele n-au mai fost scoase la iveala de proprietarii din vremea respectiva. Câteva tezaure monetare au fost descoperite pe teritoriul Maramuresului, majoritatea nu în urma unor sapaturi sistematice, ci datorita hazardului. Un astfel de tezaur este cel descoperit întâmplator în 1970, la Cetatele, de catre un localnic.

Faptul ca tezaurul a fost ascuns în pamânt (probabil ca la data respectiva suprafata era acoperita cu padure), arata temerea proprietarului ca acesta sa nu cada în mâinile cetelor tatarasti, care cutreierau satele la vremea respectiva.

<h5>Grosi si creitari</h5>

Prin grija profesorului de istorie din Cetatele, Mihai P.Rogojan, o parte a acestui tezaur a fost recuperat. Se pare ca au existat aproximativ o suta de grosi polonezi si creitari austrieci descoperiti pe o

aratura. Cel care a descoperit tezaurul l-a „împartit” pe la vecini, localnici, cunoscuti, astfel încât profesorul Rogojan nu a mai putut recupera decât 13 monede de argint (9 grosi si 4 creitari). Pentru o vreme, aceasta parte a tezaurului sia gasit adapostul în muzeul scolii din localitate. Apoi, cândva înainte de 1989 (profesorul Rogojan nu-si mai aduce aminte cu exactitate anul), piesele au fost aduse la

Muzeul Judetean Maramures. Rogojan le-a predat, pe baza unui proces verbal, doamnei Georgeta Maria Iuga, la vremea respectiva angajata a muzeului. Urma ca profesorul Rogojan sa încheie si un act de donatie catre muzeu, dar anii au trecut si acest lucru nu s-a mai realizat. În urma cu un an, în timp ce lucra la o monografie a satului Cetatele (aparuta în acest an la Editura Scriptorium cu titlul „Cetatele. Straveche cetate româneasca”) profesorul Rogojan a dorit sa cuprinda în aceasta lucrare si descoperirea

tezaurului de la Cetatele, însotita de o fotografie a monedelor.

Cum era si firesc, Rogojan s-a adresat celor de la muzeul din Baia Mare, solicitându-le sprijinul pentru realizarea respectivei fotografii. La muzeu, Rogojan a stat de vorba cu arheologul dr. Carol Kacsó. Stupoare! Profesorul afla ca tezaurul a disparut! Nu exista nici procesul verbal prin care profesorul predase monedele.

<h5>Monedele exista în descrieri</h5>

În ciuda misterioasei disparitii, monedele au existat si s-au aflat si la muzeu, din moment ce acelasi dr.Carol Kacsó afirma într-un articol (Descoperiri arheologice si numismatice în zona Sisesti) aparut în

lucrarea „Sisesti. Vatra strabuna”  urmatoarele: „Mihai Rogojan ne-a mai informat ca la Cetatele a fost descoperit si un tezaur monetar. El a fost gasit în aratura, în 1970 sau 1971, spre vest de centrul localitatii, în punctul La Ursutiu, de catre Simion Tamas. Potrivit relatarilor descoperitorului, monedele au aparut sub o bucata de lemn, la foarte mica adâncime în pamânt. Este posibil ca bucata de lemn sa fi apartinut recipientului în care au fost depuse. Din pacate, nu a fost salvata decât o mica parte din tezaur, care a ajuns, prin donatia lui Mihai Rogojan, la Muzeul din Baia Mare.

Dintre cele 13 piese recuperate, noua au fost emise în Polonia, patru în Austria. Monedele poloneze provin de la Sigismund III (1587-1632): o piesa de un gros – 1622, doua piese de câte un gros – 1623, o piesa de un gros – 1624, o piesa de sase grosi – 1627, si de la Ioan Cazimir (1648-1668): trei piese de câte sase grosi – 1667, o piesa de 18 grosi (ort) – 1668. Monedele austriece provin de la Leopold I (1657-1705): o piesa de 3 creitari (cu stemele Austriei si Tirolului) si o piesa de 6 creitari – 1665, o piesa de 3 creitari perforat peste data de emisie, probabil 1666, o piesa de 3 creitari – 1670. Având în vedere compozitia foarte asemanatoare a tezaurelor de la Surdesti si Cetatele, dar si faptul ca ambele au iesit la iveala în jurul anului 1970 si au fost doar partial salvate, s-ar putea ridica problema daca nu  cumva ele apartin în realitate unei singure descoperiri.

Cunoscator al realitatilor locale, Mihai Rogojan exclude aceasta posibilitate. Prezenta într-o zona restrânsa a doua tezaure monetare care se termina, foarte probabil, cu monede din a doua jumatate a  secolului XVII presupune pentru acest rastimp vremuri tulburi aici, datorate mai cu seama deselor invazii tataresti.”

<h5>Povestea profesorului</h5>

În cele din urma, profesorul Rogojan si-a publicat monografia fara fotografia tezaurului. Un tezaur care, am aflat în zilele din urma, îi apartine. Am aflat întâmplator despre aceasta „disparitie misterioasa”  si, în mod firesc, ne-am interesat despre subiect. Despre tezaur, am gasit doua surse bibliografice: articolul semnat de Kacsó si monografia lui Rogojan, în ambele descrierea monedelor disparute fiind identica. Pentru a afla povestea exacta am fost în Cetatele si am stat de vorba cu profesorul Rogojan, un „arheolog amator”. „Eu am fost preocupat de istorie si mai ales de istoria locala. De-a lungul timpului am adunat multe obiecte de uz casnic de aici, din localitate, si printre lucrurile de valoare am facut rost si de un topor de piatra si un vârf de lance din fier.

La un moment dat, într-o primavara, un copil îmi spune ca badea Simion o aflat ceva bani de argint la Ursut. Dupa ore, m-am dus la omul respectiv, Simion Tamas, care mi-a dat treisprezece monede de argint. Initial au fost mai multe, dar le-o împartit la diferite persoane din sat. Probabil c-o fost mult mai multe. Probabil ca o mai dat si la vecini si la cine o arat, ca acela era atunci presedinte de CAP. Cum sa ma duc la ei sa le cer monedele? Monedele le-am dus la scoala, într-o camaruta în care am organizat un mic muzeu al scolii.

Am facut dintr-o banca veche o vitrina si le-am expus acolo. Am adunat si alte monede din cupru si le-am pus pe toate acolo. Am avut si un banut roman… Cele treisprezece monede de argint le-am dat Georgetei Maria Iuga, ca sa le duca la muzeu, sa le dea unui specialist care sa le identifice. Am încheiat un proces verbal de predare-primire, în doua exemplare, cu Maria Georgeta Iuga. Lucra la muzeu atunci si am avut mare încredere în ea, mai ales ca eu cu sotul ei am avut cam aceleasi afinitati culturale.Acum când am facut lucrarea despre Cetatele am zis sa public si fotografia tezaurului. Nici nu mi-o trecut prin cap ca n-o sa gasesc monedele la muzeu. Acolo l-am gasit pe Carol Kacsó. El a cautat tezaurul, dar n-a gasit nimic.

Nu stiu cum s-o putut întâmpla, dar monedele au disparut!De când le-am predat, n-am mai vazut mo-nedele niciodata. Cineva o lucrat cu ele, ca nu cred c-o intrat tâlharii în muzeu…”, ne-a declarat Rogojan.

<h5>Varianta Kacsó îmbunatatita</h5>

<i>

Dupa discutia cu Mihai Rogojan, l-am contactat telefonic pe Carol Kacsó. Stiam ca a fost ani buni seful sectiei de Arheologie din cadrul Muzeului Judetean Maramures si eram convinsi ca este persoana cea mai potrivita pentru a ne lamuri în aceasta problema. Cu atât mai mult cu cât, din spusele profesorului Rogojan, cel care i-a semnalat disparitia tezaurului a fost chiar Carol Kacsó. Din nou,stupefactie!

„Ei, n-au disparut monedele, cum sa dispara? Cine-a zis ca au disparut? Sunt la muzeu, nu-i nici un fel de problema. Sunt la muzeu. S-au regasit de atuncea. Ele sunt la muzeu, dar nu s-au putut înregistra, din moment ce omul nu le-a predat. Le-a dat la cineva de aici sa se consulte si n-a mai  revenit. Adica a revenit, dar în momentul acela nu erau. Acuma sunt. Nu-i nici un fel de problema. Eu nu stiu de treaba asta, cui le-a dat, în orice caz monedele sunt”, ne-a declarat Kacsó.

Cel putin ne-am lamurit de un lucru: Carol Kacsó este una din verigile importante ale acestei povesti. A doua zi, am luat legatura cu arheologul Muzeului Judetean de Istorie Maramures pentru a limpezi situatia tezaurului de la Cetatele, care ba nu este de gasit, ba apare din neantul sertarelor de birou. Calm, surâzator când a auzit despre ce este vorba, Kacsó a spus o „poveste” fara sa clipeasca.

„Da, sunt monezile! Nu pot sa vi le arat, pâna nu iau legatura cu domnul Rogojan. Nu am ce sa va zic. Voi lua legatura cu el, sa îl întreb cum si ce! Nu stiu care este povestea… Cine a spus ca nu sunt monezile? Si la domnul Botis i-am spus ca sunt. Cum sa nu fie? Ce sa se poata? Monezile sunt ale lui Rogojan, nu le-a donat muzeului, nu a facut nimic, le-a dat cuiva de la muzeu ca sa faca expertiza lor. Atâta tot. Nu stiu când au fost date”, a spus Kacsó. Cu zâmbetul pe buze, arheologul baimarean ne-a spus ca nu stie nimic, nici macar de faptul ca Mihai Rogojan a scos o monografie a localitatii Cetatele si ar fi vrut sa fotografieze tezaurul pe care l-a dat în grija unui angajat al muzeului. „Nu cred ca omul este suparat, a fost pe la mine si i-am spus sa-si precizeze pozitia: le doneaza, nu le doneaza? Eu am crezut ca ele au fost donate muzeului, asa am si scris.

Recunosc ca este o greseala, dar ele sunt aici… Da! Ele sunt în muzeu, dar nu a facut o hârtie de donatie… Urmeaza sa faca, daca vrea”, a spus Kacso. L-am întrebat pe arheolog daca acest tezaur a fost dat în custodie si daca da, cui anume. Raspunsul a fost dezarmant: „Nu stiu! Cred ca s-a dat pe prietenie… Nu stiu cine stie, probabil domnul Rogojan…  Nu va spus cui le-a dat? Vedeti! La doamna Iuga… Eu… stiam ca au fost donate, dar nu este asa, din moment ce nu sunt înregistrate la muzeu… De fapt, care este problema, eu nu vad care e problema… Poate ca Rogojan nu le-a cautat! Eu ce sa spun… Nu stiti cumva numarul lui de telefon?”, a mai spus Kacso.

Ioan Botis

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here