Preluare documente pentru întocmirea cărţilor de identitate în comuna Aghireşu

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Cluj, instituţie publică de interes judeţean care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, continuă activităţile de preluare a documentelor pentru tipărirea cărţilor de identitate în comunele de pe raza judeţului Cluj.
O echipă de lucrători ai Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, se va deplasa joi, 29 martie 2012, în localitatea Aghireşu, judeţul Cluj, cu staţia mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărţilor de identitate.
Cetăţenii de pe raza comunei care au cărţile de identitate expirate, sau urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, cei aflaţi în alte situaţii care impun eliberarea unui nou act de identitate, precum şi cei care solicită viză de reşedinţă, se vor prezenta cu toate documentele necesare eliberării cărţii de identitate, cu începere de la ora 09:30, la Sala de şedinţe a Primăriei Comunei Aghireşu.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor ce se impun în această etapă, premergătoare întocmirii cărţii de identitate (de preluare a imaginilor, cererilor şi documentelor necesare), lucrătorii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Cluj, beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul primăriei şi a organelor de poliţie locale.
Reamintim faptul că această acţiune de punere în legalitate cu acte de identitate a persoanelor se va realiza prin deplasarea cu staţia mobilă achiziţionată în cadrul proiectului: „Modernizarea activităţilor de evidenţă a persoanelor din judeţul Cluj”, finanţat prin Programul Phare 2006 “Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local”. Principalele beneficii pe care proiectul anterior amintit le aduce constau în:
– reducerea cu 50% a timpului de emitere a actelor de identitate şi a modificărilor în actele de stare civilă;       
 – îmbunătăţirea cu 20% a activităţii de evidenţă a populaţiei;
 – creşterea cu 25% a securităţii informaţiilor cu privire la persoane;
 – reducerea cu 50% a timpului de aşteptare la birourile şi ghişeele de relaţii publice.
          Activităţile se desfăşoară în sprijinul persoanelor cărora starea sănătăţii sau posibilităţile materiale nu le permit să se prezinte la ghişeu pentru obţinerea documentelor de identitate, contribuind astfel la reducerea riscului de marginalizare socială a acestor categorii de persoane defavorizate.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.