Parlamentarii europeni au votat joi pentru ridicarea imunităţii parlamentare a candidatei extremei drepte la preşedinţia Franţei, Marine Le Pen, cercetată de justiţia franceză pentru publicarea pe Twitter, în anul 2015, a unor execuţii comise de jihadiştii grupării Statul Islamic, relatează Reuters, potrivit agerpres.
Votul de joi din plenul Parlamentului European confirmă o decizie preliminară luată marţi de Comisia pentru afaceri juridice a PE privind ridicarea imunităţii parlamentare de care preşedinta Frontului Naţional (FN) francez beneficia în virtutea funcţiei de eurodeputat.
Odată cu ridicarea imunităţii, Marine Le Pen riscă să fie pusă sub acuzare. Acuzaţia care i se aduce este „publicarea de imagini violente” pentru care, dacă va fi găsită vinovată, ea este pasibilă de o pedeapsă de trei ani de închisoare şi o amendă de 75.000 de euro.