Laura Andrei s-a ales cu o plângere la DNA făcută de către o judecătoare. Motivul constă în identificarea unor piedici într-un proces de executare a ordinului de indisponibilizare.

Judecătoarea Camelia Bogdan a depus o plângere la DNA împotriva Laurei Andrei, președintele Tribunalului București, dar și a unor inspectori din cadrul Inspecției Judiciare, pe care îi acuză de abuz în serviciu și favorizarea infractorului, arată surse judiciare citate de Adevărul.

În plângere, Bogdan face referire la o serie de impedimente în procesul punerii în executare a ordinului de indisponibilizare, în vederea confiscării sumelor de bani din decizia de condamnare a lui Dan Voiculescu. Inspecția Judiciară a deschis în final trei cercetări disciplinare în doar 10 zile. Intenția, susține aceasta, a fost aceea de a tergiversa confiscarea dispusă în cazul lui Voiculescu.

Camelia Bogdan susține că prima cercetare a fost deschisă pe 4 ianuarie 2016 și o viza pe ea și pe Mihai Alexandru Mihalcea, celălalt membru din complet. Cercetarea ar fi început pentru că aceștia au solicitat emiterea unor adrese către ANAF – DGITL Sector 1 Bucureşti şi către Tribunalul Bucureşti pentru a se comunica stadiul executării deciziei penale şi comunicarea CNP-ului şefului ANAF pentru a se aprecia asupra unei eventuale aplicări a unei amenzi judiciare faţă de acesta.
Completul voia să afle mai multe date privind măsura confiscării tuturor bunurilor mobile şi imobile, precum şi a sumelor din conturi, a activelor şi acţiunilor aparţinând sunor societăţi din Cipru.

Camelia Bogdan a insistat ca Tribunalul București să pună în executare ordinul de confiscare prin emiterea unei comisii rogatorii, dat fiind că autoritățile cipriote le-au adus la cunoștință că pentru identificarea şi indisponibilizarea conturilor bancare este necesară transmiterea unei astfel de comisii. În schimb, Tribunalul Bucureşti a sesizat Inspecţia Judiciară.

Modalitatea “în care au acţionat şi acţionează şi la momentul actual preşedintele Tribunalului Bucureşti, pe de o parte, dar şi Inspecţia Judiciară, pe de altă parte, prin activităţi concurente are un efectul continuu, de tergiversare. În fapt, efectul acestor activităţi este acela de blocare temporară a executării măsurii dispuse prin Decizia 888/A/08.08.2014, iar prin acest efect se aduce grave prejudicii interesului naţional, având în vedere valoarea deosebit de ridicată a produsului infracţional de recuperat”, a susținut judecătoarea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.