SC Construcții Erbașu, care se ocupă de edificarea noului sediu al Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj Napoca, a mai cerut încă o mărire a sumei contractuale. Astfel, în momentul de față, prețul acestui proiect a crescut cu peste 23 milioane lei față de suma cu care contractul a fost câștigat. La licitație au fost depuse 8 oferte, dintre care 6 au fost declarate neconforme și două acceptate pe considerentul prețului cel mai mic. De asemenea, oferta celor de Construcții Erbașu a fost contestată  de compania clujeană ACI, dar CNSC a respins plângerea.

În noiembrie 2022, SC Construcții Erbașu a cerut două majorări a sumei contractuale pentru proiectul de construire a Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj Napoca. Anterior ceruse prelungirea termenului de finalizare a lucrării. La mijlocul acestei luni, firma condusă de Cristian Erbașu, unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din domeniul construcțiilor din România, a mai cerut o suplimentare a prețului cu care a câștigat licitația. Astfel, acum Academia de Muzică costă cu 23 de milioane de lei față de valoarea cu care a fost câștigat contractul. Investiția este suportată de statul român prin intermediul Companiei Naționale de Investiții din România. 

Trebuie menționat și faptul că în cadrul procedurii de licitație declararea câștigătorului a fost contestată de firma clujeană ACI, dar Consiliul Național de soluționare a Contestațiilor a respins plângerea.

Potrivit contestației, ”în urma aplicării criteriului de atribuire stabilit pentru procedura de atribuire, respectiv cel mai bun raport calitate-preț, asocierea Construcții Erbașu – Concelex Engineering – Terra Gaz Construct a fost clasată pe primul loc cumulând un total de 100 de puncte. Asocierea ACI Cluj – Dico și Țigănaș Birou de Proiectare – Conest a fost evaluată cu un total de 96,08 puncte din care: experiența profesională (20% – 18 puncte), organizare și metodologie (20% – 20 puncte), prețul ofertei (60% – 58,08 puncte). La evaluarea propunerii financiare s-a avut în vedere ca asocierea ACI Cluj SA a ofertat o valoare de 104.983.748,53 lei. Au fost folosite cote de 8% cheltuieli indirecte și 4% profit. Asocierea Construcții Erbașu a ofertat o valoare de 101.617.204 lei cu cote de 15% cheltuieli indirecte și 12% profit”, arată contestația.

Dacă la suma cu care asocierea SC Construcții Erbașu s-ar aduna valoarea cu care a fost suplimentat contractul, în mod sigur oferta nu ar fi cea mai bună. 

Cei de la Construcții Erbașu nu s-au ocupat și de asigurarea serviciilor de diriginte de șantier, astfel că CNI a făcut o licitația separată. Suma de 320.216 lei, cu care a fost câștigat contractul de diriginție de șantier, este împărțită între o firmă din Bistrița (BASELI DRUM CONSULT SRL – soții Livia și Sergiu Baba) și una din Iași (soții Alina și Paul Savin).

Tromboane pe ruine de BCA

Firma care a câștigat contractul îi aparține milionarului Cristian Erbașu și a intrat puternic în licitațiile din Cluj. A câștigat, prin intermediul instanței, un contract în valoare de 45 milioane euro pentru construirea clinicii de neurochirurgie a Spitalului Clinic Județean Cluj Napoca.

Erbașu este unul dintre oamenii de afaceri controversați care deține societăți comerciale abonate la contractele publice ale instituțiilor statului. În urmă cu câțiva ani, sediul companiei Erbașu a fost ținta anchetatorilor de la Direcția Generală Antifraudă și poliție. Au fost ridicate acte contabile, iar proprietarul Cristian Erbașu a fost dus la audieri, în calitate de martor. Compania pe care au anchetat-o autoritățile pentru o posibilă fraudă a fost moștenită de la tatăl lui, Mihail Erbasu, care s-a sinucis în urmă cu mai mulți ani, în condiții misterioase, în vila sa din Snagov. Potrivit anchetatorilor, afacerea vizată avea ramificații în aproape jumătate de țară. 116 firme au fost urmărite penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Prejudiciul estimat se ridica la aproximativ 30 de milioane de euro, dar sumele spălate de suspecți erau estimate la 100 de milioane de euro. Însă, Erbașu nu a fost trimis în judecată și, mai mult, firmele sale și-au revenit spectaculos.

Pe terenul respectiv, în urmă cu mai mulți ani, CJ Cluj a vrut să construiască un spital regional.

Afacerea a început în 1995, când Consiliul Judeţean Cluj era condus de PUNR-istul Victor Romulus Constantinescu, profesor pensionat la UTCN. În urma unui “troc”, Ministerul Sănătăţii a acceptat să furnizeze fondurile cu condiţia ca administraţia judeţeană să găsească un teren disponibil. Terenul a fost găsit, dar autorităţile au pierdut din vedere faptul că pământul aparţinea unor clujeni care făcuseră cereri de retrocedare. Însă,între timp,Ministerul acordase o tranșă de 10 miliarde (lei vechi) iar marea parte a banilor au ajuns la firma TCI care câștigase contractul de edificare a spitalului.

În 1996, odată cu schimbarea ministrului Sănătății, proiectul a fost blocat și lucrările s-au întrerupt.

După câţiva ani, în care clădirea a fost scoasă la licitaţie, dar nimeni nu a vrut să o cumpere. Odată cu ”înscăunarea” lui Mihail Hârdău în funcția de ministru al Educaţiei, s-a lansat ipoteza că ruina ar putea găzdui liceul şi academia de muzică din Cluj Napoca.

Arhitectul sediului Academiei de muzică acuzat că nu are experiență în lucrări de acustică

La licitația pentru construirea viitorul sediu al Academiei de muzică s-au înscris 9 oferte din care 6 au fost declarate neconforme, 3 au fost retrase și 2 au rămas la licitație.

Printre cei care au vrut contractul se numără și cei de la compania clujeană de construcții ACI Cluj. Ei au contestat rezultatul spunând că oferta celor de la Construcții Erbașu nu îndeplinește cerința condițiilor referitoare la experiența profesională similară în lucrări în ultimii 5 ani. De asemenea, cei de la ACI au atras atenția asupra ”neîndeplinirii condițiilor referitoare la demonstrarea experienței specifice, respectiv din documentația transmisă de ofertant nu rezultă că specialistul Stan Mariana Cristina a desfășurat activități de arhitect/inginer proiectant de studii acustice în cadrul unor contracte de proiectare/contractare de proiectare și execuție având ca obiect construcție de săli de spectacole/audiții de minim 800 de locuri”, se arată în contestație.

Însă, Consiliul a respins acțiunea.

”Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ACI CLUJ SA în contradictoriu cu autoritatea contractantă CONSTRUCTII ERBASU SA. 2/3 Față de cele stabilite mai sus cu ocazia soluționării contestației depusă de ACI CLUJ SA, Consiliul va admite cererea de intervenție voluntară depusă de CONSTRUCTII ERBASU SA”, arată sumarul deciziei.

Ce cuprinde proiectul

Proiectul este finanțat, prin Compania Națională de Investiții de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Academia de muzică și campusul vor avea o suprafață desfășurată de 23.098 mp. Se urmărește conversia funcțională pentru 3 corpuri de clădire care vor fi reabilitate și extinse. Ele vor avea următoarele funcțiuni după finalizarea lucrărilor:

  • Corpul C1 se va extinde și va adăposti:
    • Sală de spectacole, cu o capacitate de 835 de persoane – 505 locuri la parterul sălii, 286 locuri în balconul sălii și 44 locuri în lojile laterale;
    • Universitatea, cu principalele spații:
      • sală de orgă cu 144 de locuri la parterul sălii și 72 de locuri în balcon;
      • amfiteatrul cu 160 de locuri la parterul sălii și 64 de locuri în balcon;
      • rectoratele, decanatele;
      • bibliotecă;
      • sali de curs, sali de studiu individual;
      • săli cu diferite functiuni (de repetitii, de încălzire pentru artiști, săli individuale pentru dirijor și solist, sali de regie etc.);
      • laboratoare;
      • vestiare pentru artiști;
      • spațiu pentru depozitare decoruri;
      • cabinet medical
    • Un adăpost de protecție civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii;
    • Căminul studențesc, cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenți ai Academiei de Muzică. Camerele vor fi de doua tipuri: 22 de camere cu două locuri și 34 de camere cu patru locuri, prevăzute fiecare cu grup sanitar propriu. De asemenea, la parter au fost proiectate și 2 camere care să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilități.
  • Corpul C2 se va extinde și se va realiza reconversia lui în atelier de întreținere (ateliere de întreținere pentru clădirea principală, ateliere pentru decoruri etc.)
  • Corpul C4 se va extinde și va fi amenajat ca sală de sport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.