Preţurile apartamentelor din blocurile construite înainte de 1989 în Bucureşti vor scădea cu peste 30% până în primăvara anului viitor, mai mult decât în cazul apartamentelor noi, unde reducerile vor fi de mai mică amploare, a declarat pentru MEDIAFAX Ştefan Dumitraşcu, arhitect şef al Sectorului 3.
" Preţul de execuţie, în Bucureşti, pentru un metru pătrat standard de apartament se situează undeva între 450 şi 500 de euro. În cazul în care se ia în considerare şi valoarea terenului pe care se construiesc aceste apartamente, un preţ fără profit pe metrul pătrat de apartament ar fi undeva la 600 de euro. Ce este peste această sumă poate fi considerat profit al dezvoltatorului", a spus Dumitraşcu.
El spune că în statele din Europa profitul mediu pe segmentul de real estate este cuprins între 11% şi 18%, ceea ce ar însemna că preţul unui apartament în Bucureşti nu ar trebui să treacă de 720 de euro pe metru pătrat construit.
" Majoritatea apartamentelor noi au fost construite având în minte doar profitul şi specula. Proprietarii care au investit 600 de euro şi vând mult mai scump vor coborî în continuare preţurile, pentru că nu găsesc cumpărător la cât cer acum pe ele, iar băncile le bat zilnic la uşă şi îi presează. Şi atunci vor fi nevoiţi să vândă şi la 700 şi la 800 de euro metrul pătrat, iar acest lucru va pune o mare presiune pe apartamentele vechi", a spus arhitectul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.