Un virus respirator apărut în China depășește granițele, devine pandemic și ucide un milion de oameni într-un an și jumătate. Coronavirusul din 2020? Nu, gripa din Hong Kong de la sfârșitul anilor 1960, relatează AFP, citat de HotNews.ro.
Prima pandemie din era contemporană, această epidemie de gripă A(H3N2), reperată la jumătatea anului ’68 în enclava Hong Kong, a ucis 50.000 de oameni în Statele Unite și 31.000 în Franța.
„Oamenii veneau cu tărgile, într-o stare catastrofală. Mureau de hemoragie pulmonară, cu buzele învinețite, cenușii. Aveau toate vârstele, 20, 30, 40 de ani și peste”, își amintea doctorul infecționist Pierre Dellamonica în 2005, în ziarul Libération.
Morții erau înghesuiți în „saloanele din spate ale spitalelor și în morgi” la vârful epidemiei din Franța, în decembrie 1969, a arătat istoricul specializat în chestiuni sanitare Patrice Bourdelais.
Niciun titlu pe prima pagină a ziarelor la acea epocă, nicio măsură guvernamentală și nici măcar o alertă medicală.
La vârful epidemiei din Franța, în 18 decembrie, ziarele menționau o epidemie de gripă „staționară” (Le Figaro) sau care „pare să dea înapoi” (Le Monde).
Cum se explică o astfel de atitudine? La acea epocă, mediul medical, liderii, presa și populația în general aveau o credință aproape orbească în progres și în noile arme, vaccinurile și antibioticele, care făcea miracole, aneantizând, spre exemplu, flagelul tuberculozei, explică Patrice Bourdelais.
În plus, sensibilitatea față de moarte nu era cea din zilele noastre: „cele 31.000 de victime ale gripei din Hong Kong nu au creat scandal, au trecut chiar neobservate timp de mai multe decenii, comentează istoricul. A fost nevoie de anul 2003 și de studiile epidemiologului Antoine Flahault pentru analizarea victimelor provocate de această epidemie în Franța.
Boala antropocenului
Era epoca „Trente glorieuses”, cele trei decenii asociate cu boom-ul economic de după al Doilea Război Mondial. „Pe această curbă de progres multidimensional” un accident precum o gripă ucigașă nu era la fel de intolerabil ca astăzi.
Tensiunile internaționale, cu războiul din Vietnam sau criza umanitară din Biafra, în Africa, relativizau problemele legate de o epidemie mai sângeroasă decât altele.
Era exact invers față de prezent: epidemia Covid-19 a alungat orice alt subiect și a determinat o imensă paralizie.
Poate că sănătatea a devenit preocuparea individuală primordială și suntem inconștient convinși că societățile actuale dispun de toate armele pentru a combate epidemiile, spune Bourdelais.
Pentru geograful Michel Lussault, importanța zdrobitoare pe care a căpătat-o pandemia de Covid-19 reflectă pur și simplu „amploarea bulversărilor legate de mondializare” cu mobilitatea sa internațională extremă pentru piețe, oameni și informație.
Medicul infecționist Philippe Sansonetti ilustrează propagarea internațională a coronavirusului în emisfera nordică cu o hartă a zborurilor internaționale din China spre Europa și America de Nord: răspândirea virusului coincide perfect cu densitatea legăturilor aeriene.
„Aceste maladii infecțioase emergente sunt boli ale antropocenului (epoca în care incidența activității umane pe Terra devine preponderentă), exclusiv legate de controlarea planetei de către om”, explică el.
Pandemia Covid-19 relatează o poveste în trei episoade: un „salt între specii” cu trecerea coronavirusului de la liliac la om, urmată de o „revărsare”, cu infectarea de către un om a altor oameni, și în sfârșit „a treia etapă care este explozia” infecției la scară planetară, prin mijloacele de transport intercontinentale, arată acesta.
Între 1968 și 1969, virusul gripei A(H3N2) a avut nevoie de mai multe luni pentru a ajunge din Asia în Statele Unite și în Europa. De această dată, câteva săptămâni au fost suficiente.
