Primarul Apostu nici nu a început campania electorală la Cluj că a şi terminat-o. Sorin Apostu nu trebuie decât să mai aştepte glasul urnelor în 15 februarie ca să devină din primar interimar, primar ales al Clujului.

 
Noncombatul din Consiliul local unde Apostu a fost ales primar interimar cu doar două voturi împotrivă (ambele de la PNL – aparţinând Steluţei Cătăniciu şi doctorului Chira, nefericitul candidat la Primăria Clujului), a fost de-a dreptul halucinant. UDMR, a doua formaţiune politică ca şi putere din Cluj i-a acordat vicepreşedintelui UDMR-ist Laczi Attila doar două voturi, patru mergând tot la Apostu. Nu înţeleg de ce a mai candidat Laczi dacă oricum consilierii săi în proporţie de 2/3 l-au votat pe Apostu. Trebuia pur şi simplu să nu îi mai propună pe L. Attila care cu această ocazie s-a acoperit de ridicol. Doar L. Attila este şi preşedintele organizaţiei UDMR Cluj, deci ori proprii lui consilieri nu-l bagă în seamă, ceea ce însemnă că nu mai conduce în fapt UDMR Cluj, sau consilierii UDMR Cluj fac mişto de Attila. Cu siguranţă propunerea ca Laczi Attila să fie ales primar interimar a fost o desconsiderare a comunităţii maghiare din Cluj, conducerii UDMR şi a noastră în general. Ce dorea să ne arate preşedintele UDMR Cluj, că e democraţie în Consiliul Local Cluj? La PSD situaţia a fost şi mai neagră. PSD-ul nu a dat nici un vot împotriva lui Apostu. Nu şi-a propus nici un candidat iar unii pesedişti chiar l-au votat pe tânărul pedist. Deci care este opoziţia în Consiliul Local Cluj? Pentru că puterea am înţeles din cine este formată, alianţe PDL-PSD-UDMR, iar opoziţia are două mâini stângi: Chira + Cătănciu. Iată cum un partid care nu exista în 2000 în Consiliul Local Cluj şi mă refer aici la PD, are astăzi 31 de consilieri din 33. Senzaţional, cum ar spune cei de la OTV. În Cluj nu mai există opoziţie. Iar acum cei de la PNL şi PSD nu cârâie nimic. Oare de ce?
 
Să îi luâm pe rând pe protagonişti. Cel mai puternic partid din judeţ după PDL, UDMR-ul are câştigate poziţii de viceprimar şi vicepreşedinţi la Consiliul Judeţean Cluj. Preţul ca să le menţină patru ani este tocmai acela ca UDMR să nu îşi prezinte contracandidat lui Apostu, în aceste alegeri. Ok. Deci 20% dintre clujeni, prima câştigătorului îi revine lui Sorin Apostu. Al treilea partid în ordine descrescătoare PSD nu şi-a numit încă candidat la Primăria Cluj. De altfel ce să aşteptăm de la antepenultima organizaţie PSD din ţară în urma rezultatelor din alegerile generale de luna trecută? Cu candidaţi bolovani şi miliţieni nu prea ai unde să ajungi. S-ar vinde şi ei ca UDMR-ul pentru posturi de adjuncţi la Consiliul Judeţean şi la Consiliul Local ca să nu-şi pună candidaţi dar nu mai sunt locuri de dat şi e prea jenant. Şi în sfârşit ultimii şi cei din urmă liberalii.
 
Şi aici Marius Nicoară, liberalul cu cea mai mare popularitate în Cluj şi în judeţ nu vrea să candideze. E liniştit acum. Are imunitate. Dar îl pune pe Tăricenu. Deci până acum va fi o confruntare Apostu – Nicoară. Vai de capul lui măi Nicoară. Sorin Apostu va câştiga din primul tur aruncându-l în ridicol, din nou cum la aruncat Alin Tişe anul trecut pe Nicoară. Cine va câştiga în PNL din acest scandal? Venalul Uioreanul care şi-a câştigat, nu-i aşa cu succes, mandatul de deputat.
Ce va mai putea cere în viitor Nicoară după două înfrângeri consecutive? Nimic.
 
Spuneam într-un editorial anul trecut că Boc îl garantează pe Sorin Apostol. Şi de aceea Apostu va câştiga. Iar opoziţia în Cluj nu există sau e ameţită total. Dar de acum imaginea PDL în fieful său Clujul va fi Sorin Apostu. De el depinde dacă PDL îşi va menţine popularitatea sau va decădea îngrozitor. Şi PUNR-ul stăpânea odată Clujul.

Liviu Man

5 COMENTARII

  1. Liviutz dragu tatii nu fi asa sigur nimic nu mai e ceea ce pare!!!Voda Basescu e panicat!Vrea neparat referendum(a bagat bulibaseala cu modificarea constitutiei), caci alianta lor de jumulit Romanika i-a cam faultat pe toti si vin Europarlamentarele.De fapt Voda Basescu(e chiar ca un Voda acum)vrea sa vada exact cum sta treaba si daca trebuie sa ii debarce rapid pe PSD-isti de la guvernare…ca dehVoda trebuie sa fie iar ales in decembrie ori prostimea care a votat e cam confuza..nu mai stie.Ori voda isi pregateste electoratul de pe acum si numai un referendum poate sa arata e xact ce si cum.Cat despre Boc o vorba din putina cultura americana spune „Easy come easy go”Asa ca sa auzim de bine mai Liviutz!! Te pupa tata pe chelie.

  2. Mai Man, nu esti doar sluga,est un mare hot,smecher si parvenit.Cine este Apostu? Unul ca tine.Nu este mult pana faptele voastre vor iesi la iveala.

  3. nu fi ti asa sigur de apostu,e un om de cea mai joasa speta, fara caracter,si eu nu vb prostii,chiar daca s a ,la baptisti,sa se nfrateasca cu d nu boc,nu va castiga,locul lui e in alta parte……….te salut amice!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.