Un localnic din comuna Branişte, Nicolae Todorean, nu poate intra în posesia unui teren pe care l-a revendicat în baza legilor fondului funciar, fiindcă edilii care s-au perindat pe la cârma primăriei refuză constant să îi elibereze un titlu de proprietate şi să îl pună în posesie. Omul a acţionat primăria şi comisia locală în judecată şi şi-a câştigat drepturile. Mai mult decât atât, administraţia locală din Braniştea a primit somaţii pentru rezolvarea situaţiei din partea Agenţiei Naţionale de Restituirea Proprietăţilor, dar şi din partea ultimilor doi prefecţi – Ani Bob şi Ioan Ţintean.

Refuzul autorităţii locale de a respecta legea şi dreptul de proprietate al lui Todorean s-ar părea că are la bază încercarea de a acoperi nişte acţiuni anterioare nu tocmai în regulă ale primarilor care au fost la cârmă până în 2012.

În anul 1998, Nicolae Todorean din Braniştea a depus la primăria comunei o cerere în baza Legii 169/1997 pentru a primi ceea ce i se cuvenea de drept. Moştenitorul de drept al suprafeţelor de pământ confiscate de fostul regim comunist era tată său, Ioan Todorean, care deja decedase în 1992. Bătrânul Todorean reuşise să recupereze în baza legilor fondului funciar emise până la acea vreme de Parlamentul României, doar cu ceva mai mult de patru hectare de teren din totalul de circa opt hectare. Trebuie să menţionăm că suprafaţă de teren de 2,82 ha solicitată spre restituire de Nicolae Todorean este situată aproape de malul râului Someş, în imediata vecinătate a suprafeţei deja restituită.

Todorean Nicolae: Mi-au spus să stau liniştit

După depunerea cererii în 1998 la Primăria Braniştea, Nicolae primeşte niciun răspuns. În 2000, după apariţia Legii 1, emisă în acelaşi an, omul nostru revine cu o nouă cerere pentru restituirea diferenţei de teren, însă şi de data aceasta primăria rămâne impasibilă. Drept urmare merge în audienţă la prefectul de la acea vreme, Valer Bindea, care constată că Todorean este îndreptăţit să primească terenul înapoi şi solicită administraţiei locale să respecte şi să aplice legea prin punerea acestuia în posesie. Comisia locală de fond funciar nu face întocmai ceea ce a spus prefectul şi îi comunică lui Todorean că este trecut pe o anexa de despăgubiri – anexa 39 – motivând că nu mai există teren disponibil fiindcă a intrat în domeniul statului.

„Mi-au spus atunci să stau liniştit, că atunci când vine legea potrivită mă rezolvă şi o să-mi dea ori un teren echivalent ori chiar pe vechiul amplasament”, povesteşte Todorean.

I-au anulat şi poziţia de pe anexa cu despăgubiri

Preţ de cinci ani până la apariţia Legii 247/2005, Nicolae Todorean nu a avut de ales decât să stea liniştit. În 2005 a fost însă chemat la primărie, unde i se comunică faptul că s-au anulat toate hotărârile luate în temeiul Legii 1/2000 şi că trebuie să depună o altă cerere în baza noii legi prin care să solicite ca terenul trecut la despăgubiri anterior să i se restituie în natură. Omul se conformează însă atunci când primeşte răspunsul, în februarie 2006, are parte de o surpriză neplăcută, întrucât comisia locală îi comunica că nu mai are dreptul la nicio restituire pentru că nu putea dovedi „filiaţia faţă de niciun proprietar tabular înscris în CF nr 505 – Ciceu Cristur şi prin urmare comisia nu a putu ţine cont de acest act”.

„Cu privire la cererea dvs. înregistrată la nr. 85/1998 în conformitate cu prevederile 169/1997 prin care solicitaţi reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2,82 ha constatăm că aceasta v-a fost respinsă în anul 2000 deoarece aţi înscris în anexa 39 – Braniştea pentru acordarea de despăgubiri, neatribuindu-vă teren în natură.

Prin depunerea cererii nr. 48/15.09.2005 în conformitate cu prevederile L 247/2005 aţi dovedit că nu acceptaţi soluţia dată în anul 2000 şi ca atare validarea din anexa 39 Braniştea a rămas fără obiect”, se mai precizează în adresa Comisiei locale, în numele căreia semnează primarul de la acea vreme, Joo Janos, şi secretarul Dumitru Şimon.

Circuit închis: primărie – Prefectură – ANRP

Astfel urmează un du-te vino pentru omul nostru între primărie, Prefectura Bistriţa-Năsăud şi adrese înaintate Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

Într-o adresă din noiembrie 2006, Instituţia Prefectului, prin prefectul Ioan Szilgayi, îi răspunde lui Nicolae Todorean, că până la data respectivă Comisia comunală Braniştea nu a înaintat Comisiei judeţene propuneri de validare împreună cu documentaţia necesară, în vederea atribuirii în natură, pe vechiul amplasament a suprafeţei înscrisă în anexa 39. Anterior, Instituţia Prefectului mai solicitase aceleiaşi Comisii comunale rezolvarea de urgenţă a cazului Nicolae Todorean şi preciza că acolo unde este posibil, se vor întocmi propuneri de validare privind atribuirea de teren în natură din rezerva comisiei, din terenul administrat de consiliul local, din terenul administrat de ADS sau alte terenuri.

Au dat terenul în chirie

Nu se rezolvă nici de data aceasta nimic fiindcă în tot acest timp, terenul din lunca Someşului pe care Todorean îl revendica fusese închiriat de primărie unei societăţi comerciale pentru exploatarea balastului – SC Sicicora SRL Negrileşti, unde asociat unic şi administrator este Ciprian Drecşan. Omul de legătură al firmei cu autorităţile locale este însă o altă persoană, Constantin Ştir. Contractul de închiriere a unei suprafeţe de doar 8.000 de metri pătraţi, a fost semnat pe 23 martie 2005 şi avea valabilitatea un an şi două luni, iar chiria lunară per ar se ridica la un preţ mai mult decât modic, de doar 450 mii lei (n. r. – lei vechi).

Printre obligaţiile pe care locatarul, respectiv SC Sicicora SRL, le are prevăzute prin contract se găseşte una extrem de interesantă şi anume „să sponsorizeze primăria cu balast şi servicii atunci când este nevoie la repararea străzilor din comună în limita bunului simţ”.

A acţionar primăria în instanţă

Sătul de atâta aşteptare şi văzând că pe terenul care îi revine de drept îşi desfăşoară activitatea alţii, Nicolae Todorean acţionează primăria şi comisia locală di Branişte în judecată. Într-o primă fază, procesul are loc la Judecătoria Beclean, unde omul pierde. Potrivit spuselor lui Todorean, instanţa din Beclean nu i-a luat în considerare nimic din actele şi înscrisurile depuse la dosar, inclusiv pe cel care dovedea că antecesorii lui au avut teren exact în locaţia pe care o revendica. Dar chiar dacă a pierdut la Judecătoria Beclean, Todorea a câştigat recursul care a avut loc la Tribunalul Bistriţa.

Despre cum au decurs lucrurile însă cu procesele, ce a urmat şi despre faptul că administraţia locală refuză cu îndârjire să îl pună în posesie pe Nicolae Todorean vom reveni în numărul următor.

 

Liana Mureşan

redactie@gazetadebistrita.ro

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.