Primarul Emil Boc se laudă pe pagina de Facebook că a început demolarea construcției din stația de autobuz din Piața Mărăști. Edilul susține că în loc va fi amenajată o stație de transport public la standarde moderne. Peste drum se află hardughia odisoasă construită de Costică Pocol, în cazul căreia municipalitatea ar putea pune în aplicare o sentință definitivă prin care magistrații i-au dat dreptul să demoleze ultimul etaj al construcției, ridicat ilegal. Cu toate acestea, Emil Boc nu se grăbește și îmbunătățește spațiul public din municipiu prin modernizarea stațiilor de transport. Adevăratele probleme pot aștepta.

„A început demolarea construcției din stația de autobuz din Piața Mărăști. În loc va fi amenajată o stație de transport public la standarde moderne. Continuăm îmbunătățirea spațiului public din municipiu. Demersurile pentru demolarea construcției ridicate pe trotuarul din Piața Mărăști au început în 2018. Este vorba despre un contract de concesiune realizat în anii ‘90; Primăria a fost dată în judecată, am câștigat, iar odată ce au fost soluționate problemele juridice am putut demara proiectul de demolare și amenajare a zonei.
Îi mulțumesc domnului viceprimar Dan Tarcea pentru implicare și tenacitatea de care a dat dovadă în rezolvarea acestei spețe.
Lucrările de demolare vor dura max. 3 săptămâni, după care începem amenajarea unei noi stații de transport public la standardele pe care le-am aplicat în toate stațiile din oraș modernizate recent.”, a transmis Emil Boc.

Boc ar putea demola etajul ilegal din Piața Mărăști, dar s-a pierdut printre stații

În anul 2018, în timp ce Pocol punea cărămidă peste cărămidă la ce-l de-al patrulea etaj al construcției ridicată direct pe trotuar, inspectorii în construcții de la Primăria Cluj-Napoca au efectuat un control în urma căruia au constatat că patronul Pieței Mărăști s-a extins ilegal, cu încă un etaj. 

Inspectorii l-au amendat pe Pocol cu 4.000 lei și s-a dispus, ca măsură complementară, oprirea imediată a lucrărilor și intrarea în legalitate.

„În calitate de proprietar al etajului IV al imobilului situat în Municipiul Cluj Napoca, Bulevardul 21 decembrie 1989, numărul 131 – 135, a executat lucrări de construire, fără a deține autorizație de construire, care constau în efectuarea unor lucrări de zidărie și compartimentări din BCA, la nivelul etajului IV al imobilului, în vederea realizării unui spațiu cu destinația de centru SPA-Fitness”, arată procesul verbal.

Pocol nu și-a dorit să intre în legalitate

Omul de afaceri nu s-a speriat de constatările inspectorilor și nici de amenda simbolică pe care a primit-o și a continuat lucrările. După ce construcția a fost edificată, Pocol a închiriat spațiul firmei Mk Fitness Center, care a amenajat o sală de fitness la etajul construit ilegal.  

După un an de la data la care inspectorii primăriei au constatat neregulile, a fost efectuat un nou control pentru a verifica dacă Costică Pocol a intrat în legalitate cu extinderea, însă el nu obținuse autorizație de construcție. Mai mult, Pocol a vrut să le dea o lecție celor de la primărie, a contestat procesul verbal de constatare a lucrărilor de construcție ilegale, dar a pierdut procesul. 

După încă o lună de la cea de-a doua vizită a inspectorilor primăriei clujene au constat lucrările ilegale, pe numele lui Pocol a fost depusă o plângere penală, dar procurorii nu l-au trimis în judecată și au clasat dosarul.

„Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către contestatorul MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, Menţine soluţia din cuprinsul Ordonanţei nr.5658/P/2017 din 26.05.2020 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a dispus clasarea cauzei privind pe intimatul POCOL COSTICĂ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor”, arată soluția magistraților.

Ultimul etaj al Pieței Mărăști trebuie să dispară 

Pentru că Pocol nu s-a obosit să intre în legalitate, judecătorii clujeni l-au obligat pe omul de afaceri, la sfârșitul anului trecut, să demoleze etajul ridicat ilegal în termen de 30 de zile. 

„(…) Instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâtul la desființarea lucrărilor de construcții executate nelegal la imobilul din Municipiul Cluj Napoca, Bulevardul 21 decembrie 1989, numărul 131 – 135, înscris în cartea funciară nr. xxx a localității Cluj Napoca, cu număr cadastral/topografic xxx (teren), xxx -CI (construcție), respectiv a lucrărilor de construcții menționate în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor: executarea lucrărilor de construire care constau în efectuarea unor lucrări de zidărie și compartimentări din BCA, la nivelul etajului IV al imobilului, în vederea realizării unui spațiu cu destinația de centru SPA-Fitness”, arată motivarea judecătorească dată de magistratul Iuliana Cristina Velniciuc Ciupărcă.

Costică Pocol a atacat decizia, însă magistrații Tribunalului Cluj au menținut-o cu titlu definitiv. Prin urmare Costică Pocol trebuia sa desființeze lucrările executate ilegal. Pentru că nu a făcut nimic în acest sens, Primăria Cluj-Napoca a decis să pună în executare silită sentința prin care Costică Pocol trebuie să demoleze ultimul etaj al pieței construit ilegal. Cu toate acestea, se pare că nici primăria nu se sinchiseste să demoleze etajul construit ilegal, chiar dacă a obținut acest drept de mai bine de un an. Potrivit legii, municipalitatea ar putea să angajeze o firmă de demolări care urmează să fie plătită pentru lucrări din banii proprietarului Pieței Mărăști.

Citește și: Regele betoanelor, învins în instanță! Gicu Buzdugan, nevoit să plătească statului peste 1,5 mil. de lei, după ce a încercat să fenteze TVA-ul

3 COMENTARII

  1. Reconstrucția unei biete stații de transport urban durează 2..3 luni?? În mijlocul verii ?
    Oare de creștere necesara ? Arata bine !

  2. Lăsați să trăiască supermarketurile și tot loviți în Piața Mărăști si stații de autobuz ați distrus sute de famili unde își desfășoară peste 300 de agenți comerciali români …o să ne ocupăm de prostituție papagali de 2 lei ca nu știți să bateți un cui.

  3. Ce Piața Mărăști? Alo, gara, tot Clujul e o tranșee. Ia vedeti din Mănăștur și până în Mărăști toate ororile „dezvoltării”: șantiere interminabile. Domnule Boc, oare cât demagogism, ipocrizie și duble standarde mai puteți emana cu fiecare baie de mulțime?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.