Primăria Cluj-Napoca pregăteşte unităţile de învăţământ pentru un nou an şcolar încă din vară. La 74 de unităţi au loc lucrări de reabilitare termică şi reparaţii, cu scopul de a reduce facturile la iarnă, dar şi de a creşte confortul copiilor. În plus, deciziile în privinţa curiculei vor fi luate de acum înainte de un consiliu de administraţie în care părinţii şi Primăria vor avea ponderea cea mai mare.

Primăria Cluj-Napoca a anunţat săptămâna trecută programul de izolare termică a unităţilor şcolare care are loc în municipiu în această vară. Vor avea loc lucrări de reperaţii şi reabilitare termică la 74 de şcoli, grădiniţe şi creşe. La 13 din aceste unităţi de învăţământ lucrările au fost finalizate, iar la celelalte ar trebui să fie gata lucrările până la 20 august. Lucrările realizate au constat în reparaţii la instalaţiile sanitare, la sistemul de încălzire, precum şi reparaţii care ţin de construcţii: igienizări, faţade, tâmplării, pardoseli, reparaţii placaje de gresie şi faianţă.

Trei etape de licitaţii

Primarul Sorin Apostu a explicat că au fost trei etape în care lucrările pentru grădiniţe, creşe şi şcoli au fost licitate şi atribuite. Cele din prima etapă au fost deja finalizate, cele din a doua sunt gata în proporţie de 70-80%, iar lucrările din ultimul val sunt la jumătate. Prima etapă de licitaţii a avut loc în 11 aprilie 2011 şi a cuprins lucrări la 15 de unităţi de învăţământ. În a 2-a etapă, desfăşurată în 30 mai 2011, au fost programate alte 35 de unităţi de învăţământ pentru lucrări, iar etapa a 3-a, din 23 iunie 2011 a cuprins lucrări de reparaţii la 24 unităţi de învăţământ.
Firmele care realizează lucrările de reparaţii sunt Samid Constrcţii SRL, Dalicrist SRL, Salpex, Rexus Impex Construcţii SRL, Ceconi, Rombianca, Novas Construct Consulting, Van 3 Cconstruct, Edila AGG SRL, Construct Imob, International Holding FBS
Sanolt, SC Construcţii SRL şi Calidrum.
Valoarea totală a lucrărilor la cele 74 de unităţi de învăţământ este de aproximativ 8.000.000 lei fără TVA, faţă de peste 9,5 de milioane de lei cât a fost valoarea estimată iniţial. Pe lângă aceste lucrări de reparaţii, Primăria Cluj-Napoca realizează în această vară şi lucrări de asfaltare a trei curţi la următoarele unităţi şcolare: Liceul de Informatică „Tiberiu Popovici”, Şcoala „Nicolae Iorga” şi Grădiniţa „Bambi”, realizate de către asocierea Diferit-Kiat.

Grădiniţe noi de la minister

Primarul a anunţat că în toamnă vor fi deschse trei noi grădiniţe. Una dintre ele va fi pe strada Arinilor, la numărul 2-4. Licitaţia pentru extinderea clădirii existente va avea loc pe 27 iulie, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 2,5 milioane de lei. A doua grădiniţa va fi construită, alături de o creşă, pe strada Traian Vuia, unde săptămâna aceasta a fost predat amplasamentul. Aici va fi construită o grădiniţă nouă, după ce evaluările specialiştilor Primăriei au arătat că reabilitarea ar costa mai mult decât construcţia: 2,8 milioane de lei faţă de, respectiv, 2,3 mlioane de lei. Această unitate va fi ridicată de Construdava, care a câştigat licitaţia oferind un preţ care reprezintă 70% din valoarea estimată a lucrărilor. A doua grădiniţă va fi pe strada Năsăud nr. 2, unde grădiniţa va fi realizată prin recompartimentarea imobilului. Aceasta va avea 4 grupe, de 120 de copii în total, pentru a veni în întâmpinarea cererii mari care există în cartierul Mărăşti.
Prin programul guvernamental pentru creşe şi grădiniţe vor fi construite cel puţin încă două unităţi pentru preşcolari. Anul acesta, în toamna 2011, vor exista 120 de locuri noi în grădiniţe, iar în 2012 încă 200. Anul trecut, în urma construirii şi reorganizării unităţilor, au fost rceate 400 de locuri noi în grădiniţe.
În total, în 2011 vor fi reabilitate şi renovate 8 creşe, cu o valoare estimată a lucrărilor de 347.000 de lei şi 24 de grădiniţe, cu aproximativ 2 milioane de lei. În Cluj-Napoca sunt 9.000 de copii în 55 de locaţii de grădiniţă şi 900 de copii în 14 creşe. După finalizarea lucrărilor de reabilitare termică a unităţilor pentru preşcolari, administraţia speră ca factura pentru încălzire să scadă la jumătate, iar confortul copiilor să crească. După schimbarea tâmplăriei la unele dintre unităţi s-a observat deja o scădere a costurilor cu 25%.

Noi consilii de administraţie

Noua Lege a Educaţiei aduce o serie de schimbări în ceea ce priveşte structura şi funcţionarea învăţământului şi în Cluj-Napoca. La nivel local, se va schimba structura consiliilor de administraţie din şcoli. Potrivit edilului, noua lege prevede că Primăria şi părinţii trebuie să deţină, împreună, majoritatea în aceste consilii. O treime din ponderea voturilor o va avea administraţia locală, un reprezentant al primarului şi mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului Local, o treime părinţii şi o treime grădiniţa sau şcoala, reprezentată de profesori şi membri ai administraţiei.
Primăria municipiului Cluj-Napoca a iniţiat organizarea unui grup de lucru interdisciplinar format din reprezentanţi ai tuturor factorilor implicaţi în procesul educativ. Din acesta vor face parte reprezentanţi ai părinţilor, prin Asociaţia Judeţeană a Părinţilor din Învăţământul Preuniversitar Cluj, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, ai ONG-urilor locale, prin Fundaţia Părinţi Clujeni, ai mediului de afaceri, prin Camera de Comerţ şi Industrie Cluj, ai instituţiilor de învăţământ superior, prin membri ai universităţilor clujene, ai învăţământului privat, prin Şcoala Internaţională Cluj şi administraţiei locale, prin reprezentanţi ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca. „Am aşteptat atât ca decizia să se mute la nivel local, încât acum, când avem ocazia să decidem pentru fiecare dintre grădiniţele, şcolile sau liceele clujene strategia care li se potriveşte şi direcţia de dezvoltare pe care o considerăm potrivită, trebuie să ne asigurăm că trimitem în consiliile de administraţie ale şcolilor oameni capabili să le asigure realizarea acestor obiective” a declarat primarul Sorin Apostu.

Curicula dictată din interior

Sorin Apostu a declarat că acest grup s-a întâlnit deja de circa 10 ori şi aceste şedinţe se vor realiza de acum în mod periodic, cu scopul de a actualiza strategia de dezvoltare locală a municipiului Cluj-Napoca în conformitate cu noua Lege a Învăţământului. „De asemenea, prin creşterea numărului de reprezentanţi desemnaţi de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca în consiliile de administraţie din unităţile şcolare, ne aflăm în faţa oportunităţii date comunităţii locale (părinţi, mediu de afaceri, mediu academic, consilieri locali etc.) de a participa activ şi responsabil la aşezarea învăţământului clujean pe principii viabile şi eficiente de organizare şi funcţionare, adaptate nevoilor fiecărei unitate de educaţie în parte”, au transmis reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca.
Acest grup de lucru va încerca să elaboreze un „manual de funcţionare” al fiecărei şcoli, prin care părinţii şi administraţia să impună o curiculă adaptată pieţei, care să dezvolte aptitudini necesare în practică.

Diana Gabor

Prevederile noii Legi a Învăţământului

Art. 96. – (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.
(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri astfel:
a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;
b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;
c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.