O strada din Cluj – Napoca a fost total distrusa, mai multe garaje din zona au fost darâmate, iar un bloc din apropiere este în pericol de a se prabusi din cauza constructiei unui imobil cu 15 etaje în regiune.

Constructiile care pun sub semnul întrebarii normele legale, blocurile cu nenumarate etaje ridicate în zone de case si sapaturile pentru fundatii de cladiri care afecteaza structura de rezistenta a imobilelor din apropiere au constituit, în ultima vreme, numeroase subiecte în presa clujeana. Desi autoritatile au avertizat ca vor lua masuri drastice împotriva  unor astfel de abuzuri, multi dintre dezvoltatorii imobiliari continua sa-si realizeze proiectele dupa bunul plac. Un exemplu elocvent în acest sens este constructia ansamblului imobiliar de pe strada Observatorului 136-138, unde firma PRIMAROM va ridica o cladire cu o înaltime de 45 de metri si 15 etaje. Constructiile deja începute în acea zona au implicat darâmarea unui numar însemnat de garaje, iar sapaturile pentru fundatia cladirii au determinat distrugerea completa a strazii. Mai mult, excavarile echipei de constructie au dus la spargerea unei conducte de apa, care a inundat dealul care face legatura dintre strazile Observatorului si Zorilor. Din acest motiv, blocul de vizavi se afla în real pericol de prabusire. Oamenii spun ca au sesizat autoritatile locale în legatura cu aceasta problema, însa situatia nu s-a schimbat cu nimic.

În încercarea de a afla mai multe raspunsuri la întrebarile lor si pentru a capata siguranta de care au nevoie, locatarii din zona au trimis sesizari catre autoritatile locale înca din luna februarie a acestui an.

“Stimate Domnule Primar,

Va multumesc pentru interesul pe care îl manifestati pentru cetatenii orasului Dumneavoastra, dar la sesizarea pe care am facut-o 21352/ 02.02.2008, pe lânga conducta sparta s-a surpat si dealul din fata blocurilor din Zorilor 43 si Zorilor 45. Proprietarilor le este frica de siguranta constructiei. În Adunarea generala a Asociatiei de proprietari din data de 20.02.2008, s-a ridicat problema, ca în cazul fisurarii blocurilor, cine va suporta reparatia. Masinile de mare tonaj, care transporta materialele pentru santier, trec tot pe aleea din fata blocurilor, ceea ce a facut ca o parte din drum sa se rupa, iar cealalta jumatate s-a fisurat. Când santierul se va termina si executantul lucrarilor va pleca, lasa în urma lui numai probleme pe care nimeni nu le va rezolva. Cine repara drumul? Cine face consolidarea terenului pentru siguranta constructiei? Proprietarii sunt suparati ca nu au siguranta în locuinte, dar si ca valoarea acestora a scazut. Va rugam sa analizati situatia care este foarte grava si sa solutionati problema cât mai cât mai curând posibil, având în vedere ca urmeaza o perioada ploioasa si posibilitatea surparii pamântului este foarte mare.

Administrator,

Sfarlea Adelina”.

Raspunsul primarului la solicitarea locuitorilor îngrijorati a venit în luna martie a anului curent: “O comisie condusa de mine a analizat situatia creata în urma executarii lucrarilor de sapatura si de construire pe santierul situat pe str. Observator, nr.136, (beneficiar SC.PRIMAROM) si s-a dispus oprirea lucrarilor de sapatura si efectuarea unei expertize tehnice pentru consolidarea terenului, urmând ca, în cel mai scurt timp, sa înceapa aceste lucrari de expertiza.  Toate costurile legate de operatiunile de consolidare vor fi suportate de beneficiarul lucrarii, SC PRIMAROM.”

Primaria da, locatarii ba

“În ultimele doua saptamâni au fost înregistrate doua sesizari din partea cetatenilor din zona. În urma interventiei Inspectoratului de Stat în Constructii si a inspectorilor Serviciului Control Urbanism din cadrul Politiei Comunitare, firma a început lucrarile de consolidare a terenului, prin crearea de puturi de colectare a apelor subterane si foraje pentru turnarea de piloti. Solutiile tehnice au fost stabilite de experti autorizati, atât din Cluj, cât si din Bucuresti, experti care au precizat ca oprirea turnarii de betoane la baza structurii ar creste riscul alunecarilor de teren. Referitor la calitatea lucrarilor, singura institutie abilitata cu respectarea privind calitatea lucrarilor de construire este Inspectoratul de Stat in Constructii”, au declarat reprezentantii Biroului Mass Media din cadrul Primariei Cluj – Napoca.  Cu toate acestea, locuitorii de pe strada Zorilor sustin contrarul. “Cei de la firma care construiesc aceste blocuri încalca toate normele în constructii. Dupa ce au distrus un drum întreg, acum afecteaza si structura de rezistenta a blocurilor în care locuim. Am facut sesizari si petitii la diverse institutii, însa degeaba" a declarat unul dintre locatarii blocurilor de pe strada Zorilor, sub rezerva anonimatului.

Adina Fartusnic

3 COMENTARII

  1. Am cumparat un ap. in acele blocuri. Utilitatile au intarziat deja 6 luni de zile. Prima Rom ridica din umeri la intrebarea „Cand o sa ne putem muta ?”.

  2. da nu spune nimeni ca acele garaje erau pline cu mizerie si sobolani si ca prima rom a carat cateva basculante de „jeg” din acele garaje, eu le-as darama pe toate din orasul asta exceptie cele care sunt curate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.