Potrivit primarului din Debrecen: “şi în prezent există concurenţă, şi în ultimii ani a existat concurenţă între aeroporturile din Debrecen şi Oradea”, deci, dacă cineva transmite: “hai să colaborăm pentru că altfel vom fi obligaţi să concurăm, nu ne speriem”. László Papp, politician Fidesz-KDNP, a răspuns la declaraţia primarului din Oradea în care Ilie Bolojan a solicitat cooperarea între aeroporturile din Oradea şi Debrecen, transmite agenția maghiară de știri MTI citată de flux24.ro.

Primarul din Oradea a declarat că Aeroportul Oradea, situat în
triunghiul Cluj-Napoca-Debrecen-Timişoara, aflat la doar 60 de
kilometri de Debrecen, are două posibilităţi teoretice pentru
supravieţuire: ori să înceapă să concureze cu Aeroportul Debrecen,
situaţie în care ambele aerogări ar fi perdante, ori să coopereze
între ele.

Potrivit acestuia, asocierea celor două aeroporturi ar însemna
ca unele zboruri să plece din Debrecen, iar altele din Oradea, şi
să nu existe destinaţii la care să se ajungă şi de la Oradea şi de
la Debrecen. Potrivit lui Ilie Bolojan, un astfel de acord ar putea
ajuta la menţinerea Aeroportului Oradea. Iar pentru Oradea este
vital ca municipiul să fie accesibil atât pe calea rutieră, cale
ferată, cât şi pe cale aeriană.

În reacţia sa, primarul oraşului Debrecen, László Papp a
punctat că ştirile despre aeroportul din Oradea, care au apărut în
ultimele săptămâni în presă, sugerează faptul că aeroportul orădean
a ajuns în centrul luptelor politice de acolo.

“Nu mi se pare nici politicos, nici un lucru bun, că se doreşte
ca Aeroportul Internaţional de la Debrecen să fie târât în această
luptă politică. Respingem în mod hotărât orice tentativă în acest
sens, totodată subliniem că între operatorii celor două aeroporturi
nu se află în curs niciun fel de negocieri”, a spus Papp.

În comunicatul său, primarul a reamintit că aeroportul din
Debrecen s-a transformat, în ultimii şapte ani, în cel mai
important aeroport regional al zonei şi totodată are cel mai mare
trafic.

“Calea care ne-a condus până aici am urmat-o în conformitate cu
propria noastră strategie, singurul sprijin pentru Debrecen a venit
din partea Guvernului Ungariei”, a adăugat acesta.

Potrivit lui László Papp, toate rezultatele din ultimii cinci
ani, care au relevanţă la nivel internaţional – fie că este vorba
despre economie sau despre traficul aerian – au fost obţinute de
către Debrecen pe bază de performanţă. “Aşadar, dacă cineva ne
transmite mesajul de a colabora, pentru că altfel vom fi nevoiţi să
intrăm în competiţie, noi nu ne speriem. Dacă nu s-a observat încă,
şi acum există competiţie, iar în anii care au trecut a existat, de
asemenea, competiţie între aeroporturile din Debrecen şi din
Oradea”, a adăugat, menţionând, totodată, că centrul economic de
gravitate al regiunii se află în Debrecen, iar asta se va accentua
şi mai mult datorită proceselor din anii următori.

“Acest lucru are un impact semnificativ asupra vieţii regiunii,
inclusiv asupra traficului aerian”, spune László Papp, adăugând că
acolo unde se formează un centru economic al unei regiuni, acolo se
va afla şi centrul său de transport şi de logistică. “Vom ţine la
poziţia pe care am câştigat-o, asta este ceea ce se află la baza
negocierilor.”

“Cu toate acestea – la ca şi până acum – Debrecen-ul se
străduieşte să dezvolte nişte relaţii echilibrate cu Oradea, cu
respectarea reciprocă a intereselor”, scrie în încheierea
comunicatului primarului din Debrecen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.