Autor: Valer Marian – preluare cotidianul.ro

În episoadele trecute, v-am prezentat modul în care primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskenyi (UDMR), a favorizat o firmă acoperită a serviciului de spionaj ungar, precum și firma unui milionar maghiar aflat în anturajul premierului Viktor Orban, în achiziționarea hotelului emblemă al Sătmarului, Dacia (fost și viitor Panonnia), prin neexercitarea dreptului de preemțiune.

Totodată, am prezentat modul în care acest primar venal și penal a neglijat sau a defavorizat Ștrandul termal din Satu Mare, care se află în proprietatea municipiului, pentru a favoriza ștrandul privat AQUASTAR, construit și inaugurat de un deceniu și aflat sub auspiciile Bisericii  Romano-Catolice și în administrarea  firmei Solarex, care are patronat maghiar. În acest episod prezint modul în care edilul Cash&Carry a favorizat o firmă locală de construcții și asfaltări, cu patronat maghiar, care a prosperat rapid și a dobândit monopol municipal, după care a fost preluată de o firmă de apartament din Budapesta, în conturile căreia se vor scurge banii negriu sătmărenilor…

Lovitură superTarr Beton: tot profitul merge în pustă 

După ce a devenit primar, Gabor Kereskenyi a favorizat, în mod vădit, firme cu patroni localnici de etnie maghiară si firme din Ungaria în domeniul lucrărilor și serviciilor publice. Aproape toate lucrările de asfaltări și de modernizare sau construire de clădiri au fost atribuite grupului de firme TARR  din Livada (TARR BETON MINERALE, TARR CONST, ș.a. ), al cărei patron este sau, mai bine-zis, a fost omul de afaceri Attila Csongor Tarr, un apropiat și un sponsor al conducerii locale a UDMR  și al Episcopiei Romano-Catolice din Satu Mare. Printre altele, Csongor-ur administrează un hotel și un restaurant, cu denumirea DOM, care a fost construit de Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare, ale cărei oi rătăcite sunt păstorite cu aplomb antreprenorial de eminența sa Eugen (Jeno) Schonberger din Turulung. Episcopia Romano-Catolică mai deține în Satu Mare, sub auspiciile Fundației Caritas și în administrarea firmei SOLAREX, un hotel ultracentral (Astoria) și stațiunea termală AQUA-STAR, construită și inaugurată cu un deceniu în urmă. Favorizarea substanțială a grupului de firme TARR de către Primăria Satu Mare       a generat încetarea activității și intrarea în faliment a firmelor de asfaltări și de construcții  cu patroni români (Samcif, Alfarom, Construcții Drumuri). Cireașa de pe tort oferită de municipalitatea sătmăreană grupului TARR este lucrarea de reabilitare și de modernizare a Pieții Libertății din centrul orașului, care va deveni zonă pietonală, lucrare care a fost atribuită la o valoare de 19.045.444 lei (aproape 4 milioane de euro). Primarul și consilierii UDMR nu au avut niciun scrupul să elimine firmele românești într-un oraș în care românii au o pondere de peste 60 %.

Primăria, Tarr și Episcopia fac casă bună, dar și bani și propagandă pentru Ungaria

.

Ultima bombă este că, într-o discreție aproape totală, grupul TARR a fost achiziționat de Fondul de investiții HODLER CAPITAL din Ungaria, care a  pus stăpânire pe multe afaceri și pe suprafețe mari de teren în România. HODLER CAPITAL este un fond de investiții cu creștere rapidă în industria agricolă și alimentară, cu poziții de acționari în peste 25 de companii din Europa. Fondul este condus de către  Kerezsi Miklos, un oligarh apropiat de partidul guvernamental Fidesz și de premierul ungar Viktor Orban. HODLER CAPITAL apare ca proprietar a peste 120.000 hectare de teren agricol în țara noastră. In portofoliul grupului se află, printre altele, UBM Feed Romania ,cu sediul in Sânpaul județul Mureș ,cu o cifră de afaceri de 291.395.179 lei și un profit de 7.958.798 lei pe anul 2022, și Crush Distribution, cu sediul in Satu Mare, strada Avram Iancu nr 56 și punct de lucru în satul Petin  din județul Satu Mare , care se ocupă de distribuția de băuturi alcoolice și a avut în 2022 o cifră de afaceri de 45.716.174 lei și un profit de 1.538.461 lei. Printr-o companie de apartament din Budapesta, fondul budapestan a pus stăpânire pe cea mai importantă firmă de construcții din județul Satu Mare, Tarr Const SRL, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de 135.234.071 lei ( peste 27 milioane de euro) și un profit de 5.876.492 lei (1.187.170 euro).

Cea mai tare firmă sătmăreană de construcții, cumpărată de o firmă de apartament din Budapesta

Majoritatea sătmărenilor cred că Csongor Tarr este și acum patronul/proprietarul SC TARR CONST, dar afaceristul din Livada mai deține doar 1% din firmă deoarece în 2022 a vândut 99% din aceasta companiei Karfotte Capital Zartkoruen Mukodo Reszvenytarsasag din Ungaria. Conform surselor noastre de la poalele dealului Gellert, suma de tranzacționare a părților sociale ar fi fost de 10 milioane de euro. Csongor-ur a mai primit funcția de director al TARR CONST pe județul Satu Mare. Reprezentantul legal al firmei cumpărătoare din Ungaria este Kiss Alpar, CFO partener la Hodler Capital Hodler Asset Management. Absolvent al Universitații Babeș-Bolyai din Cluj Napoca,  Alpar este membru al consiliului de coordonare al GTK, Actualmente, la Tarr Const SRL apare administrator Pakai Zoltan Bela, personaj care figurează administrator și la  Tarr Beton Minerale SRL.

Compania cumpărătoare din țara vecină are sediul în Budapesta strada Podmaniczky  nr. 35 et.3 ap. 20. Are o cifră de afaceri de aproape 30 milioane de euro pe an, cu ultimul profit de 1.187.17 de euro, și deține active de 7.354.153 euro. Astfel, pe lângă Hotelul Dacia, clădirea emblemă a orașului, prin fondul de investiții Hodler Capital statul maghiar a pus stăpânire și pe firma de construcții emblemă a județului Satu Mare. O firmă abonată la contractele cu statul român, cunoscută și ca firmă de casă a primarului Gabor Cash&Carry . Potrivit unor surse din cadrul primăriei, edilul șef ar obține un beneficiu de 10 % din profit. Edificator și important de reținut că, prin cele trei firme deținute în România, Fondul Hodler realizeaza o cifră de afaceri de aproximativ 100 milioane euro pe an și un profit extrem de atrăgător.

Keskenyi vrea să dea și salubritatea Sătmarului unei firme budapestane

La fel, primarul Kereskenyi a urmărit să  înlăture firma sătmăreană FLORISAL, cu acționari români și maghiari,                                                                                               care deține salubritatea municipiului Satu Mare de peste două decenii. În acest scop, cu trei ani în urmă, a fost organizată o licitație cu dedicație, în urma căreia serviciul local de salubritate a fost atribuit firmei AVE Bihor, care era asociată cu o firmă din Miercurea Ciuc județul Harghita, ambele cu patronat integral maghiar. FLORISAL a contestat rezultatul licitației în justiție și a avut câștig de cauză, rămânând deocamdată operator de salubritate în Satu Mare. Probabil până când primarul si hoarda sa vor găsi  o găselniță pentru încetarea contractului cu Florisal, care n-a fost o firmă prea curată și a beneficiat ani buni de favoritisme din partea primarilor și a consilierilor UDMR. Acum aceștia au primit alte  ordine de favorizare de la Budapesta.
AVE Bihor a fost cumpărată recent de firma KEVIEP din Budapesta, care este cel mai mare operator de salubritate din Ungaria. KEVIEP administrează de mai mulți ani depozitul ecologic ECO Bihor. Printre asociații AVE Bihor se regăsesc și următorii cetățeni maghiari: Miklosy Ferenc Laszlo, Miklossy Mate și Pasztai Zoltan Attila. Ultimul este și administratorul  ECO Bihor. Keviep a pus deja mâna pe salubritatea din județele Bihor și Harghita și stă în continuare la pândă la Satu Mare.

Primarul UDMR din Satu Mare, acompaniat/telecomandat din pustă

Primarul UDMR din Satu Mare, acompaniat și telecomandat din pustă (II)

2 COMENTARII

  1. Udmr este coloana a V -ea a moscovei -budapestei in Romania. Serviciile si organele nu reactioneaza deoarece fsn (psd pnl aripile si minoritarii) este condus de udmr .Toti sefii organelor sunt numiti de udmr .Ungaria a investit un miliard de euro prin ceva ong in politicienii din Romania pentru a le adormi patriotismul si onoarea .Vezi cazul bosorogului troian borbeli care va fi pus sef la hidroelectrica .Ce secrete mai are Romania?.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.