Marea parte a autorităţilor locale şi a firmelor mari din judeţ nu vor acorda prime salariale sau bonusuri cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Primăria municipiului Cluj-Napoca este singura instituţie care va oferi prime în acest an angajaţilor săi

Dacă anul trecut autorităţile locale şi companiile din judeţul Cluj „se băteau” pentru titlul de cea mai mare primă acordată cu ocazia sărbătorilor Pascale, în anul 2009, în plină criză economică, nimeni nu mai oferă salariaţilor bonificaţii speciale pentru sărbătorile pascale.

Primăria, singura care acordă prime

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a anunţat că toţi funcţionarii şi angajaţii din cadrul instituţiei vor primi bonusuri salariale cu ocazia sărbătorilor de Paşti. „Conform contractului colectiv de muncă, toţi funcţionarii vor primi, drept primă de Paşte, o sumă fixă reprezentând salariul minim brut pe economie (n.r., 540 de lei)”, a declarat Sorin Apostu. Edilul municipiului Cluj-Napoca a continuat să anunţe că singura zi liberă oferită cu ocazia sărbătorilor pascale va fi cea de luni.

Salarii de merit la CJ

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, a comunicat că angajaţii care lucrează în cadrul instituţiei nu vor primi, în acest an, prime pascale. „Nu am stabilit exact, dar, cel mai probabil, în acest an nu se vor acorda prime de Paşte pentru funcţionarii care lucrează în cadrul Consiliului Judeţean”, a declarat Alin Tişe. „Din fondul legal de salarii aprobăm  o dată la două luni prime pentru angajaţii care şi-au făcut bine treaba. Nu am, în momentul de faţă, datele exacte cu sumele pe care le-am aprobat drept prime, dar vă pot zice că în acest an au fost funcţionari de la Consiliul Judeţean care au primit bonusuri salariale. Ca preşedinte al consiliului judeţean primesc salariul fix de demnitar şi nu beneficiez de prime sau de alte bonusuri salariale”, a continuat Tişe.

„Angajaţii Prefecturii să muncească!”

Florin Stamatian, prefectul judeţului Cluj, a anunţat că nu există nicio şansă ca angajaţii să primească prime în acest an cu ocazia sărbătorilor pascale. „Puteţi observa şi dumneavoastră criza financiară în care ne aflăm şi veţi realiza că nu avem posibilitatea să oferim angajaţilor noştri prime pentru Paşte”, a declarat Florin Stamatian, prefectul judeţului Cluj. Întrebat dacă în condiţii normale ar fi acordat angajaţilor săi prime pentru Paşti, prefectul i-a îndemnat pe salariaţii prefecturii la muncă. „Eu cred că angajaţii mei nu ar trebui să aştepte bonusuri salariale, ci să muncească pe brânci pentru a merita banii pe care îi câştigă. Eu am muncit 30 de ani şi nu am aşteptat niciodată o primă sau vreun bonus”, a susţinut Stamatian.

Şoferii RATUC, fără concedii de Paşte

Liviu Neag, directorul Regiei Autonome de Transport Urban Călători (RATUC), a  afirmat că salariaţii instituţiei nu vor primi bonusuri de Paşte. „Nu avem fonduri pentru a acorda prime cu ocazia sărbătorilor Pascale”, a declarat Liviu Neag, directorul RATUC. Oficialul RATUC a  adăugat că majoritatea oamenilor care lucrează în birourile din cadrul unităţii vor avea liber cu ocazia sărbătorilor acestea doar duminică şi luni. „ Autobuzele din Cluj vor circula cu program redus atât în prima, cât şi a doua zi de Paşte, iar majoritatea angajaţilor noştri vor avea liber în prima şi a doua zi de Paşte”, a explicat Neag.

Bechtel, liber o zi

Purtătorul de cuvânt al companiei Bechtel a anunţat că până în momentul de faţă nu s-a stabilit dacă angajaţii companiei americane vor încasa prime de Paşte. „Nu ştiu încă nimic şi nici nu am primit informaţii în legătură cu posibilele prime pe care angajaţii noştri ar urma să le încaseze cu ocazia sărbătorilor pascale”, a declarat Liliana Tebeică, purtător de cuvânt în cadrul companiei. Reprezentanţii companiei Bechtel au anunţat că vor oferi doar o singură zi liberă cu ocazia Paştilor. „Nu am început încă să lucrăm din nou în fiecare zi a săptămânii, aşa cum lucram anii trecuţi. Astfel, prima şi a doua zi de Paşte vor fi libere pentru toţi angajaţii noştri.”, a explicat în continuare Tebeică.

Mielul de la Nokia

Compania finlandeză Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, nu va acorda, în acest an, prime cu ocazia sărbătorilor pascale. „În acest an nu oferim angajaţilor nici un fel de primă de Paşti”, a declarat Monica Alb, purtătorul de cuvânt al Nokia România. Întrebată dacă acest lucru s-a întâmplat şi în anul precedent, aceasta a anunţat că anul trecut nu s-a oferit nimic. „Nu am acordat nici anul trecut vreun bonus salarial cu ocazia Paştelui”, a explicat Monica Alb. Totuşi, afirmaţiile purtătorului de cuvânt au fost contrazise de numeroasele articole publicate în mass-media, materiale care confirmau faptul că angajaţii Nokia au primit bonusuri în anul precedent. „Vom acorda prime pentru ca angajaţii noştri să îşi cumpere miel, deşi acest lucru nu ni s-a mai cerut niciodată până acum în alte ţări din lume”, a declarat anul trecut John Guerry, directorul fabricii Nokia din România.

Banca Transilvania, fără prime

Laura Petrehuş, PR Manager al Băncii Transilvania, a declarat că, în 2009, banca nu va acorda prime angajaţilor săi. „Nu cunosc situaţia primelor de Paşti, însă, cel mai probabil, instituţia noastră nu va acorda în acest an prime pentru angajaţii noştri cu ocazia sărbătorilor pascale”, a  susţinut Laura Petrehuş.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.