Flaviu Cherteș, fiul fostului secretar de stat Mircea Cherteș, a fost trimis în judecată pentru că le-a agresat pe Diana Chiș, fosta lui iubită, și pe prietena ei, Octavia Ilea Andrada în clubul Form Space.

„Prin Rechizitoriul nr. 9391/P/2018 din data de 18.01.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dosar înregistrat la Judecătoria Cluj-Napoca sub numărul 1197/211/2021, s-a dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, ambele prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen. privind concursul de infracţiuni, reţinându-se în fapt că în noaptea de 07/08.12.2018 în timp ce se afla în clubul Form Space inculpatul le-a agresat fizic pe persoanele vătămate Chiș Diana și Ilea Octavia Andrada, lovind-o pe Ilea Octavia Andrada cu palma peste față în mod repetat și prinzând-o de gât, mușcând-o de pomete și lovind-o cu palma pe persoana vătămată Chiș Diana, cauzându-i acesteia suferințe fizice care nu au necesitat îngrijiri medicale.

Diana Chis

Fac precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, arată procurorul Ionel Udedec din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, potrivit ziardecluj.ro.

Flaviu Cherteș a mai fost judecat anterior pentru că a condus cu permisul suspendat.

El a avut norocul să fie iertat de lege sau, mai curând de “oamenii legii” şi pentru concursul de nereguli a primit doar o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Cercetările în cazul lui Flaviu Chertes au fost făcute de subinspectorului Ioan Toma din cadrul Serviciului rutier al IPJ Cluj. Conform dosarului în care s-a dat verdictul de scoatere de sub urmărire penală, în data de 08.09.2010, la ora 02.29, pe strada Observator, un echipaj de poliţie a oprit o maşină BMW 530XD care circula peste viteza admisă, adică cu 73 de km/h. În urma testării cu etilotestul, s-a stabilit că şoferul, Flaviu Chertes, avea o alcoolemie de 0,18 mg/l în aerul expirat. Chiar dacă i s-a făcut un proces verbal de sancţionare cu suspendarea permisului până pe data de 06.12.2010, Chertes jr. nu a vrut să semneze procesul verbal. Conform poliţistilor care l-au oprit, în acea noapte ploua, iar după ce procesul verbal a fost completat Chertes a plecat cu maşina fără să semneze.

De numele lui Mircea Chertes se leagă o serie de afaceri cu terenuri gestionate de Administraţia Domeniilor Statului şi întreaga afacere care a “gravitat” în jurul construirii parcării din cartierul Mărăşti. Societatea care a realizat parkingul, SC Parking Mărăşti, a fost înfiinţată cu doar câteva luni înainte de a participa la licitaţie. Mai mult, respectiva societate avea capitalul social minim şi nu a mai avut activitate. De asemenea, compania a finalizat cu o întârziere de un an realizarea construcţiei, obţinând derogări din partea municipalităţii pentru a finaliza lucrarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.