Judecătoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel București este numai bună de pușcărie după ce a fost demascată de Înalta Curte de Casație și Justiție că a încercat să arunce în închisoare 10 oameni nevinovați. Lumea Justiției prezintă motivarea deciziei ÎCCJ care a anulat sentința prin care Trancă (in prezent detasata la CSM) a aruncat cu ani grei de închisoare în dosarul ANRP în care fostul șef al Agenției Naționale de Integritate Horia Georgescu, principala țintă, avocata Ingrid Mocanu, fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraș și alte victime au fost defilati in cătușe și ținuți cu lunile în arest preventiv, fiind în final achitați definitiv.
DEZVĂLUIRILE DIN LUMEA JUSTIȚIEI DESPRE ÎNCERCAREA DNA ȘI A JUDUCĂTOAREI TRANCA DE A BĂGA ÎN PUȘCĂRIE 10 NEVINOVAȚI:
In 8 octombrie 2019, judecatorii Dan Andrei Enescu, Marius Foitos si Rodica Cosma de la Inalta Curte au decis achitarea definitiva a 10 inculpati acuzati de pretinse fapte de abuz in serviciu si trimisi in judecata in dosarul ANRP printr-un rechizitoriu semnat de procurorul DNA Danut Volintiru, intre timp iesit la pensie, si confirmat de fostul sef al Sectiei I DNA Gheorghe Popovici, intre timp plecat din parchetul anticoruptie. Practic, ICCJ a rasturnat sentinta de la fond a judecatoarei Anamaria Tranca, pronuntand urmatoarele solutii:
Horia Georgescu – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 4 ani inchisoare cu executare);
Ingrid Mocanu – achitata definitiv (condamnata de Tranca la 4 ani inchisoare cu executare);
Ingrid Zaarour – achitata definitiv (condamnata de Tranca la 2 ani si 6 luni inchisoare cu suspendare);
Mihnea Remus Iuoras – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 4 ani si 6 luni inchisoare cu executare);
Remus Virgil Baciu – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 6 ani si 4 luni inchisoare cu executare);
Marko Attila Gabor – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 5 ani inchisoare cu executare);
Catalin Canangiu – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 4 ani inchisoare cu executare);
Gheorghe Visoiu – achitat definitiv (achitat de Tranca, cu amenda administrativa de 1000 lei);
Dorin Cornel Drula – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 2 ani inchisoare cu suspendare);
Neculai Nistor – achitat definitiv (condamnat de Tranca la 2 ani inchisoare cu suspendare);
Theodor Nicolescu – achitat definitiv pentru abuz in serviciu, condamnat la 8 ani inchisoare cu executare pentru luare de mita (condamnat de Tranca la 9 ani si 4 luni inchisoare cu executare);
Alexandru Florin Hanu – achitat definitiv pentru abuz in serviciu, condamnat la 3 ani inchisoare cu executare pentru luare de mita (condamnat de Tranca la 5 ani inchisoare cu executare).
Represiunea lui Tranca
Constatarile Inaltei Curte privind modul in care s-a incercat aruncarea dupa gratii a 10 oameni nevinovati, intr-o tara in care drepturile si libertatile cetatenilor sunt cu adevarat respectate, Tranca ar fi data afara de urgenta din magistratura. Si nu doar atat, credem noi, insa aceeasi Tranca, judecatoare care si-a facut un renume pentru pedepsele grele pe care le-a dat de-a lungul anilor spre satisfactia DNA, ar fi pusa sub acuzare si apoi condamnata pentru fapte de represiune nedreapta.
Inculpatii din dosarul ANRP achitati definitiv de Inalta Curte au fost acuzati de procurorul DNA Danut Volintiru ca in calitate de membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor ar fi emis titluri de despagubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internationale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piata a imobilelor si contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 si 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, scopul fiind supraevaluarea imobilelor, ceea ce ar fi adus un prejudiciu bugetului de stat si ar fi asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase.
Evident, judecatoarea Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti a luat de bune acuzatiile DNA si a impartit anii de puscarie. Problema este ca, asa cum Inalta Curte a decis definitiv, toti cei zece inculpati au fost condamnati la fond de Tranca pentru abuz in serviciu in conditiile in care nu au comis aceasta fapta. Mai mult, judecatorii Dan Enescu, Marius Foitos si Rodica Cosma au stabilit ca nu a existat niciun prejudiciu in dosar, conditie care sa atraga raspunderea penala pentru abuz in serviciu: “Inalta Curte constata ca aceasta paguba creata prin supraevaluare nu este insa certa”.
Motivarea deciziei de achitare a ICCJ contine insa o informatie exploziva, care, din punctul nostru de vedere, confirma un aspect extrem de grav, si anume ca judecatoarea Anamaria Tranca a dat condamnari desi stia ca nu exista niciun prejudiciu in dosar. Concret, judecatorii de la Inalta Curte arata ca rapoartele de constatare intocmite in cursul urmairirii penale de catre specialistii DNA au fost desfiintate de expertii judiciari solicitati in instanta, stabilindu-se ca nu se poate retine existenta unei diferente intre valorile stabilite de inculpati pentru pentru imobilele care au facut obiectul dosarelor de despagubire si valorile la care au ajuns expertii in expertiza judiciara dispusa de catre instanta. A existat, arata ICCJ, doar o diferenta intre evaluarile inculpatilor si rapoartele specialistilor DNA care au stat la baza acuzatiilor, diferente care insa au fost inlaturate de expertii judiciari desemnati de instante ca nefiind pertinente, concluzii despre care, atentie, a luat act inclusiv judecatoarea Anamaria Tranca, aceasta pronuntand totusi, in pofida acestui aspect, condamnari grele la fond pentru fapte de abuz in serviciu. Condamnari care in final au fost desfiintate de Inalta Curte.
Motivarea deciziei de achitare prin care judecatorii ICCJ Dan Enescu, Marius Foitos si Rodica Cosma au desfiintat sentinta judecatoarei Anamaria Tranca de la Curtea de Apel Bucuresti, confirmand ca practic aceasta a vrut sa arunce la inchisoare 10 oameni nevinovati, se intinde pe mai bine de 300 de pagini. Vom prezenta doar partea care se refera strict la achitarea celor 10 inculati, documentele fiind atasate la finalul articolului:
“Inalta Curte, in calitate de instanta de apel urmeaza sa verifice daca sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu pentru inculpatii Georgescu Horia, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Catalin, Marko Attila Gabor, Iuoras Mihnea Remus si Canangiu Catalin Constantin.
Inalta Curte constata ca inculpatii Georgescu Horia, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Catalin, Marko Attila Gabor, Iuoras Mihnea Remus si Canangiu Catalin Constantin, in calitatea lor de membri ai Comisiei Centrale, aveau calitatea de functionari publici, in sensul dispozitiilor art. 175 C.pen.
Referitor la atributiile lor de serviciu si indeplinirea acestora in mod defectuos, Inalta Curte constata ca in acuzatie se face trimitere la faptul ca aceste atributii au fost exercitate, cel putin la nivel teoretic, ‘prin incalcarea legii’.
Astfel, s-a sustinut ca din dispozitiile art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, coroborate cu art. 13 din aceeasi lege, rezulta ca membrii comisiei erau obligati fie sa emita decizia de despagubire in baza raportului de evaluare, fie sa trimita dosarul la reevaluare, neexistand o alta varianta la nivel legal.
Inalta Curte constata ca art. 13 din Legea 247/2005, in vigoare la momentul retinerii infractiunilor, prevedea ca pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despagubirilor, se constituia in subordinea Cancelariei Primului Ministru Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, denumita in continuare Comisia Centrala, care avea ca principala atributie emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despagubire.
Conform art. 16 alin. 7 din Legea 247/2005, in baza raportului de evaluare intocmit de catre expertii evaluatori, Comisia Centrala proceda fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Inalta Curte retine ca atributia de serviciu in exercitarea careia membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor decideau, potrivit art. 16 alin. 7 al Titlului VII al Legii nr. 247/2005, fie emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie trimiterea dosarului spre reevaluare, este cea rezultata din art. 13 din lege, respectiv ‘analizarea si stabilirea cuantumului final al despagubirilor’.
Trebuie avut in vedere insa faptul ca acuzatia formulata prin rechizitoriul parchetului se intemeiaza pe premisa existentei unei atributii de serviciu de verificare a rapoartelor de evaluare din perspectiva tehnica, respectiv a corectitudinii metodelor de evaluare folosite, a comparabilelor utilizate, astfel ca ar exista o incalcare a dispozitiilor art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin aceea ca inculpatii nu au trimis dosarul spre reevaluare de catre un alt evaluator, ci au dispus emiterea titlului de despagubire in conditiile in care rapoartele intocmite nu ar fi respectat Standardele Internationale de Evaluare, cu consecinta supraevaluarii imobilelor si implicit a despagubirilor.
(…)
In acest context, respectiv al lipsei totale de expertiza in ceea ce priveste activitatea in sine de evaluare a membrilor Comisiei Centrale, a fost angajat la ANRP in calitate de evaluator inculpatul Visoiu Gheorghe, acesta fiind un fel de supervizor. Astfel, dupa angajarea acestuia, rapoartele de evaluare erau supuse verificarii de catre acest consilier insarcinat cu verificarea Standardelor Internationale de Evaluare si numai cele care corespundeau acestor standarde erau supuse atentiei Comisiei Centrale pentru emiterea titlului de despagubire. In caz contrar, acestea erau restituite direct de catre consilier evaluatorului independent, iar daca acesta nu se conforma, se formula propunere catre Comisia Centrala de trimitere a dosarului spre reevaluare catre un alt evaluator.
Se poate constata ca situatia membrilor Comisiei Centrale este relativ identica cu circumstantele in care organele judiciare folosesc cunostintele unui specialist pentru a verifica un aspect tehnico-stiintific, respectiv o expertiza sau o constatare tehnico stiintifica, cu alte cuvinte se apeleaza la cunostintele unui expert specializat intr-un anumit domeniu.
Astfel, expertiza se dispune cand pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte sau imprejurari in cauza este necesara si opinia unui expert (art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala).
Concluziile acestor experti, materializate intr-o expertiza judiciara, pot sa fie corecte sau incorecte, in fond, dar acest lucru nu ar putea presupune, de plano, posibilitatea tragerii la raspundere penala pentru faptul ca s-a tinut cont de concluziile expertului. Dimpotriva, in momentul in care se inlatura concluziile expertului, judecatorul sau procurorul este obligat sa-si motiveze aceasta atitudine.
In cauza dedusa judecatii, membrii CSCD in activitatea lor de analiza si stabilire a cuantumului final al despagubirilor au tinut cont de aceste opinii ale expertilor evaluatori, desemnati pentru fiecare dintre cele trei dosare de despagubire.
Avand in vedere cele mentionate anterior, Inaltra Curte constata ca ‘analizarea si stabilirea cuantumului final al despagubirilor’ la care membrii comisiei erau obligati conform art. 13 din lege nu presupunea un examen de specialitate al raportului de evaluare, din perspectiva tehnica, intrucat membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor nu aveau pregatirea necasara pentru o astfel de analiza.
Astfel Inalta Curte constata ca nu se poate retine incalcarea atributiilor de serviciu de catre inculpatii Georgescu Horia, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Catalin, Marko Attila Gabor, Iuoras Mihnea Remus si Canangiu Catalin Constantin, avand in vedere faptul ca activitatea de analiza si stabilire a cuantumului final al despagubirilor nu presupunea o verificare din perspectiva tehnica a rapoartelor de evaluare.
Inalta Curte retine ca un alt aspect important, indispensabil pentru a se putea retine existenta infractiunii de abuz in serviciu, il constituie existenta unui prejudiciu, a unei pagube.
Trebuie mentionat aici faptul ca in niciun moment (urmarire penala sau la judecarea in fond a cauzei) nu s-a facut trimitere la componenta referitoare la existenta unei vatamari, a intereselor legale ale unei persoane, care era una din variantele alternative pentru savarsirea infractiunii de abuz in servciu, ci doar existenta unei pagube, a unui prejudiciu material adus statului, in consecinta, instanta de apel urmeaza sa se pronunte doar sub acest aspect.
Dupa cum s-a mentionat anterior, inculpatii au fost trimisi in judecata pentru ca, prin supraevaluare si fara sa se respecte Standardele Internationale de Evaluare, a dispozitiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, a Regulamentului de Organizare si Functionare al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, a Ordinului Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si a deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, au aprobat trei rapoarte de evaluare cu consecinta cauzarii unor prejudicii materiale pentru fiecare dosar in parte.
Asa cum s-a precizat in momentul analizarii situatiei de fapt, paguba adusa patrimoniului statului reprezentat de catre Ministerul Finantelor Publice, reclamata de parchet in momentul trimiterii in judecata a inculpatilor, consta in presupusa supraevaluare a imobilelor care au facut obiectul celor trei dosare.
Inalta Curte constata ca aceasta paguba creata prin supraevaluare nu este insa certa.
(…)
Oricum, pentru aceste patru imobile, Inalta Curte retine ca rapoartele de constatare intocmite in cursul urmaririi penale sunt practic desfiintate de catre expertii judiciari solicitati de instanta, care contesta modalitatile in sine de evaluare folosite de catre specialistii DNA.
Avand in vedere aceste aspecte, instanta de apel constata ca nu este indeplinita conditia privind existenta unei pagube certe, conditie esentiala pentru asumarea raspunderii penale a inculpatilor pentru infractiunea de abuz in serviciu. Acest caracter cert al pagubei (prejudiciului), necesar in civil, este cu atat mai necesar in penal, intrucat s-ar putea antrena raspunderea penala a persoanei fizice sau juridice responsabile.
In plus, Inalta Curte retine ca nu se poate retine existenta unei diferente in ceea ce priveste valorile stabilite pentru imobilele care fac obiectul celor trei dosare de despagubire, respectiv intre evaluarile intocmite de inculpatii evaluatori trimisi in judecata si valorile la care au ajuns expertii in expertiza judiciara dispusa de catre instanta de judecata.
Cu privire la acest ultim aspect se constata ca in acest moment exista doar o diferenta intre evaluarile inculpatilor si rapoartele de constatare intocmite in cursul urmaririi penale, diferente ce au stat la baza sesizarii acuzatiilor formulate de parchet.
Or conditiile in care aceste diferente au fost inlaturate de expertii judiciari prin considerarea constatarilor tehnice de evaluare efectuate in timpul urmaririi penale ca fiind nepertinente in ansamblul lor (concluzii insusite atat de catre instanta de fond, cat si de Inalta Curte) se constata ca nu exista o paguba in sensul prevazut de lege.
Avand in vedere ca nu pot fi retinute doua dintre conditiile de tipicitate necesare pentru retinerea infractiunii de abuz in serviciu pentru care au fost trimisi in judecata inculpatii apelanti Georgescu Horia, Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Zaarour Ingrid, Nicolescu Theodor Catalin, Marko Attila Gabor, Iuoras Mihnea Remus si Canangiu Catalin Constantin, fata de acestia, Inalta Curte, in baza art. 396 alin. 1 si 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.proc.pen. va dispune achitarea lor intrucat faptele nu sunt prevazuite de legea penala”.
