Qatarul se va retrage de la 1 ianuarie 2019 din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), a anunţat luni ministrul Energiei, Saad al-Kaabi, transmit DPA şi Reuters, conform agerpres.ro.

Decizia vine după ce Doha a revizuit modurile de a-şi spori rolul său pe plan internaţional şi intenţionează să lanseze o strategie pe termen lung, a afirmat al-Kaabi la o conferinţă de presă.Deşi este unul din cei mai mici producători din OPEC, Qatarul este cel mai mare exportator mondial de gaze naturale lichefiate (LNG).

Statul arab a decis să renunţe la calitatea de membru al OPEC, începând cu data de 1 ianuarie 2019, iar această decizie a fost comunicată organizaţiei în această dimineaţă, a declarat ministrul Energiei, dând asigurări că Doha va participa totuşi la reuniunea OPEC de la Viena.

Decizia nu a fost uşoară deoarece Qatarul a fost în OPEC timp de 57 de ani, dar impactul ţării asupra deciziilor legate de producţia de ţiţei a organizaţiei este redus, a explicat Saad al-Kaabi. Acesta a subliniat că Doha îşi va menţine în continuare angajamentele la fel ca orice alt producător din afara OPEC.

Retragerea reflectă intenţia ţării de a se concentra pe dezvoltarea industriei LNG, a subliniat Saad al-Kaabi, statul din Golf luând măsuri pentru a-şi majora producţia de LNG de la 77 la 110 milioane de tone anual.

În perioada 6-7 decembrie va avea loc la Viena o reuniune a 25 de ţări membre OPEC şi state producătoare din afara cartelului pentru a discuta strategia din 2019. Analiştii se aşteaptă ca la această întâlnire să se decidă o nouă reducere a producţiei de ţiţei. Luni dimineaţa, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului a urcat cu 2,400 dolari, ajungând la valoarea de 61,86 dolari, în timp ce cotaţia barilului de petrol ‘light sweet crude’ a urcat cu 2,28 dolari, la 53,21 dolari.

În 2016, ţările membre OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) până în 2018.

Reducerea producţiei de petrol a OPEC a permis preţului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.