sursa: Monitorul de Cluj
sursa: Monitorul de Cluj

scris de Grumăzescu Andreea-Maria

Constructorii unei porțiuni a malului Someșului vor trebui să refacă, pe propria cheltuială, o alee neconformă, a arătat viceprimarul Dan Tarcea. „Trebuie menționat că lucrările de remediere se vor face pe banii constructorului, Primăria nu scoate din buzunar niciun leu în plus.”

Probleme cu o alee de pe malul Someșului, în cartierul Grigorescu. Reprezentanții administrației locale au sesizat lucrări neconforme pe o alee amenajată în cadrul proiectului „Rethinking Someș” în zona I (Lunca Someșului).  Primăria Cluj-Napoca a dispus refacerea, pe cheltuiala constructorului, a lucrărilor la alee, astfel încât să corespundă standardelor prevăzute în contract.

„Am dispus refacerea lucrărilor la un obiectiv finalizat, pe cheltuiala constructorului. Este vorba despre o alee unde granulația betonului nu a corespuns cu soluția aprobată de Primărie. Trebuie menționat că lucrările de remediere se vor face pe banii constructorului, Primăria nu scoate din buzunar niciun leu în plus pentru aceste lucrări. Contractul este încă în desfășurare, deci lucrările nu au fost încă recepționate”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea, pentru monitorulcj.ro .

Vezi VIDEO aici.

Lucrările au ajuns la 70%

„Lucrările vor fi finalizate în ultima parte a anunului, din capăt din Grigorescu și până la Podul Garibaldi. Stadiul lucrărilor la malurile Someșului este de 70% și în prezent se desfășoară lucrări specifice sezonului, respectiv plantări de flori șui copaci, așezare strat gazon, reamenajări ale spațiilor verzi, astfel încât să creeze o zonă coererentă peisagistic”, a declarat viceprimarul Clujului. 

Vor fi arbori plantați pe malurile Someșului

Reprezentanții Simacek, unul dintre constructorii din asocierea care modernizează malurile Someșului, arată că, în cursul anului trecut, au fost plantați 512 arbori și 1.170 mp de gazon. În noul an, vor fi plantați peste 400 de arbori și peste 4.800 de mp de gazon.

„Anul trecut am montat 1170 mp de gazon și am plantat 512 arbori pe Malul Someșului. Anul acesta ne propunem și mai multe realizări, vom planta 404 arbori, vom monta 4820 mp de gazon și vom semăna 10518 mp de pajiște. «Rethinking Someș», proiectul firmei spaniole Practica (câștigător al unui concurs internațional de soluții), este realizat de Asocierea ACI Cluj (lider) – SOCOT – SIMACEK Facility Services Ro”, au transmis reprezentanții Simacek.

Valoarea totală a investiției va fi de 151.963.498 lei TVA inclus, iar durata de proiectare și execuție a lucrărilor este de 24 de luni. În 2018, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici în cuantum de 123.696.371 lei TVA inclus. Un an mai târziu a fost semnat contractul de execuție (septembrie 2019) cu Asocierea ACI Cluj, Socot SA și Simacek Facility Services Ro SRL.

Proiectul vizează extinderea și modernizarea rețelei de alei pietonale și velo, trotuare, precum și a spațiilor publice: plantanții de aliniament, zone verzi, dotări de agrement, locuri de joacă, mobilier urban, iluminat public, rețele wi-fi. De asemenea, este prevăzută remodelarea malurilor propriu-zise ale râului în vederea îmbunătățirii accesibilității acestuia. Aceste măsuri includ realizarea unui pod pietonal în zona Parcul Rozelor – Grigorescu, care este finalizat deja.

Citește aici: Stațiunea Muntele Băișorii clădită prin șmecherii. Administratorul pârtiei de schi Buscat nu a mai plătit chiria pentru 36,6 ha de teren din 2009 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.