Înalta Curte de Casație și Justiție a aprobat strămutarea dosarului în care urmează să fie stabilită definitiv valoarea despăgubirilor pe care Primăria Cluj-Napoca trebuie să le acorde dezvoltatorului imobiliar Sile Pușcaș, în urma exproprierii terenului de 1,2 ha din cartierul Zorilor. Astfel, dosarul va fi transferat de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Suceava. În primă instanță, municipalitatea a fost obligată de magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud să plătească despăgubiri de peste 113 de milioane de lei (aproximativ 23,2 milioane de euro) pentru terenul pe care ar urma să se construiască Parcul Observator, însă decizia a fost atacată cu apel.

Dosarul s-a plimbat ca de la Ana la Caiafa printre instanțe. Inițial, a fost înregistrat în decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, însă după jumătate de an a fost strămutat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, unde au fost stabilite despăgubiri în valoare de 23,2 milioane de euro. Decizia instanței a fost atacată cu apel, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj, dar nu a poposit prea mult, deoarece a fost înaintată o nouă cerere de strămutare în urma căreia Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procesul se va judeca la Curtea de Apel Suceava. 

„Admite cererea formulată de petenta PSC Imobiliare S.A. privind strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4684/117/2019 al Curţii de Apel Cluj, Secţia I civilă. Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Suceava. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Definitivă.”, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 16 mai 2023.

Pușcaș a cerut despăgubiri de peste 41,2 de milioane de euro

În anul 2015, firma Florisal a achiziționat un teren cu o suprafață totală de 12.095 mp pe strada Observatorului din cartierul Zorilor. De atunci, omul de afaceri a depus nenumărate cereri pentru obținerea unei autorizații de construire din partea municipalității, în vederea ridicării unui ansamblu imobiliar, dar fără a avea succes.  Divergențele dintre Emil Boc și Sile Pușcaș au apărut odată cu ideea pe care primarul a început să o susțină, și anume că municipiul Cluj-Napoca are nevoie de spații verzi în orice condiții. În acest context, Primăria a identificat terenul dezvoltatorului imobiliar ca fiind potrivit pentru realizarea Parcului Observator. 

La data de 4 iulie 2019 a fost adoptată o HCL prin care a fost aprobat Studiul de oportunitate în vederea identificării unui teren pentru amenajarea unui parc în Cartierul Zorilor. Pentru că nu erau prea multe terenuri disponibile, Primăria a fost întocmit Studiul de fezabilitate amenajarea parcului pe proprietatea lui Pușcaș, care urma să fie expropriată pentru o sumă derizorie. La data de 24 decembrie 2019 a fost adoptată Hotărârea de Consiliu local prin care a fost aprobată Documentaţia tehnică şi a indicatorilor termico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare parc zona Observator, cartier Zorilor, din municipiul Cluj-Napoca”.

Pușcaș a afirmat că nu a fost niciodată informat în prealabil referitor la dorințele cu iz dictatorial al Primăriei, aflând despre ele doar din presă sau de pe site-ul municipalității. Pentru că Primăria Cluj-Napoca nu a ținut cont de părerea lui Pușcaș, dezvoltatorul imobiliar s-a văzut nevoit să se adreseze instanței. În cererea de chemare în judecată, societatea lui Sile Pușcaș PSC Imobiliare (fosta Florisal) a solicitat magistraților să oblige Primăria Cluj-Napoca la plata unor despăgubiri în sumă de 202 milioane de lei, echivalentul a peste 41,2 milioane de euro, pentru terenul expropriat. 

În anul 2020, consilierii locali au aprobat suma pe care Sile Pușcaș urma să o primească ca despăgubire în urma procesului de expropriere inițiat de Primărie pentru terenul din zona Zorilor. Pentru terenul expropriat, municipalitatea i-a acordat lui Pușcaș  despăgubiri în sumă de 10.911.765 lei, evaluarea terenului fiind efectuată la 171,5 euro/mp (aproximativ 830 lei/mp). 

Judecătorii Tribunalul Bistrița-Năsăud au stabilit, la data de 3 noiembrie 2022, că Primăria Cluj-Napoca trebuie să-i acorde lui Sile Pușcaș despăgubiri în valoare de 113.801.371 de lei, în urma exproprierii terenului de 12.095 mp. Sentința instanței a venit la numai câteva ore după ce primarul Emil Boc s-a pozat cu gura până la urechi pe terenul expropriat, de unde anunța că au început lucrările la Parcul Observator.

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC F SA, continuată de SC PSC I, în contradictoriu cu pârâţii UAT M C-N şi LIB SA, obiect al dosarului nr. 4684/117/2019, şi în consecinţă:

Stabileşte despăgubirea în sumă de 113 801 371 lei pentru terenurile expropriate, înscrise în prezent în CF 340693 C-N,nr. cadastral 340693, şi obligă pârâta UAT M C-N, în calitate de expropriator, la plata către reclamanta SC PSC I SA a diferenţei dintre această sumă şi suma de 10 911 765 lei stabilită drept despăgubire prin Hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 1/28.12.2020, 2/28.12.2020 şi 3/28.12.2020, emise de M C-N – CPA Legii nr. 255/2010 CL C-N.”, arăta minuta instanței din data de 3 noiembrie 2022. 

Oriunde, dar nu la Cluj

Cererea de strămutare formulată de societatea lui Sile Pușcaș, PSC Imobiliare SA (fosta Florisal SA), a ajuns pe masa magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 30 martie 2023, imediat ce judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au emis, la data de 15 februarie 2023, o decizie nefavorabilă acestuia în legătură cu terenul și drumul pe care le-a donat către municipalitate  în schimbul eliberării autorizației de construire necesară pentru proiectul imobiliar mixt Platinia de pe Calea Mănăștur, precum și pentru obținerea certificatului de recepție a lucrărilor.

Afaceristul a fugit cât l-au ținut picioarele de justiția clujeană, după ce a pierdut definitiv procesul în care a solicitat instanței anularea Hotărârilor Consiliului Local prin care a fost obligat să doneze Primăriei Cluj-Napoca un teren cu o suprafață de 2108 mp, împreună cu drumul construit de investitor pe cheltuiala sa. 

Sile Pușcaș a susținut în fața instanței că prevederile celor două Hotărâri de Consiliu Local sunt nelegale, arătând că modul în care a fost stabilită condiția de a dona o parte din teren printr-un act administrativ reprezintă „o formă de violenţă ce înfrânge garanţia dată de Constituţia României proprietăţii şi care lipseşte de valabilitate chiar titlul prin care se dobândeşte proprietatea publică”.

Dezvoltatorul imobiliar Vasile Pușcaș a contestat legalitatea instituirii unor obligaţii de a renunţa gratuit la proprietatea privată, fără juste şi prealabile despăgubiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.