A mai trecut un termen paşnic în procesul în care Călin Mitică, Noapteş Alexandru şi alţii sunt acuzaţi de infracţiuni de corupţie.  Instanţa a procedat la audierea martorilor şi a stabilit un nou termen de judecată pentru data de 26 mai 2011.

Acuzaţiile la adresa lui Călin Mitică

Tabloul participaţiilor lui Călin Mitică la diverse societăţi comerciale şi a relaţiilor acestuia cu diverse personalităţi din lumea politică este greu de desenat. Acesta este legat de Vasile Blaga prin fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei “Remarul 16 Februarie”, Emil Sabo, companie controlată de Călin Mitică. De la “Remarul”, Vasile Blaga l-a adus în 2009 pe Sabo în funcţia de preşedinte al Companiei Naţionale de Investiţii, subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale. Emil Sabo este coinculpat, alături de Călin Mitică, într-un dosar penal sub acuzaţia unor infracţiuni economice şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Aceştia, împreună cu alte persoane aflate în funcţii cheie în CFR, ar fi instrumentat o escrocherie prin care ar fi vândul SNCFR locomotive second-hand cumpărate din Germania la de peste 20 de ori preţul de achiziţie. O asemenea afacere de succes nu putea fi realizată fără o suplimentare a bugetului pe anul achiziţiei, pentru a putea fi “onorate” comenzile exorbitante.

Premisa suplimentării bugetului instituţiei o constituie reunirea comisiei de negocieri, pentru stabilirea preţului pentru cele şase automotoare, majorarea de buget nelăsând niciun dubiu cu privire la intenţia directă a învinuiţilor în vederea achiziţiei. Astfel, în primă fază, în bugetul de venituri şi cheltuieli întocmit la sfârşitul anului 2004, pentru exerciţiul financiar al anului 2005 fusese prevăzut un program de investiţii de 3.517.076 lei. În această sumă nu era cuprinsă şi achiziţia a şase automotoare dar, în luna septembrie a anului 2005, conform „Registrului” Consiliului de Administraţie al SNCTF CFR Călători, s-a produs o modificare a bugetului. Concret, în completarea programului de investiţii pe anul 2005 s-a introdus o nouă poziţie, cu denumirea de „şase automotoare”, la valoarea de 6,3 milioane lei, cu încadrarea în bugetul alocat pe anul 2005. Conform „Raportului privind modificarea programului de investiţii pe anul 2005”, diferenţa dintre suma iniţial prevăzută de 35,707 milioane lei şi 42,007 milioane lei cât era odată cu rectificarea, era exact suma necesară pentru achiziţionarea celor şase automotoare. De aprecizat faptul că „raportul” amintit este aprobat de către Nacu Vanghelie, învinuit în cauză, iar hotărârea de rectificare a bugetului este semnată de către învinuitul Noapteş Alexandru, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SNCTF CFR Călători.

Cu a decurs audierea inculpaţilor
La termenul anterior, toate excepţiile invocate de către avocaţii inculpaţiilor au fost respinse de către instanţă. Aceasta a procedat la ascultatea acestora, mai puţin a  inculpatei Urs Maria Claudia, care s-a simţit rău şi nu a vrut să dea declaraţii şi a lui Iosub Nicolae Cătălin, care nu s-a prezentat. Înainte de a proceda la audierea inculpaţiilor, instanţa a dat cuvântul avocaţilor pentru a ridica eventualele probleme de drept ivite. Aceştia au enumerat o serie de excepţii, printe care sesizarea ilegală a instanţei, neascultarea învinuitului Călin Mitică sau excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Cluj. Mai precis, conform apărării, dintre cei nouă inculpaţi‚ cinci dintre ei ar avea domiciliul legal în Bucureşti. Rând pe rând, cu toată puterea de convingere a iluştrilor apărători, instanţa a respins toate excepţiile ca nefondate, invocând în acest sens diverse texte din codul de procedură penală.

Nimeni nu a vorbit cu inculpatul Călin Mitică despre celebra notă 62

Majoritatea celor audiaţi în calitate de complici la infracţiunea de abuz în serviciu nu îşi mai amintesc să fii discutat cu acţionarul principal al Transferoviar Grup, Călin Mitică, despre vânzarea celor şase automotoare. Dintre ei, unii au avut de precizat că ei abia îl cunosc pe acesta. Exemple în acest sens pot fi declaraţiile inculpaţiilor Nacu Vanghelie sau Mureşan Vasile.  Acesta din urmă, întrebat de instanţă despre modul în care îşi explică modul în care SC Remaru 16 Februarie SA a vândut cele şase automotoare înainte de a le fi achiziţionat de la SC Activ Invest Srl, acesta a precizat că „ am mers pe încerdere, am achitat un avans şi lucrurile au mers bine”. „Călin Mitică nu m-a influenţat deloc în semnarea contractului. Nu am vorbit cu el deloc pe această temă”, a mai precizat Mureşan Vasile. Nici Iancu Floare, fostă directoare economică la SC Remaru 16 Februarie SA, şi semnatară şi ea a celebrei note 62, nu îşi mai aminteşte să fii discutat cu patronul ei. „ Nu am vorbit cu Călin Mitică nici cu ocazia achiziţionării de la SC Activ Invest Srl, nici în momentul vânzării către Căile Ferate Române”, a precizat aceasta. Sabo Emil, fostul director general al SC Activ Invest Srl, a menţionat faptul că încercat să vorbească despre achiziţie cu acţionarul Călin Mitică, dar acesta, suferind de probleme de sănătate în acea perioadă, a preferat să nu se implice. Sabo Emil a fost trimis în judecată pentru că că în calitatea sa de director general al SC Activ Invest Srl a semnat contractul prin care au fost vândute cele şase automotoare, înlesnind astfel producerea unei pagube pentru CFR şi obţinând un avantaj personal pentru firma pe care o reprezenta. De menţionat că în timp ce îndeplinea funcţia de director general al SC Activ Invest Srl, Sabo Emil era şi şef al serviciului comercial din cadrul SC Remaru 16 Februarie SA. Pe lângă dubla calitate a lui Sabo Emil, instanţa a constatat şi faptul că cele două companii avea şi acelaşi sediu poştal. „ Călin Mtică ştia că urma să fie operat şi s-ar putea să moară, din acest motiv nu se putea vorbi cu el despre afaceri”, a precizat acesta. Chiar dacă ştia că patronul SC Activ Invest Srl, Dumitru Băiculescu, era tatăl concubinei lui Călin Mitică, acesta nu a discutat niciodată despre afacerea cu cele şase automotoare cu acesta. “Nu l-a informat niciodată pe acesta (Dumitru Băiculescu –nr) cu privire la activitatea mea la SC Activ Invest Srl, întrucât nu şi-a manifestat interesul în acest sens”, a precizat Sabo Emil.
De menţionat este şi faptul că Sabo Emil a îndeplinit şi funcţia de directorul general al CFR SA, a demisionând din această funcţie, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-a trimis în judecata pentru procesul din speţă.
Când i-a venit rândul, Călin Mitică a fost întrebat de către instanţă cu privire la motivul pentru care a cedat socrului său, Dumitru Băiculescu,  acţiunile societăţii SC Activ Invest Srl. Acesta a declarat că a vrut să se asigure că în cazul în care va muri ca urmare a operaţiei pentru care se pregătea, părţile sociale vor fi distribuite egal între membrii familiei sale.

Infracţiuni de corupţie
Art. 6. – Infracţiunile de luare de mită – prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită – prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.
Art. 7. – (1) Fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 din Codul penal, dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. 2 din Codul penal privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control.
(2) Fapta de dare de mită săvârşită faţă de una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) sau faţă de un funcţionar cu atribuţii de control se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 255 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
(3) Infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi trafic de influenţă, dacă au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 256 din Codul penal, respectiv la art. 257 din Codul penal, al cărei maxim se majorează cu 2 ani.
Art. 8. – Prevederile art. 254-257 din Codul penal se aplică şi managerilor, directorilor, administratorilor şi cenzorilor societăţilor comerciale, companiilor şi societăţilor naţionale, ai regiilor autonome şi ai oricăror alţi agenţi economici.
Art. 9. – În cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta secţiune, dacă sunt săvârşite în interesul unei organizaţii, asociaţii sau grupări criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, maximul pedepsei prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni se majorează cu 5 ani.

Andrei Tomoş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.