De o parte, populaţia « înarmată » doar cu idealul libertăţii, de cealaltă parte Securitatea, Miliţia, Armata şi trupele zeloase ale activiştilor de partid. O încleştare care în statistici se traduce sec în mii de morţi şi răniţi. Noi ne permitem azi luxul de a privi statistici şi cifre. De a critica comunismul, sau nostalgicii capitalismul. Ei au avut doar două variante : « murim sau învingem ».
« Luxul » alegerii de care beneficiem azi a fost cumpărat cu sânge, vieţi, durere, întrebări rămase fără răspuns chiar şi astăzi şi idealuri care au rămas ideal.
Între 16 şi 20 decembrie 1989, Timişoara, a purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. Toate metodele şi mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în faţa dorinţei de libertate a timişorenilor şi hotărârii lor de a învinge. Şi au învins. În 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv în stapânirea populaţiei. Peste doar câteva săptămâni, timişorenii şi-au dat seama că mai e de luptat până la victoria deplină şi au explicat întregii naţii pentru au luptat şi sunt gata să lupte oricât şi oricum.
« 1. Revoluţia de la Timişoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeauşistă, ci şi categoric anticomunistă. (…)
2. La Revoluţia de la Timişoara au participat toate categoriile sociale. (…)
3. La Revoluţia de la Timişoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă. (…)
4. Pentru victoria Revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alături de români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi şi membri ai altor grupări etnice, care de secole conlocuiesc în oraşul nostru paşnic, în bună înţelegere. (…)
5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluţiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” (…)
6. (…) Se impune redactarea de urgenţă a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 şi difuzarea ei în tiraje de masă.
7. Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi, şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR-ului. Prezenţa acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică. (…)
8. Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. (…)
9. Timişoara nu a făcut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. (…)
10. Deşi milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îşi au neajunsurile şi inechităţile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de iniţiativă particulară. (…)
11. Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. (…)
12. După căderea dictaturii au fost invitaţi în ţară toţi românii plecaţi în exil, pentru a pune umărul la reconstrucţia României. Unii s-au întors, alţii şi-au anunţat intenţia de o face. Din păcate, instigaţi de forţe obscure, s-au găsit şi oameni care să-i hulească pe exilaţii reîntorşi, să-i califice trădători, să-i întrebe tendenţios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. (…)
13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi naţională a României. În felul acesta se eternizează persoana dictatorului, de fiecare dată sărbătorindu-se un număr de ani de la căderea lui. (…) Îi asigurăm însă pe acei care astăzi tăinuiesc adevărul că nu vom înceta lupta până când nu vor fi aduşi în fata instanţei, în calitate de complici la genocid. Această Proclamaţie s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române adevăratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara. A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă şi nu doar anticeauşistă. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială şi naţională, cultul personalităţii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, ameninţările telefonice şi scrise şi toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilităţii sociale. Aceasta Proclamaţie se adresează în primul rând celor care au primit revoluţia cadou şi se miră de ce suntem nemulţumiţi, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai apărut şi câte ceva în prăvălii. Acum ştiu de ce suntem nemulţumiţi: nu acesta a fost idealul Revoluţiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamaţii, participanţi la evenimentele dintre16 şi 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluţia încheiată.
