Un procuror de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj a fost evacuat din apartamentul pentru care plătea chirie 69 lei în centrul Clujului. Este vorba despre Dos Santos Rodriguez (fostă Mărincean) Cristina Ancuța, care, înainte de a fi evacuată s-a judecat în instanță pentru un alt apartament cu municipalitatea. Și în acest caz, judecătorul a obligat-o să predea primăriei apartamentul. Procurorul are un salariu lunar de cel puțin 150.000 lei, trei case în Cluj, patru mașini și patru terenuri.

În anul 1999 între procurorul Dos Santos Rodriguez (fostă Mărincean) Cristina Ancuța și Consiliul Local Cluj-Napoca a fost încheiat un contract de închiriere pentru un apartament situat în imobilul de pe strada Regele Ferdinand nr. 4.

Respectivul imobil este compus din casă cu 30 de apartamente, teren aferent în suprafaţă de 791 mp şi curte în suprafaţă de 422 mp. Dintre cele 30 de apartamente, unul este întabulat în favoarea Companiei Naţionale „Loteria Română”, două apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, iar restul de apartamente sunt întabulate în favoarea statului român şi aflate în administrarea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca (23 de locuinţe şi 4 spaţii cu altă destinaţie).

În anul 2015 contractul dintre procuror și Consiliul Local s-a încheiat prin denunțare unilaterală de către proprietar, astfel că Dos Santos Rodriguez Cristina trebuia să elibereze apartamentul.

Imobilul de pe strada Regele Ferdinand nr. 4

Obligată să-i dea lui Boc apartamentul

Ani de zile procurorul s-a luptat în instanță pentru acel apartament. La sfârşitul anului 2015, Dos Santos Rodriguez a dat în judecată administraţia lui Boc, însă fără succes. La sfârşitul anului 2016, Judecătoria Cluj-Napoca i-a respins acesteia cererea, instanța obligând-o să predea apartamentul Consiliului Local şi să plătească municipalităţii contravaloarea lipsei de folosinţă a locuinţei.

Împotriva acestei soluții, procurorul a formulat apel, însă Tribunalul Cluj a constat perimat apelul. A urmat recursul care s-a judecat la Curtea de Apel Cluj, însă în iunie 2019 a fost respins.

Procurorul, evacuat din locuința în care plătea chirie de 69 lei

Un alt contract de închiriere a fost încheiat tot în 1999, însă contractul a expirat în noiembrie 2016, locuința fiind situată la aceeași adresă. Pentru locuința din centrul Clujului, procurorul plătea o chirie lunară de 69 lei.

În septembrie 2018, municipalitatea a dat-o în judecată pe Dos Santos Rodriguez Cristina, cerând să se constate încetarea contractului de închiriere. În iulie 2019, Judecătoria Cluj-Napoca a constatat că din octombrie 2016, Dos Santos Rodriguez Cristina a ocupat spațiul respectiv fără titlu. Prin urmare, instanța a dispus evacuarea acesteia din locuința respectivă și a obligat-o la plata sumei de 207 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada februarie 2019- aprilie 2019, precum și la plata contravalorii lipsei de folosință în cuantum de 69,23 lei/lună în continuare până la predarea efectivă a imobilului.

Împotriva acestei decizii, toate părțile au formulat apel care a fost respins de către Tribunalul Cluj. A urmat judecarea recursului la Curtea de Apel Cluj, recurs care a fost respins luna trecută. Prin urmare, rămâne definitivă soluția prin care s-a dispus evacuarea procurorului Dos Santos Rodriguez Cristina.

Cheltuieli de întreținere, neplătite

În 2013, un site de ştiri local prezenta situaţia absurdă a chiriaşilor ce locuiesc în imobilul primăriei de pe strada Regele Ferdinand nr. 4. Laczi Pap povestea că unii dintre chiriaşii respectivului imobil au înregistrat restanţe la apă de mai mulţi ani, motiv pentru care imobilul a fost lăsat zece zile fără apă. S-a ajuns la disperare pentru că nu reuşea sub nicio formă să îi convingă pe unii dintre vecini să îşi plătească cheltuielile la apă, deşi aceştia nu sunt deloc săraci.

Coincidenţa face că pe lista restanţierilor în care avea apartament Dos Santos Rodriguez Cristina (fostă Mărincean) apare şi U. Livia şi M. Cristina. Laczi Pap spune despre acestea că sunt mamă şi fiică şi au primit fiecare câte un apartament în imobil, iar despre Cristina M. spune că nu ar locui în apartament.

”Nici nu locuieşte aici, nici nu-şi plăteşte apa. Ea a schimbat apartamentul cu mama ei, de aceea apare cu restanţe mai mari. Iar doamna Livia mi-a spus ferm că nu vrea să plătească pentru că n-am ce să-i fac. M-a asigurat că pe ea n-o va da nimeni afară din acest apartament”, a subliniat Laczi Pap la vremea respectivă.

Averea procurorului Dos Santos Rodrigues Cristina

Contractul de închiriere dintre procuror şi municipalitate a fost încheiat în 1999, pe vremea când Dos Santos Rodrigues Cristina Ancuţa nu ocupa o funcţie atât de bine plătită, astfel că a reuşit să se încadreze cu succes pe listele de repartizare în vederea atribuirii unei locuinţe. Dos Santos Rodrigues Cristina Ancuţa a fost numită în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda abia în mai 2007, pe vremea când era Băsescu preşedinte. Ulterior, a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, apoi prim-procuror la Turda, după la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar din iarna acestui an este procuror Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj.
Potrivit ultimei declaraţii de avere, Dos Santos Rodriguez Cristina deţine două terenuri în Bistrița în valoare totală de 16.000 mp (dobândite prin moștenire). În urmă cu trei ani avea alte două terenuri, unul în Bistrița-Năsăud și altul în Cluj-Napoca care au fost vândute. Procurorul mai deține trei case de locuit: în Cluj-Napoca, în Feleacu și în comuna Călărași, județul Cluj. În urmă cu trei ani, mai avea o casă în Cluj-Napoca, însă a fost vândută. Procurorul mai deține trei autoturisme. În anul 2019, când era procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a câștigat aproape 150.000 lei, adică aproximativ 12.500 lei lunar.

În 2016, Dos Santos Rodriguez Cristina Ancuţa, împreună cu soţul Jorge Augusto au primit autorizaţia de construire pentru edificarea unui imobil pe strada Borhanci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.