Producţia de vin ar putea totaliza în acest an şase milioane de hectolitri, în creştere cu 13% comparativ cu nivelul de 5,3 milioane hectolitri din 2008, potrivit Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV), care estimează, totodată, o creştere a exporturilor cu 10-12%.

"Anul trecut am cultivat 894.000 tone de struguri, din care s-au obţinut 5,3 milioane hectolitri de vin, din care 3,4 milioane hectolitri vin nobil. Sper ca şi în acest an să atingem acest nivel, ba chiar să ajungem la o producţie de şase milioane hectolitri şi 900.000 tone de struguri", a declarat, miercuri, după o conferinţă de presă, directorul general executiv al ONIV, Petre Mocanu. El a arătat că românii consumă anual 5,3-5,4 milioane hectolitri de vin, dar există un potenţial de consum de opt milioane de hectolitri. "Românii preferă vinul de sorginte românească, în favoarea celui importat, de aceea aproape în întregime ceea ce producem merge spre consum, iar restul este adus de pe pieţele externe", a spus Mocanu. Totodată, el a arătat că anul trecut exporturile de vin s-au ridicat la 180.000 de hectolitri, principalele pieţe destinatare fiind Suedia, Finlanda, Norvegia, Japonia, SUA şi Rusia. "În acest an, estimez că livrările de vin pe pieţele externe vor creşte cu 10-12%. Ţinta este să exportăm peste 200.000 de hectolitri de vin", a spus Mocanu. El a arătat că avansul se datorează programelor de finanţare a promovării vinurilor. "În acest an vom avea proiecte de promovare a vinului românesc în ţări terţe, care implică publicitatea adecvată, prezentare de branduri şi soiuri româneşti, participarea la târguri internaţionale şi studii de piaţă în ţările vizate. Vinurile vor fi promovate atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă", a spus Mocanu. Directorul general executiv al ONIV a spus că brandurile promovate vor fi cele care nu au concurenţă pe pieţele internaţionale, respectiv Feteasca Neagră sau Albă, Frâncuşa, Grasa de Cotnari, Busuioaca de Bohotin şi Băbeasca Neagă, iar destinaţiile vor fi SUA, Norvegia, Suedia sau Japonia. Potrivit lui Mocanu, cel mai mare exportator de vin de pe piaţa locală este firma Halewood, urmată de Domeniile Recaş din Transilvania, Carl Reh Winery, Cotnari şi Murfatlar. Suprafaţa de viţă de vie a României se ridică la 179.000 de hectare, din care 90.000 de hectare sunt cultivate cu viţă nobilă, iar 30% este reprezentată de soiuri roşii, conform datelor ONIV. (M.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.