După o dispută aprigă asupra drepturilor salariale ale dascălilor, ce a perturbat grav procesul de învăţământ, acţiune ce se doreşte să se continue, indiferent de consecinţe, Proiectul Legii învăţământului a fost aprobat de Guvern.
O primă variantă a Legii, elaborată de PDL şi PSD, în timpul primului Guvern Boc, a fost declarată neconstituţională printr-o argumentare nu lipsită de logică juridică. (S-a considerat că nu orice lege poate fi promovată prin asumarea răspunderii. Curtea nu a analizat, pe fond, conţinutul legii.)
Cutia Pandorei în învăţământ s-a deschis atunci când, spre sfârşitul mandatului domnului Tăriceanu, deci în toamna anului 2008, parlamentarii „în deplină unanimitate” – cum spunea Răposatul – au hotărât majorarea salariilor corpului didactic cu 50%. Premierul de atunci i-a scris lui Băsescu să nu promulge legea, deoarece nu are acoperire bugetară, dar simpatia dintre ei era prea mare ca să dea curs cererii. Totuşi, Guvernul, printr-o Ordonanţă, a majorat salariile cu 17%, dar originala noastră Curte Constituţională a declarat valabilă „Legea celor 50%”. În acest context, instanţele de judecată au aplicat primul act normativ şi nu cel de-al doilea, iar haosul s-a instalat pe deplin. De la 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea salarizării unitare a personalului bugetar, iar veniturile dascălilor s-au redus. Se mai anunţă şi reduceri de personal în acest sector, dar numai de la 1 septembrie. De aici frământări permanente, ceea ce este firesc. Ceea ce mi se pare inacceptabil este modul cum se exprimă protestele. Educatorii, deci cei care ar trebui să fie modele de viaţă pentru elevi, apar la televizor ca nişte lumpen-proletari, ca să nu mai amintesc de penibilul comportament al liderilor sindicali.
Nu sunt economist, dar am scris de la început că „Legea celor 50%” este nu numai populistă, dar şi inaplicabilă. Ca atare, constituţională sau nu, încă de la data adoptării ei, când situaţia economică era incomparabil mai bună, nu era de unde să se dea bani pentru o jumătate de milion de salariaţi, la nivelul aprobat de Parlament. Cât priveşte Legea salarizării unitare a personalului bugetar, elaborată de PDL şi PSD, trecută prin Parlament şi declarată constituţională, precedată de îndelungi dezbateri între partenerii sociali, aceasta trebuie să se aplice. Aşa fiind, nu este admisibil să se valorifice drepturile salariale obţinute printr-o lege fantezistă, în baza unor hotărâri judecătoreşti, iar cei cu venituri mai mici, dar care se încadrează în Legea salarizării unitare să nu-şi poată încasa la timp drepturile de retibuţie. Iresponsabilitatea educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor este fără margini. Într-un judeţ nu s-au ţinut cursuri timp de o lună, iar principalele revendicări ale nemulţumiţilor se manifestă cu fluierul în gură. În realitate, dascălilor, care ameninţă că nu vor încheia anul şcolar, nu le pasă de nimic, decât de bani. Elevii îi preocupă mai puţin, sau deloc.
Am scris de mai multe ori că profesorii trebuie plătiţi decent, dar limitele salariilor sunt determinate de posibilităţile economice ale ţării. Mai ştiu că unii dintre dascăli – indiferent de forma de învăţământ – se prezintă lamentabil. Îmi aduc aminte că Ioan Alexandru, la o întâlnire cu profesorii, desfăşurată la Jibou-Sălaj, le cerea acestora să nu mai joace cărţi, deoarece dau un exemplu prost pentru învăţăcei. Acum, astfel de manifestări, ca cele incriminate de poetul ardelean, sunt din cele mai benigne.
Nici reducerea numărului de cadre didactice nu este o aberaţie. S-a micşorat nu numai populaţia României, ci şi numărul elevilor. O verişoară din Bogata – Mureş îmi spunea că erau clase, la gimnaziul din localitate, în care numărul profesorilor era mai mare decât al elevilor. Prin reducerea personalului, vom scăpa de o parte din suplinitori, care sunt o plagă pentru învăţământul românesc.
Şi o ultimă remarcă: este posibil ca Proiectul Legii, care are la bază raportul Comisiei Miclea, asumat de toate partidele, să fie perfectibil. Rolul Parlamentului este tocmai acela de a corecta unele greşeli, dar dacă discuţiile din forul legislativ se vor duce în maniera în care s-a derulat dialogul ministrului cu liderii sindicali, sunt şanse minime de îmbunătăţire a Proiectului. Un lider sindical din Timişoara, cu un ton inchizitorial, spunea cum îşi permite Guvernul ca într-un proiect de act normativ să vorbească de Registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni, când în ţară s-a generalizat Registrul de carte funciară. Proiectul legii învăţământului, întocmit de sindicate, deci de profesori, conţinea peste 50 de greşeli, din care, cea mai mare parte, de ortografie.
Fără comentarii!!
Adrian Man
23 aprilie 2010
O primă variantă a Legii, elaborată de PDL şi PSD, în timpul primului Guvern Boc, a fost declarată neconstituţională printr-o argumentare nu lipsită de logică juridică. (S-a considerat că nu orice lege poate fi promovată prin asumarea răspunderii. Curtea nu a analizat, pe fond, conţinutul legii.)
Cutia Pandorei în învăţământ s-a deschis atunci când, spre sfârşitul mandatului domnului Tăriceanu, deci în toamna anului 2008, parlamentarii „în deplină unanimitate” – cum spunea Răposatul – au hotărât majorarea salariilor corpului didactic cu 50%. Premierul de atunci i-a scris lui Băsescu să nu promulge legea, deoarece nu are acoperire bugetară, dar simpatia dintre ei era prea mare ca să dea curs cererii. Totuşi, Guvernul, printr-o Ordonanţă, a majorat salariile cu 17%, dar originala noastră Curte Constituţională a declarat valabilă „Legea celor 50%”. În acest context, instanţele de judecată au aplicat primul act normativ şi nu cel de-al doilea, iar haosul s-a instalat pe deplin. De la 1 ianuarie 2010, a intrat în vigoare Legea salarizării unitare a personalului bugetar, iar veniturile dascălilor s-au redus. Se mai anunţă şi reduceri de personal în acest sector, dar numai de la 1 septembrie. De aici frământări permanente, ceea ce este firesc. Ceea ce mi se pare inacceptabil este modul cum se exprimă protestele. Educatorii, deci cei care ar trebui să fie modele de viaţă pentru elevi, apar la televizor ca nişte lumpen-proletari, ca să nu mai amintesc de penibilul comportament al liderilor sindicali.
Nu sunt economist, dar am scris de la început că „Legea celor 50%” este nu numai populistă, dar şi inaplicabilă. Ca atare, constituţională sau nu, încă de la data adoptării ei, când situaţia economică era incomparabil mai bună, nu era de unde să se dea bani pentru o jumătate de milion de salariaţi, la nivelul aprobat de Parlament. Cât priveşte Legea salarizării unitare a personalului bugetar, elaborată de PDL şi PSD, trecută prin Parlament şi declarată constituţională, precedată de îndelungi dezbateri între partenerii sociali, aceasta trebuie să se aplice. Aşa fiind, nu este admisibil să se valorifice drepturile salariale obţinute printr-o lege fantezistă, în baza unor hotărâri judecătoreşti, iar cei cu venituri mai mici, dar care se încadrează în Legea salarizării unitare să nu-şi poată încasa la timp drepturile de retibuţie. Iresponsabilitatea educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor este fără margini. Într-un judeţ nu s-au ţinut cursuri timp de o lună, iar principalele revendicări ale nemulţumiţilor se manifestă cu fluierul în gură. În realitate, dascălilor, care ameninţă că nu vor încheia anul şcolar, nu le pasă de nimic, decât de bani. Elevii îi preocupă mai puţin, sau deloc.
Am scris de mai multe ori că profesorii trebuie plătiţi decent, dar limitele salariilor sunt determinate de posibilităţile economice ale ţării. Mai ştiu că unii dintre dascăli – indiferent de forma de învăţământ – se prezintă lamentabil. Îmi aduc aminte că Ioan Alexandru, la o întâlnire cu profesorii, desfăşurată la Jibou-Sălaj, le cerea acestora să nu mai joace cărţi, deoarece dau un exemplu prost pentru învăţăcei. Acum, astfel de manifestări, ca cele incriminate de poetul ardelean, sunt din cele mai benigne.
Nici reducerea numărului de cadre didactice nu este o aberaţie. S-a micşorat nu numai populaţia României, ci şi numărul elevilor. O verişoară din Bogata – Mureş îmi spunea că erau clase, la gimnaziul din localitate, în care numărul profesorilor era mai mare decât al elevilor. Prin reducerea personalului, vom scăpa de o parte din suplinitori, care sunt o plagă pentru învăţământul românesc.
Şi o ultimă remarcă: este posibil ca Proiectul Legii, care are la bază raportul Comisiei Miclea, asumat de toate partidele, să fie perfectibil. Rolul Parlamentului este tocmai acela de a corecta unele greşeli, dar dacă discuţiile din forul legislativ se vor duce în maniera în care s-a derulat dialogul ministrului cu liderii sindicali, sunt şanse minime de îmbunătăţire a Proiectului. Un lider sindical din Timişoara, cu un ton inchizitorial, spunea cum îşi permite Guvernul ca într-un proiect de act normativ să vorbească de Registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni, când în ţară s-a generalizat Registrul de carte funciară. Proiectul legii învăţământului, întocmit de sindicate, deci de profesori, conţinea peste 50 de greşeli, din care, cea mai mare parte, de ortografie.
Fără comentarii!!
Adrian Man
23 aprilie 2010
