Sursa: Facebook/Maurer Panoramic

Persoanele care au cumpărat apartamente ansmblul rezidențial Maurer Panoramic susțin că dezvoltatorul imobiliar i-a dus ani de zile cu zăhărelul și a amânat predarea apartamentelor cu mult peste termenul limită stabilit în contractele de vânzare-cumpărare sau în antecontractele semnate.

Oamenii susțin că nu mai știu nimic despre starea proiectului în care și-au investit banii, cu toate că ultimul termen de predare a apartamentelor stabilit fusese la sfârșitul anului 2023.

„Aveți vreun răspuns când se închid CF-urile și se predau apartamentele? Am tot așteptat e-mailul pe care l-au promis la toți proprietari, dar în zadar. Am sunat la birou dar se pare că toata lumea și-a luat „vacanță”, a transmis un clujean pe un grup de Facebook.

Sunt multe imperfecțiuni

„La et. 19 nu este pus parchetul, baia este utilată complet, gresie, faianță, chiuvetă cu baterie, cadă cu baterie, vas WC. Este montat aerul condiționat în dormitor și bucătărie, prize, întrerupătoare, văruit, dar atenție sunt multe imperfecțiuni, fiți atenți la recepție. Pe balcon nu este gresia. Mi-au comunicat că macaraua exterioară mai poate funcționa cam trei luni de zile și să acționez pentru procurarea mobilierului. La semnarea antecontractului mi-au zis că după recepție macaraua exterioară va fi cel mult 6 luni de zile pentru ca toți proprietarii să poată urca utilități și mobilier. Lifturile interioare sunt funcționale, am coborât 19 scări care sunt aproape terminate, etj.1-3 mai au de pus gresie. Inginerul care lucra acolo nu a putut preciza o dată finală. Oricum după ce am văzut mai durează câteva luni bune.”, a transmis un alt proprietar.

Maurer are de plătit întârziere pentru cel puțin 2 ani

„Sperăm să le predea curând pt că oricum Maurer are de plătit întârziere pt cel puțin 2 ani. Și eu am achitat tot de acum 5 ani când am făcut antecontractele.”, susține o altă persoană.

„E clar ca au rămas fără bani”

„Singurul e-mail pe care l-am primit este confirmarea plății făcute pana acum. Se specifică în e-mail că dacă mai am rate de achitat și există posibilitatea achitării, acesta ar fi un sprijin în vederea predării imobilului într-un timp mai scurt. Eu am plătit un apartament integral și înțelegerea a fost că pe al doilea să-l plătesc când clădirea se dă în folosința. E clar că au rămas fără bani, de aceea suntem în situația asta. Dintre proprietarii care locuiesc în Cluj, nu mai postează nimeni nimic? Oare au terminat lucrările în interior?”, a semnalat un alt proprietar.

Cei care și-au cumpărat apartamente în ansamblul rezidențial Maurer Panoramic susțin că ar fi trebuit să aibă contractele definitive și extrasele CF până la finalul anului trecut. Oamenii sunt îngrijorați că vor fi nevoiți să achite o cotă TVA de 19%, din cauză că dezvoltatorul imobiliar nu și-a respectat angajamentul.

„Trebuia să avem extras CF și contracte definitive până la sfârșitul acestui an trebuia să avem TVA de 5% cei care au depășit suma de 600.000 până la 700.000 lei! Ce ne facem?”.

Maurer Imobiliare ar putea fi trasă la răspundere în fața instanței

Un alt proprietar deranjat de atitudinea dezvoltatorului imobiliar și-a invitat vecinii să angajeze un avocat pentru a acționa compania Maurer imobiliare în judecată.

„Maurer trebuie luat în fața instanței.

Trebuie ca noi toți proprietarii să angajăm un avocat care să ne reprezinte.

Nu se poate asta e bătaie de joc să aștepți 4 ani ca să primești apartamentul pe care mulți dintre noi l-au plătit cu banii jos de la început. Asta e escrocherie și tupeu.

Se și laudă că e cel mai corect dezvoltator și unul dintre cei mai mari din România.

Very disappointed.”.

Citește și: Neluțu Varga n-are bonitate financiară nici măcar pentru un credit la Provident

4 COMENTARII

  1. Lumea inca se lasa prostita de asa zisii investitori imobiliari…. Daca as spune ca isi merita soarta, as fi blestemat de cei pacaliti… Eu zic, ca pe viitor, cei care vor sa isi cumpere apartamente in „hotel-uri” de genul acestui imobil , sa se intereseze temeinic la cine sunt cei care construiesc, cat cer avans, etc… si un alt aspect: la asemenea constructii hidoase, sa va asteptai la costuri de intretinere pe masura, adica la bani aruncati aiurea fara niciun folos, timpul va dovedi cat de ”selecte” sunt aceste constructii megalomane si cat de prost sunt facute…o analogie e bine venit aici: e ca o masina second hand in care dupa cateva luni de la cumparare incepi sa bagi bani in ea, diferenta e ca aici constructia e noua…

  2. E adevarat ca maurer nu mai e constructorul? Ca sia vandut partea lui. Din pacate societatea creeaza oameni naivi care sunt buni de muls. Vanzare apartamente cu priveliste si in fata se construieste oxigen care e mai mare decat maurer. Bani dati pe promisiuni goale. Din pacate am uitat prea repede de criza din 2008.

  3. E plin de loaze și apărători ai acestor tzepari aici pe site. Cumpărătorii nu au nici o vina. E obligația gunoiului de stat să oprească astfel de tzepe dar toată administrația e mana in mana cu interlopii. Zici Romania și tragi apa! Bocule locul tau e la pușcărie. Huo penalule! Meriti ștreangul cu tot cu aia de la siguranța circulatie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.