Reprezentanţii Eparhiei Reformate din Ardeal şi Parohia Reformată nr 2, situată pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr 41, vor protesta în această duminică împotriva construcţiei clădirilor din apropierea lăcaşului de cult datorită efectelor pe care le-ar putea avea faţă de municipalitate. În spatele unităţii se construieşte un nou sediu pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean.

„Referitor la lucrările de construire din spatele Bisericii cu două turnuri, sit. în Cluj – Napoca, B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 41, Parohia Reformată nr. 2 din Cluj – Napoca aduce la cunoştinţa publicului următoarele:

La data de 12 martie 2013 comitetul de conducere al Parohiei Reformate nr. 2 din Cluj – Napoca a hotărât că, împreună cu Eparhia Reformată din Ardeal va protesta şi în mod public în vederea sistării imediate a lucrărilor, deoarece în prezent încă mai există şansa de a se modifica proiectul construcţiei începute în spatele Bisericii menţionate, acesta fiind monument istoric.

Această hotărâre se justifică cu următoarele:

Este bine ştiut că în anul 1964 Statul, cu ajutorul organelor de represiune de atunci, a ajuns în posesia terenului.

În anul 1991 Parohia noastră a început procedura de revendicare a terenului. În anul 2003 Parohia a iniţiat un proces pentru anularea donaţiei forţate a terenului, proces pe care l-a pierdut la toate nivelele de jurisdicţie din România, deşi instanţele de judecată au decis în mod diferit în mai multe procese similare.

În prezent pe terenul aflat în proprietatea Ministerului Educaţiei Naţionale se conturează realizarea unui proiect în urma căruia va fi alterată nu numai împrejurimea Bisericii – monumet istoric dar, din cauza lucrărilor subterane, este periclitată chiar şi structura acesteia.

În anul 2010 comitetul de conducere al Parohiei noastre şi-a dat acordul de principiu pentru cele cuprinse în Hotărârea nr. 484 / 10 noiembrie 2009 a Consiliului local al mun. Cluj – Napoca care aprobă planul urbanistic zonal (P.U.Z.) şi planul detaliat (P.U.D.), acceptate în prealabil de către comisiile de specialitate.

Conform acestora, pe teren se va construi un coplex sportiv cu regim de înălţime subsol, parter şi etaj (S+P+E), respectiv o parte anexă cu subsol, parter şi trei etaje (S+P+3E), aceasta din urmă pe malul Canalului Morii.

Comitetul de conducere al Parohiei noastre nu a văzut planurle finale în baza cărora Primăria a emis autorizaţia de construire în anul 2011. Aşadar, acesta nici nu şi-a dat consinţământul la realizarea planului modificat de care a luat cunoştinţă doar în momentul încperii lucrărilor de construire.

(Despre modificarea planului Comitetul de conducere a aflat de pe panoul informativ afişat la intrarea în şantier care conţine şi imaginea imobilului ce urmează să fie edificat: complexul sportiv preconizat cu regim de înălţime subsol, parter şi etaj (S+P+E) se ridică la înălţimea streaşinii Bisericii noastre!)

Aflând despre modificarea proiectului, Comitetul de conducere a revocat şi acordul său de principiu dat anterior şi a notificat despre aceasta Ministerul Educaţiei Naţionale şi Instituţia Prefectului judeţului Cluj.

 Această hotărâre şi informaţiile legate de lucrările de construire au fost adus la cunoştinţa fiecărei  instituţii de stat competente şi responsabile. La memoriile informative, având anexate şi lista cu 2.437 de semnături, nu s-a primit niciun răspuns, cu excepţa Primăriei municipiului Cluj – Napoca.

Deoarece după începerea lucrărilor de construire a ieşit la iveală faptul că garajul subteran ce urmează să fie construit în apropierea Bisericii influențează calea izvoarelor şi a apelor subterane, periclitînd astfel şi stabilitatea Bisericii, Comitetul de conducere a decis expertizarea tehnică a stării actuale a Bisericii şi cere revizuirea de către specialişti a modalităţii de deviere a apelor subterane.

Totodată, iniţiază întocmirea unui acord prin care investitorul şi Primăria mun. Cluj – Napoca, emitenta  autorizaţiei de construire, să se angajeze ca, în cazul în care structura Bisericii se va deteriora, să suporte toate cheltuielile necesare pentru renovarea acesteia.

Garajul subteran aflat în construire – care în mod ciudat nu este considerat ca fiind suprafață construită – chiar şi în stadiul actual nefinalizat este cu 50 de cm mai înalt decât nivelul terenului pe care se află Biserica. Pentru Parohie este inacceptabilă orice diferenţă de nivel, deoarece aceasta reprezintă o sursă permanentă de pericol pentru clădirea Bisericii.

Deoarece Primăria Municipiului Cluj – Napoca şi Consiliul local al mun. Cluj – Napoca sunt  responsabile pentru păstrarea imaginii oraşului, aceştia au obligația de a asigura ca patrimoniul construit al municipiului nostru, care de altfel candidează şi la titlul de ”Capitală Culturală Europeană”, să nu aibă de suferit datorită acestei clădiri proiectate ce nu se armonizează deloc cu Biserica noastră, monument istoric.

Conform aprecierii Comitetului de conducere, faptul, că Direcţia Patrimoniului Cultural din M.C.P.N. poate oricând modifica decizia Direcţiei judeţene de profil, dovedeşte că legea actuală nu este potrivită pentru protejarea monumentelor istorice. Din acest motiv, solicită în mod expres ca organizaţiile de profil şi cele politice să influenţeze crearea unei legi potrivite asigurării protecţiei depline a bisericilor şi monumentelor istorice”, arată oficialii eparhiei reformate din Ardeal.

 

ISJ: Doi ani ne-au blocat cei de la biserică

 

„Ar fi aberant dupa ce s-au băgat atâţia bani, după ce tot cei de la biserică au blocat timp de 2 ani şi jumătate lucrările să nu continue. Eu am o singură întrebare: noi am dat înapoi 35 de clădiri din înnvăţământ în ultimii ani. În condiţiile în care se pune problema construirii legale, am făcut inclusiv descărcarea arheologică, au contestat terenul încă la forurile internaţionale şi au pierdut. Marea majoritate e clădirea Clubului Sportiv Viitorul. Deci să înţeleg că nu avem voie să facem la Cluj niciun fel de construcţii cât timp discutăm de construcţii legale? Nu vreau să merg mai departe. Pot să vă spun că lucrările vor continua. Avem toate autorizaţiile. S-a ieşit din pământ şi se lucrează şi vor intra. După discuţiile pe care le-am avut în doi ani de zile. La sfârşitul lui 2015 eu sper să fie gata. Tot biserica ne-a blocat timp de 2 ani, trebuia să fie gata anul trecut, spunând că sunt schelete şi pentru aia s-au făcut săpături ca să putem face descărcarea arheologică. Totul e mai mult decât legal”, a declarat pentru Gazeta de Cluj şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean(ISJ), Valentin Cuibus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.