Ne confruntăm cu un oraș unde chiriile sunt cele mai scumpe din țară și prețurile sunt umflate artificial. Apartamentele din Cluj-Napoca au înregistrat anul trecut cea mai mare creştere de preţuri din rândul celor din marile oraşe din ţară, astfel că locuinţele cu una şi două camere au ajuns să fie aici mai scumpe decât cele din Capitală. Pe fondul dezvoltării sale economice, Clujul a arătat că este şi o piaţă imobiliară solidă, unde mecanismele de cerere-ofertă au funcţionat, iar preţurile apartamentelor au înregistrat creşteri medii de 11.000 de euro.

Mulți dintre studenți nu pot sta în cămin din cauza locurilor insuficiente, aceștia fiind nevoiți să locuiască într-o chirie, însă chiriile sunt prea scumpe pentru buzunarul acestora. O studentă  își exprimă nemulțumirea în legătura cu chiriile prea scumpe din Cluj-Napoca, punctând faptul că agențiile sunt de fapt o mișcare de marketing.

”M-am săturat de toată șarada cu chiriile și să am coșmaruri cum că într-o zi sunt nevoită să îmi caut să mă mut și să mă gândesc doar că tot ce îmi permit e un cort.
Ne plângem că sunt mari chiriile, dar mereu există ăla/aia care răspunde ofertei fără să gândească (…). Eu sunt printre puținii norocoși care locuiește într-o chirie cât de cât decentă. Și nu am putut sta în cămin pentru că nu sunt suficiente locuri, după cum bine știți mulți dintre voi; mai mult locurile se ocupă virtual ca după o lună să rămână libere și ăștia ca mine rămân pe drumuri.
M-am săturat să văd cum agenții imobiliare apărute peste noapte închiriază apartamente la prețuri astrale. Și mă sperie când văd că tineri disperați preferă să ia un credit pe 30 de ani pentru că e mai rentabil”.

Studenta propune un PROTEST deoarece prețul chiriilor e prea mare raportat la salariile așa mici. Muncești și nu poți să realizezi nimic pentru că s-a ajuns la punctul în care lucrezi doar pentru a-ți permite să-ți închiriezi o locuință.

”Eu una aș propune un PROTEST: măcar două luni de zile să strângem din dinți cu toții și să nu mai închiriem nimic. Să-i lăsăm pe agenți fără bonus și pe proprietari cu buza umflată. Credeți că puteți face asta? Credeți că puteți milita pentru banii voștri? Așa cum ați militat anti Ponta, pentru Roșia Montană și pentru multe alte chestii? 

Vă zic eu; nu puteți, pentru că vreți să demonstrați că voi vă permiteți să dați 200 euro pe 16mp și pentru că duhnim a disperare, exact ca această postare.
Am ajuns cu toții să muncim doar ca să avem unde să locuim… și asta e cruda realitate.
Vă doresc succes. Eu sper să nu înnebunesc încercând să îmi caut chirie”. 

În urma opiniei sale, și alți studenți își exprimă punctul de vedere susținând-o pe aceasta în ideea că ar trebui să se facă ceva, venind chiar cu propuneri.

”Am văzut zeci de apartamente de închiriat cu proprietari influențați de agenți să crească chiria cu cel putin 50 euro. Ce să mai vorbim de apartamentele vândute, unde ridică prețul cu minim 10%”.

”Sunt de acord că ar trebui să facem ceva pentru a rezolva situația chiriilor în România. Dar CUM să facem că raportul salariu/chirii să fie acceptabil? Haideți să vedem cum au rezolvat alte țări problema asta: În Franța se plătește pe chirie maxim 33% din salariu. Dacă chiria depășește acest procent, nu se poate încheia contract. Așa se explică de ce acolo îți permiți să locuiești în chirie cu un venit mediu. Dacă nu ar exista chestia cu 33% din salariu, și acolo ar fi prețuri enorme (raportat la salariu), la fel ca aici, pentru că cererea este foarte mare. Diferența este că acolo, oamenii care conduc țara, au creier și nu lasă să se ajungă la o situație ca cea din România, unde chiria se situează între 42%-103% din salariu (mai precis, în Cluj, 79%). DA, ar trebui sa protestăm, dar să știm exact ce cerem și să propunem soluții”. 

”Ar trebui să facem demersuri în acest sens”, completează clujenii.

 

 

 

2 COMENTARII

  1. Haideti sa propunem o lege prin care sa limitam pretul acestor chirii! Daca strangem destule semnaturi, poate ajunge in Parlament. Ar fi un pas bun pentru viitoare initiative venite real din partea cetatenilor! Sa ne facem noi propriile legi si sa nu mai lasam asa zisele „Societati Civile”!

  2. Nu va mai kakati pe voi ca asa e piata libera: cata vreme sunt mai multi doritori decat locuri de cazare preturile vor fi mari la chirii. Pe de alta parte, nu e nevoie sa-i ingrasati pe imobiliari si nici sa va puneti latul cu 25 ani de rate la banci, sunt si alte variante daca esti dispus sa muncesti. Eu dupa ce m-am chinuit in facultate cu chiria, nefiind clujean, am decis ca prioritatea zero este sa am locuita proprie fara sa fac credit la banca si fara sa aiba cu ce sa ma ajute parintii! Cum?! Am fost la munca in constructii 5 ani in vest, am invatat acolo 2 meserii, lucram la un moment dat ziua la companie si dupa-masa in privat, pana la 10 noaptea uneori, dar economiseam cate 2000 euro pe luna! Apoi am cumparat un apartament cu 3 camere in Cluj, apoi si masina si chiar un teren la munte! Am stiut ca daca nu ma zbat cat sunt tanar si in putere, mai tarziu imi trece ocazia! Apoi am revenit in Cluj, am familie, job la stat etc.! Dar cati dintre voi sunteti dispusi la astfel de sacrificii? Nici 10 %! Toti vreti sa va dea altii iar voi doar sa lucrati din pix cu cravata la gat! Chiar daca nu castigati mai nimic, dar sa fiti ,,domni”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.