Aproximativ 25 de persoane sunt arestate de procurorii DIICOT din Cluj Napoca și Alba Iulia care încearcă să anihileze o rețea de prostituție. Potrivit datelor judiciare, aproximativ 30 de femei erau traficate în Germania.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2001 membrii grupului infracţional au racolat peste 32 persoane sex feminin, prin constrângere fizică şi morală, pe care le-au obligat la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, Germaniei, Austriei, Belgiei şi Luxembourgului.
În timp, activitatea infracțională a grupării s-a mutat, în principal în Germania, zona Ausburg”, transmite DIICOT.
S-a reţinut că, în ultimii ani, liderul grupului a efectuat investiții în afaceri imobiliare, banii proveniți din trafic de persoane și proxenetism internațional fiind introduși într-o afacere aparent legală. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că sumele de bani obţinute, prin aceste procese de spălare bani, se ridică la suma de 2.395.988 de lei şi 183.758 de euro.
În cauză au fost efectuate un număr de 21 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor Alba și Cluj şi simultan 5 percheziții domiciliare în Germania, zona Augsburg.
Capul rețelei ar fi Cristian Boitor, care se laudă şi cu investiţiile în domeniul imobiliar. În prezent, în colaborare cu alte două persoane (Paul Buna şi Prigoană Adrian), inculpatul din Blaj derulează o investiţie în trei blocuri de şase etaje în Cluj-Napoca, în zona cartierului Gheorgheni. Două dintre blocuri au fost finalizate, iar al treilea ar urma să fie gata în 2017. Investiţia este derulată prin firma Danion Construcţii SRL.
Fratii misca din cluj tot cu proxenetism se ocupa si nu are nimeni treaba cu ei!!!!! Clar informatori la politie