PSD mai face un pas în stabilirea listei pentru europarlamentare încercând să împace organizațiile din toate regiunile României, printr-o reprezentare echilibrată, cu numeroși lideri reprezentativi.
În contextul în care și în PSD sunt tot mai mulți doritori pentru un loc de europarlamentar, o funcție bine remunerată, cu circa 8.000 de euro, social-democrații au discutat în ultima ședință ca, pentru primele locuri, cele eligibile, să se țină cont de o reprezentare a celor opt regiuni de dezvoltare.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, împărțirea locurilor ar arăta în modul următor: regiunea Sud-Est – Mihai Tudose (coordonator al campaniei), regiunea Nord-Est – Dragoș Benea (eurodeputat), Centru – Victor Negrescu (negociator-șef al bugetului UE pe 2025), Ilfov-București – Carmen Orban (consilieră a premierului Marcel Ciolacu), regiunea Sud – vehiculată e Simona Bucura-Oprescu (ministra Muncii), regiunea Sud-Vest – Claudiu Manda (eurodeputat), regiunea Vest – Natalia Intotero (ministra Familiei), regiunea Nord-Vest – Vasile Dîncu (senator și președinte al Consiliului Politic al PSD). Așadar, printre ultimele nume care au apărut pentru funcții sunt Natalia Intotero, Vasile Dîncu și Simona Bucura-Oprescu. O alternativă la Dîncu, pentru regiunea Nord-Vest, e Gheorghe Cârciu, șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, scrie Adevarul.ro.

Tot în primele zece locuri, considerate eligibile, vor primi poziții bune pe liste Maria Grapini şi încă o persoană susținută de PUSL, partidul patronat de omul de afaceri Dan Voiculescu. De asemenea, s-ar putea ca un loc la limita zonei eligibile să meargă tot spre o persoană din zona Moldovei, cum e Doina Fedorovici, acum șefă a CJ Botoșani. Tot undeva după locul 10 ar urma să fie și Dan Nica, dacă va mai accepta o candidatură pe loc așa de în spate. Lista finală va fi stabilită în următoarele săptămâni, odată cu apropierea perioadei de depunere a dosarelor de candidatură. Înregistrarea candidaturilor poate avea loc cel târziu cu 60 de zile înainte, adică începutul lunii aprilie.

Respectarea criteriului geografic, dorită și de o parte din PNL

O respectarea a distribuirii candidaturilor pe criteriul regiunilor este dorită și de unii lideri din PNL, cum ar fi Alexandru Muraru (șeful PNL Iași). Acesta s-a pronunțat încă de anul trecut, dar liberalii nu s-au aplecat să discute acest aspect. De altfel, regiunea de nord a Moldovei nu a mai avut reprezentant în Parlamentul European în ultimul mandat.

Însă pentru moment, în interiorul PNL sunt duse jocuri de culise pentru cele 6 sau 7 locuri eligibile, după cum au precizat lideri liberali pentru „Adevărul”. Puțini sunt oamenii văzuți ca aproape siguri de un loc, printre aceștia fiind Siegfried Mureșan (vicepreședinte al PPE), Adina Vălean (comisar european) sau Rareș Bogdan, însă și în cazul acestuia din urmǎ scaunul de europarlamentar nu e chiar stabil, cu toate că în prezent e liderul eurodeputaților PPE din România. Pe lista celor care vor un mandat sunt Dan Motreanu, Daniel Buda, Vasile Blaga, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă sau Alina Gorghiu, conform surselor „Adevărul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.