Jorj l-a înfrânt pe Șurubaru prin ANI

Mircea Jorj a avut prima victorie majoră a PSD în fața administrației conduse de Emil Boc în fieful său portocaliu. Chiar dacă au câștigat pe fond, social-democrații mai trebuie să aștepte până când vor afla un verdict final în ceea ce privește incompatibilitatea lui Gheorghe Șurubaru, deoarece acesta va contesta decizia ANI. Ultima confruntare reală PSD-PDL la Primăria municipiului Cluj-Napoca a avut loc în 2004 când Ioan Rus a fost înfrânt de Emil Boc. De atunci, pace și liniște între cei doi, coabitarea perfectă.

 

Luna mai i-a adus două acuzații foarte grave lui Gheorghe Șurubaru: cea de incompatibilitate și fals în declarații. El nu și-a trecut în declarația de avere faptul că este administrator al societății Euro Divers, fapt care nu era permis de lege de altfel, deoarece un viceprimar nu are voie să dețină astfel de funcții în societăți. După doar două luni, inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au dat un verdict de incompatibilitate și au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

 

Ce spune inițiatorul

Mircea Jorj, președintele PSD Cluj-Napoca, este inițiatorul demersului în ceea ce-l privește pe incompatibilul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Șurubaru. Jorj a recunoscut pentru prima data că i-a propus lui Boc cu 24 de ore înainte de anunțarea demersului său să își clarifice situația. Boc a renunțat. Liderul social-democrat i-a cerut în mod public demisia lui Boc și așteaptă scuzele acestuia. Mai mult, Jorj spune că Boc i-a spus lui Moisin ce să spună în cadrul ședinței de consiliu local când Șurubaru a fost reales. Citește în continuare un interviu cu Mircea Jorj:

 

Reporter: Ce părere aveți despre această sentință a ANI în ceea ce privește incompatibilitatea viceprimarului Gheorghe Șurubaru exact înainte de a se schimba legea?

Mircea Jorj: Din punctul meu de vedere, legea ANI trebuie respectată. Este o lege în vigoare pe care toata lumea trebuie să o respecte. Legat de eventualele modificări, cei în măsura să aprecieze acest lucru sunt parlamentarii. Legea este în vigoare și trebuie respectată și aplicată. Nu discutăm despre oportunitatea ei, despre faptul că unii și-ar dori să o modifice. Regretabilă este atitudinea primarului Emil Boc. Din nou avem o situație penală la primăria municipiului Cluj-Napoca și sunt tare curios care va fi atitudinea primarului. Este o decizie dată de către ANI. Nu știu ce decizie vor mai aștepta. Este evident că Șurubaru trebuie urgent să își piardă mandatul atât de consilier local, cât și de viceprimar. Domnul Emil Boc să dea explicații de ce a lăsat ca această situație să ajungă până aici. Boc trebuia să își dea demisia din funcția de primar pentru că s-a opus evidentului legal care există în această speță. Arată putreziciunea sistemului administrativ condus de Emil Boc și viziunea pe care o are acesta despre felul în care se desfășoară integritatea la Primăria Cluj-Napoca. E regretabilă situația față de toți clujenii.

 

Rep.: Cine este cel mai vinovat de această situație?

Mircea Jorj: Mult mai vinovat este Emil Boc și nu Gheorghe Șurubaru pentru că nimic nu s-a întâmplat fără voia lui. Nimeni nu mișcă în front fără dirijarea lui Emil Boc. El este cel care a girat toată această situație. El, în interiorul PDL, a avut această conduită de a continua cu domnul Șurubaru, deși l-am avertizat. I-am dat un răgaz de 24 de ore înaintea demersului. Acum se ascunde din nou în Primăria Cluj-Napoca. Nimeni nu își asumă nicio răspundere, nimeni nu oferă niciun punct de vedere. Într-adevăr, nimeni nu trebuie să își asume acest lucru în afară de Emil Boc. A girat-o și cât a fost Sorin Apostu viceprimar, apoi primar. Îl văd zilnic la festivalul sarmalelor, în schimb noi avem în Cluj probleme foarte grave de administrație. Toată lumea trebuie să suporte rigorile legii. Nu înțeleg de ce trebuie să acoperim chestiunile acestea. Eu am mai avut poziții și în interiorul partidului în care au fost situații delicate. Boc nu are această abordare și este regretabil că primarul nu are personalitate politică, este în plin declin politic. Nu pot să spun decât că este păcat că este primarul municipiului.

 

Rep.: Totuși, Emil Boc este plecat din țară și poate din acest motiv nu iese public să facă nicio declarație…

Mircea Jorj: Emil Boc a fost în țară când a avut loc ședința de Consiliu Local în care a fost votat din nou Șurubaru viceprimar, negociind cu proprii membri de partid, a fost cel care i-a spus lui Radu Moisin ce să vorbească în ședința de CL, a pus la punct câțiva ziariști care l-au întrebat de incompatibilitatea domnului Șurbaru spunându-le că eu nu sunt informat. Probabil că este consecvent de dorința lui cu felul în care se face politică: demagogică, lipsită de bun simț. Eu unul cel puțin nu am votat cu el, dar pot să am capacitatea să apreciez o situație.

 

Rep.: Totuși, sentința dată de către ANI nu este irevocabilă. Credeți că va aștepta Boc o sentință definitivă și irevocabilă?

Mircea Jorj: Evident că sentința nu este irevocabilă. Este supusă instanțelor de judecată. Părerea mea este că indiferent care este procedura de urmat, Boc ar trebui clar să decidă înlocuirea viceprimarului. Este ireversibil acest proces. Toate actele sunt lovite de nulitate absolută, dar care se va constata din nou de către instanța de judecată. De ce să nu mergem pe o chestiune clară? Să își clarifice domnul Șurubaru această situație în instanță, dar până una alta există o decizie și domnul Boc ar trebui să acționeze ca și când vorbea despre anumite situații din țară când vorbea despre liderii USL și să fie consecvent la primărie. Nu de alta, dar își va pierde credibilitatea. Devine amuzant când își dă cu părerea despre teme naționale de incompatibilitate, dar nu face nimic la nivel local. Să vedem ce poziție va avea dânsul în prima ședință de CL. Este clar că nu va face nimic. Părerea mea este că va obstrucționa actul administrativ care îl va emite prefectul.

 

Rep.: Ce părere aveți despre cei 14 consilieri care l-au girat? Credeți că sunt și ei vinovați în felul lor?

Mircea Jorj: În mod normal cei 14 consilieri sunt foarte vinovați pentru că toată perioada în care domnul Emil Boc este în concediu, domnul viceprimar Șurubaru semnează acte care sunt lovite de nulitate juridică. Or, dânșii trebuie să își asume această situație, fie că se creează prejudiciu patrimonial, fie că se cauzează daune în contencios-administrativ. Dânșii nu au fost decât o unealtă a lui Emil Boc. Nu au fost decât niște corpuri umane care au ridicat mâna sus fără să acționeze cu discernământ. Sunt foarte vinovați că sunt simple suflete care votează după cum le spune “imperatorul roman”.

 

Perioadele când Primăria Cluj-Napoca a fost condusă de un incompatibil, respectiv când Boc a fost plecat în concediu

09.07.2012

08-14.08.2012

17.10.2012

21-22.03.2013

29-30.04.2013

10-17.06.2013

07-09.08.2013

 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.