Radu Chiriță, despre educația online: ”O simulăm într-o manieră atât de grotească, încât mai bine nu o facem”

Avocatul clujean Radu Chiriță a scris un text pe blogul personal în care critică sistemul de cursuri online. Vă prezentăm textul integral:

”Planul B

Ne-o mutat covidu’ vieţii pe online, transformându-ne pe toţi în generaţia pe care o blamăm toţi 30+ şi care face totul online. Ce o să iasă la final din rahatu’ ăsta e greu de anticipat. Din punctul meu de vedere, acum suntem într-un avion care se apropie de destinaţie, pilotul constată că unul dintre motoare s-o oprit, iar pentru celălalt nu mai are foarte multă benzină, trenul de aterizare nu iese, un flaps s-o blocat, iar în turnul de control oamenii stau cu mască şi nu se prea aude ce vorbesc. Echipajul de cabină ar trebui să urle “Brace! Brace!” (e poziţia aia din broşura pe care nu citesc decât copiii sub 6 ani în primele minute ale inspecţiei prin avion), dar nu vor să panicheze pasagerii, în consecinţă îi lasă să îşi bea liniştiţi cafeluţa spunându-le că s-ar putea să avem o aterizare cu 1.9% mai rea decât de obicei, dar echipajul e pregătit, să nu îşi facă problema.

În 9-10 martie, autorităţile ne anunţau că trebuie să ne pregătim că vine urgia după Covid şi că tre’ să luăm o pauză. Cred că am fost prima firmă de avocatură cât de cât mare care am făcut-o. Din 11 martie, au sistat lucratul de la birou şi ne-am mutat acasă, nu am mai mers la cauze cu excepţia celor cu un caracter de maximă urgenţă etc. Am folosit cele 7 săptămâni de atunci până acum ca să ne pregătim pentru reluarea activităţii: am mutat totul online, de la întâlniri cu clienţii la consultanţa juridică pe care până acum o acordam face to face în intimitatea biroului. Am modificat spaţiile de lucru, am instituit tot felul de reguli, am cumpărat măşti şi dezinfectanţi etc. Am făcut tot ce am putut şi am ştiut pentru a ne duce oarecum activitatea de acasă pentru o vreme, iar în acest interval să ne pregătim să revenim la birou în condiţii de siguranţă pentru toată lumea. Din 4 mai o vom face. Nu va fi ca ante Covid, dar va fi. Vo’ două săptămâni am făcut calcule despre cum facem să nu dăm faliment. Nu o să dăm.

Cine are senzaţia că poţi să faci la nesfârşit avocatură de acasă confundă meseria asta cu gastronomia. Dacă eşti singur – gen cabinet individual – poţi să o faci, presupunând că nu ai copii mici (revin mai încolo). Şi în gastronomie, dacă e să găteşti singur şi să livrezi mâncare altora, poţi să o faci şi din bucătăria ta. Dacă însă eşti o firmă de avocatură, care se ocupă de proiecte ce implică natural participarea a 3, 4, 5 avocaţi la un proiect, devine extrem de complicat să o faci de acasă sau de la distanţă. Brainstormingul permanent pe care îl ai la birou – gen “ce crezi dacă facem…” adresat colegului – nu poate fi înlocuit nici de Skype, nici de Zoom şi nici de aplicaţii de management al proiectelor. Nici bucătăria unui restaurant nu poţi să o duci de acasă, că dacă unul taie morcovii la el şi altul face sosul fiecare la el acasă, până le combină o să iasă un rahat.

Sunt convins că imensa parte a firmelor de avocatură şi imensa parte a firmelor private din ţara asta au făcut exact ceea ce am făcut noi: socoteli privind supravieţuirea după aterizarea de care vorbeam la început; reorganizarea activităţii astfel încât să poată fi reluată în condiţiile în care vom trăi covideşte o bună perioadă de timp.

Dacă nu aş ştii despre cine vorbim, m-aş fi aşteptat ca statul român şi instituţiile sale să facă acelaşi lucru. Am înţeles acum aproape două luni că trebuie să facem o pauză ca să ne pregătim de urgie şi de efectele ei. Mi se pare că nu are sens să discutăm dacă această pauză a fost o măsură exagerată sau nu, dacă nu cumva ne-am panicat mai mult decât era cazul. Adică, are sens să discutăm ca să vedem dacă îi înjurăm sau aplaudăm pe conducătorii noştri care au luat aceste decizii. Însă trecutul nu îl putem schimba. Am ştiut de atunci că virusul vieţii va mai dăinui cu noi o vreme, că va dura până se va găsi un tratament care să funcţioneze, că un vaccin va dura şi el minim un an. Statul a închis tot şi a aşteptat să treacă, fără să facă ce au făcut privaţii: să se pregătească şi organizeze în pauza asta forţată.

Am înţeles că ne-am pregătit sistemul medical pentru urgie. Mulţi pacienţi, ventilatoare, tot rahatul. Am înţeles că am suspendat intervenţiile chirurgicale non urgente, că dacă nu mori nu meri la spital. Am priceput (nu prea, dar în fine…) că nu mergem la dentist pentru carii şi altele probleme de măsele. Bun, dar acum urmează întrebarea: am pregătit restul sistemului medical ca să îşi reia activitatea normală în condiţii de siguranţă pentru pacienţi şi pentru medici? Sau îmi conving măseaua aia cariată să facă bine să nu o apuce durerea încă vreun an de acum? Ăia care au alte boli, care trebuie să îşi repare genunchii etc. să facă cumva să ia dracu coviduţu’ ca să poată intra într-un spital sau cum rahat facem? Aţi pregătit ceva ca să putem relua asistenţa medicală pentru non-covizi?

Probabil că aceleaşi întrebări pot fi puse în toate domeniile, dar mă bat gândurile doar în raport de cele în care lucrez: învăţământ şi justiţie.

În învăţământ, de ceva vreme cică facem cursuri şi seminarii online cu studenţii. Îl ştiţi la fotbal pe ăla care se aruncă ca mort la pământ ca şi cum l-ar fi lovit adversarul care era la 3 metri de el? De râd şi colegii lui de el? Cam aşa facem şi noi educaţie juridică online. O simulăm într-o manieră atât de grotească, încât mai bine nu o facem. Ăia de la medicină care învaţă pe bolnavi cum fac? Ăia de la chimie, de la fizică, de la poli care au laboratoare cu scule cum rahat fac şcoală online? Îi punem pe copii să citească materiale scrise şi să se uite la noi pe calculator – care are, care nu asta e – ca pe Youtube. Tot învăţământul universitar s-a transformat într-un fel ID sau FF de pe vremuri, forme de învăţământ renumit, care au scos doar oameni de valoare profesională indubitabilă. De mii de ani, şcoala se face face to face şi există un motiv pentru asta. De mii de ani, oamenii călătoresc ca să participe la cursuri, studenţii se mută câţiva ani în altă localitate pentru asta etc. Dacă asta pe net ar fi educaţie, am putea face o singură universitate în România, că platformele alea suportă şi zeci de mii de participanţi la un curs. Acu’ vine sesiunea. Cică vom da examenele oral pe net, cu întrebare şi răspuns live, că altfel o să citească studenţii ca pe prompter răspunsurile. Oricum… Admiterea la magistratură cum se va da în vară? Sau la Barou? Tot aşa? S-o gândit cineva din CSM sau UNBR la asta ori pur şi simplu apelăm la planul B: sperăm să treacă. Sigur că o variantă ar fi examenul dat fără aglomeraţie, adică cu puţini oameni în săli, pe ture etc. S-o apucat careva să facă nişte calcule, să caute săli, supraveghetori, sistemele online de transmitere a subiectelor şi a rezultatelor, să nu îi mai aduci pe toţi 5.000 la Bucureşti şi să dai în centre etc. Oare s-o gândit cineva? Şi în universităţi, dacă cineva începea să se gândească din 10 martie cum facem şi în ce formă ne reorganizăm poate până acum aveam o variantă de a relua educaţia universitară. Nu ca şi ante covid, dar într-o altă formă care să funcţioneze. Nu online, că aia nu e o variantă.

La ăia mici, şcoala online e “spectacol”. De fapt, s-a transformat în home schooling, sistem de educaţie atât de performant încât nici măcar nu e acceptat de cele mai multe state. Al meu face la şcoală germană, limbă în care ştiu undeva între 6 şi 8 cuvinte, dacă includem între ele şi schintzel ori schtrudel (nu ştiu dacă le-am scris bine). Cum Dzeu se aşteaptă cineva să mă uit eu cu copilul la un filmuleţ în germană şi să îl ajut să recunoască nişte cuvinte, după care să cântăm cântecelul împreună? Dacă io fac temele cu copilul între 9 şi 13 în fiecare zi, io când mai lucrez (de acasă)? Dacă nu pot lucra de acasă, cum fac temele cu copilul? Am un client care are patru copii la şcoală, soţia medic, deci la spital în timpul zilei. Au două calculatoare în casă şi patru copii care fac şcoala online în clase diferite. Care copil primeşte calculatorul şi care nu? Omul pe care din cei patru îi ajută cu temele, cursurile etc. care se desfăşoară în acelaşi timp? Aşa, la teve, e simplu: facem şcoală online până trece covidu şi cu asta basta. E o tâmpenie. În astea 2 luni de când ne ascundem de coviduţ, trebuiau gândite nişte măsuri de reorganizare a activităţii, astfel încât la un moment dat să poţi relua activitatea şcolară în condiţii de siguranţă. Nu le ştiu, că nu mă pricep, dar s-o gândit cineva la ele, în afară de ministra aia a educaţiei, care nici să citească de pe prompter nu e în stare? Nu tre’ să fii geniu să îşi dai seama că şansele ca până la toamnă coviduţu să plece de la noi sunt minime, tratament nu are cum să fie până atunci, iar vaccin nici atât. Avem vreun plan pentru 15 septembrie? Sau tot planul B: sperăm să treacă?

În sistemul de justiţie, same shit. Am oprit aproape toate procesele, am oprit aproape toate actele de urmărire penală care presupun prezenţa infractorilor – fie ei suspecţi sau avocaţi – ori a martorilor. Nu putem să o ducem la nesfârşit aşa. Motivele sunt atât de evidente, că nu are rost să le mai scriu. Justiţia a fost primul serviciu public, încă de când s-or certat doi din peşteră cu privire la proprietatea asupra bâte, iar şeful de trib o decis cine ia bâta în mână şi cine o ia în cap. O ţară în care nu se face urmărire penală şi în care nu se judecă procesele nu poate funcţiona. ICCJ ne-a anunţat că în iulie va judeca normal. Judecătoria Cluj ne anunţă implicit că din 15 mai va judeca. Probabil că s-a transmit prin sistem informaţia că din 15 mai sau 1 iunie gen se va ridica suspendarea proceselor. Acu’ întrebarea care vine e aia de mai sus. Aţi făcut ceva pregătiri, ceva măsuri etc. să ne judecăm sau să ne urmărim penal în siguranţă sau suntem la planul B?

Adică, ca să mă gândesc doar la nişte chestii care or apărut spuse sau sugerate…

Ore separate pentru fiecare cauză. Sună bine, e visul oricărui avocat să nu mai stea juma de zi la instanţă, dar concret cum o facem? Că, la un complet cu 70 de cauze pe zi mă teme că nu o să meargă să pui pe program cauzele la 15 minute. V-aţi gândit să sunaţi avocaţii din cauze să vă înțelegeți cu ei ce se va petrece la termen, ca să estimaţi durata cauzei? Sau ne chemaţi pe principiul la interval de 15 minute şi dacă cauza 2 durează o oră, putrezi, toţi pe hol, unul în altul, că în sală nu vă lăsăm. La cauzele cu multe părţi, avocaţi etc. v-aţi gândit cum faceţi?

Cum dracu facem să vedem dosarele, fără să ne îmbulzim s-o fi gândit cineva? Gen program foarte lung la arhive, programare online a vizitei acolo, copii trimise pe mail. Sau, mai complicat gen accesul avocaţilor la Ecris pentru încheieri, citaţii şi ce mai apare acolo? Discutăm despre şedinţe de judecată online, dar trebuie să începem cu dosarele online, că degeaba e şedinţa pe skype, dacă dosarul e pe hârtie. Sigur că nu o rezolvăm pe asta cu dosarele online în 30 de zile, dar măcar am început ceva? E ok aplicaţia aia de la Curtea de Apel Cluj, dar presupune prea mult scanat. Bag şi io o idee, nu ştiu dacă e bună, dar… Are CJUE o aplicaţie de dosare online care mi se pare foarte bună şi foarte deşteaptă. Nu ar putea CSM-ul să întrebe dacă nu ne-o dau şi nouă, gratis gen? Şi apoi armata de specialişti IT din instanţe nu cred că ar avea problema să o customizeze rapid. Putem cere de la UE ceva bani pentru digitalizare să cumpărăm servere şi ce mai trebuie şi poate curând avem dosarele online. Sau, orice altă idee, să facem cumva să avem acces la dosare înainte de a le discuta pe skype.

Dacă tot discutăm despre şedinţe pe Skype şi despre faptul că intră în sală doar cei dintr-o anumită cauză, restul stau cu covidu pe hol, nu vorbim la Guvern să dea o ordonanţă să facă ceva cu nulitatea absolută pe şedinţe publice, că astea în care nu te lasă jandarmul să intri în clădirea instanţei sunt publice ca şi viaţa mea privată? Facem cumva să comunicăm actele de procedură pe mail, măcar la avocaţi? Încurajăm pe bune (cumva cu bani, că numai cu vorbe nu merge) ca avocaţii să preadministreze probele în civil? Facem cumva să îi convingem pe procurori să facă acorduri, în loc de o grămadă de proceduri cu recunoaşterea faptelor (gen să nu îi mai punem să scrie mai mult pentru un acord decât pentru un rechizitoriu, să le dam o bulină roşie la statistică dacă fac acorduri etc.)? Recomandăm judecătorilor să nu mai taie cheltuielile de judecată, poate oamenii vor constata totuşi că e mai ieftin să te împaci decât să judeci? Dacă se strâng o grămadă de oameni din sistem se pot găsi şi alte probleme şi soluţii. Oare s-o apucat cineva să se gândească sau punem un panou de plastic în faţa completului să nu ajungă coviduţ la judecători şi în rest, planul B? La urmărire penală o început cineva să caute sau să compartimenteze ceva săli mai mari pentru audieri sau stăm tot 8 oameni în 4 metri pătraţi?

Poate că da, poate că nu. O să vedem după ce dăm drumul la judecată şi la urmărire. Sper însă din tot sufletul că nu stăm în planul B”.