Deputatul clujean de la PNL, Radu Moisin, a scris pe pagina sa de Facebook că proiectul de lege privind circulația pe drumurile publice a fost adoptat de Camera Deputaților cu 273 de voturi „pentru.”

Proiectul de lege vine în sprijinul tuturor candidaților care doresc să obțină permisul de conducere sau să obțină noi categorii sau subcategorii ale acestuia, deoarece:

➡️ Se elimină timpii foarte mari de așteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obținere a permisului de conducere;

➡️ Se oferă posibilitatea candidaților la obținerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice și practice oriunde în țară;

➡️ Pregătirea practică pentru obținerea permisului de conducere poate începe și după ce candidatul a fost declarat “ADMIS” la proba teoretică;

➡️ Crește responsabilitatea instructorilor auto în actul de pregătire a viitorilor participanți la trafic și la susținerea probei practice a candidaților va fi prezent un instructor, pe lângă examinatorul din partea statului, în același autovehicul.

„Am fost coinițiator al acestei propuneri care aduce schimbări majore și necesare, și asigură o pregătire mai bună a viitorilor conducători auto. Pe termen lung, se prevede creșterea siguranței rutiere și scăderea numărului de accidente grave de circulație”, a scris Radu Moisin pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Procurorul Iorga Moraru a clasat o anchetă esențială referitoare la plagiatul lui Ciucă după care a fost promovat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.