Liderul PSD figurează într-un raport al Institului pentru Politici Publice ca şi marele absent la voturile finale date în Camera Deputaţilor

Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan a spus că statistica prezentată de IPP are ca explicaţie faptul că deputaţii PSD nu au participat la voturile finale în semn de protest faţă de Roberta Anastase.
 
Radu Moldovan a spus că raportul IPP nu a luat în calcul protestul anunţat de PSD imediat după votul din Camera Deputaţilor la Legea pensiilor, când social-democraţii au acuzat-o pe Roberta Anastase de fraudarea votului.
 
"Noi nu am participat deloc la voturile finale în sesiunea trecută, după ce Roberta Anastase a fraudat votul la legea pensiilor. Am anunţat că nu mai participăm la şedinţe până când nu demisionează Anastase. Îi rog pe cei de la IPP să participe ei cu Roberta Anastase la voturi sau să ceară demisia ei. Eu nu sunt complice cu furtul Robertei Anastase", a declarat deputatul PSD.
IPP arată corigenţii din Parlament
Liderul UDMR, Marko Bela, deţine recordul privind neparticiparea la voturile finale din Senat, în sesiunea septembrie-decembrie 2010, cu nicio prezenţă, iar preşedintele PSD, Victor Ponta, a fost prezent la doar două voturi finale din cele exercitate în Camera Depurtaţilor în aceeaşi sesiune.
 
Aceste date au fost făcute publice, vineri, de Institutul pentru Politici Publice, într-un raport intitulat "Bilanţul activităţii parlamentare în sesiunea septembrie-decembrie" şi care cuprinde informaţii privind prezenţa la vot a parlamentarilor, numărul iniţiativelor lor legislative şi prezenţa la vot.
 
Potrivit raportului, în sesiunea care s-a încheiat, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat la doar trei voturi finale exercitate în Senat, iar alături de acesta, "continuă să îşi sfideze alegătorii" preşedintele onorific al PC, Dan Voiculescu, care a participat la doar 16 voturi finale din cele exercitate în această Cameră legislativă, unde îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte.
 
Potrivit raportului, la Camera Deputaţilor, pe primele locuri ale clasamentului în privinţa absenteismului la voturile finale se află patru deputaţi PSD, care nu au participat la niciun vot final în sesiunea septembrie-decembrie, respectiv Viorel Hrebenciuc, Claudiu Iulian Manda, Adrian Mocanu şi Cristian Rizea.
 
În document se menţionează că la Camereă a fost înregistrată o premieră în ceea ce priveşte numărul deputaţilor prezenţi la toate cele 235 de voturi finale, 15 dintre aceştia aparţinând grupului PDL, doi UDMR şi unul Grupului minorităţilor naţionale.
 
La Senat, parlamentarii PDL Constantin Vasile Borza şi Gheorghe David s-au aflat pe primele poziţii în ceea ce priveşte prezenţa la vot, aceştia exercitându-şi dreptul de vot la toate cele 217 voturile finale.
 
Prezenţa cea mai ridicată la şedinţele Camerei Deputaţilor a fost asigurată de grupul parlamentar al PDL (93,4 la sută), urmat de Grupul minorităţilor naţionale (87,3 la sută), grupul independenţilor (86 la sută) şi UDMR (81 la sută).
 
În raport se arată că procentele extrem de reduse de prezenţă ale partidelor aflate în opoziţie, respectiv PSD+PC (33,3 la sută) şi PNL (37,9 al sută) sunt justificate de boicotul decis de aceste grupuri parlamentare pentru anumite şedinţe de plen.
 
Autorii raportului mai constată gradul ridicat al participării miniştrilor care sunt şi deputaţi la şedinţele în plen, fiind nominalizaţi ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără (97 la sută), urmat de ministrul Comunicaţiilor, Marian Vreme (93,6 la sută), ministrul Muncii, Ioan Botiş (88,9 la sută), ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu (83 la sută), şi ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea (83 la sută).
 
Potrivit raportului, liderul grupului deputaţilor PNL din Cameră, Călin Popescu Tăriceanu, a îregistrat o prezenţă redusă, de 34 la sută, în sesiunea septembrie – decembrie, deşi în sesiunea anterioară prezenţa sa a fost de 73,4 la sută.
La polul opus, aşa cum se menţionează în raport, se află liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader (97,9 la sută), în timp ce liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a participat la 41,7 la sută dintre şedinţe, acesta fiind devansat de liderul deputaţilor UDMR, Olosz Gergely (69,8 la sută), un procent mai mare de prezenţă având liderul Grupului minorităţilor, Varujan Pambuccian (88,9 la sută).
 
În raport, cea mai mare prezenţă la vot este consemnată pentru deputaţii din judeţele Mehedinţi (83,3 la sută), Arad (80 la sută) şi Maramureş (78,1 la sută), cea mai slabă prezenţă la vot fiind consemnată în cazul deputaţilor din judeţele Dolj (46,6 la sută), Bacău (46,9 la sută) şi Buzău (49,4 la sută).
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.