Joi, în data de 21 iulie începând cu ora 20,  va avea loc Festivitatea de deschidere în Piața Unirii unde clujenii îi vor putea vedea mașinile înscrise în cursă. De asemenea pe parcursul întregii zile vor avea loc în Piața Unirii, diverse activități și campanii, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, cu începere de la ora 16.00.

Vineri, în data de 22 iulie,  concurenți vor fi la Shakedown  pe Făget între orele 9 și 13.30. Prima zi de concurs va începe cu PS 1 din Făget de la ora 15.48, fiind urmată de PS 2 Mănăstireni aproximativ 2 ore mai tîrziu la 17.21. La Sălicea se va desfășura PS 3 cu începere de la ora 18.44, spectatorii fiind așteptați pe trasee, cu surprize pe întreaga desfășurare a evenimentului. 

Concurenții se vor regrupa în zona tehnică și vor realimenta urmând  să se îndrepte către Piața Unirii pentru proba Regină din Piața Unirii. 

 

Sâmbătă, 23 iulie, se va desfășura cea de-a doua zi de concurs ce va începe cu PS 5 Dângău I la ora 10.51, fiind urmată  îndeaproape de PS6 Mănăstireni I la 11.19. Concurenții de la Transilvania Rally vor urca  pentru a susține PS7 la Beliș, al cărui start va avea  loc la 11.52, coborându-se apoi pe PS 8 Râșca 2 de la ora 14.08 și PS9 – POWER STAGE de la 14.36. 

Ziua se încheie cu deja celebra SS 10 de la Polus Center, unde spectatorii sunt așteptați în număr cât mai mare pentru spectacol garantat. Festivitatea de premiere a câștigătorilor de la Transilvania Rally va avea loc în zona Food Court, unde organizatorii  Napoca Rally Academy  v-au pregătit căteva surprize pe măsură. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.