UPDATE 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat la Antena 3 că va contesta raportul Curții de Conturi.

Potrivit documentului, administrația condusă de Nicolae Robu a încălcat legea pentru a fi puse în funcții de conducere sau angajate persoane apropiate ale lumii interlope din oraș.

Potrivit primarului, Curtea de Conturi a făcut o eroare și a invocat condiții pentru ocuparea unei alte funcții.

„Curtea de Conturi nu e Dumnezeu. Am câștigat procese contra Curții de Conturi, sunt contestații câștigate. Am fost calomniat ani de zile de o presă de trei lulele, totul este clasat că nu avea niciun temei.

O persoană, nu mă interesează ce medii frecventează, a fost angajată, fără nicio problemă, cu procedurile legale. Fiind vacant postul, nu de director de creșă, ci de director al serviciului creșe, un post contractual nu de funcționar public, nu am avut pe cine să pun interimar și ea a acceptat, a fost numită interimar. Curtea de Conturi invocă niște condiții pentru ocupare postului de director de creșă, dar această persoană a fost director de aparat administrativ, serviciul creșă, unde nu e nicio condiție din cele invocate de Curtea de Conturi. Dar și dacă ar fi o greșeală, ce vină am eu dacă a greșit Serviciul Resurse Umane cu neîndeplinirea unei condiții. Eu fac treabă în orașul ăsta”, a replicat primarul orașului Timișoara.

„Vom contesta raportul”, a încheiat Nicolae Robu.

Știrea inițială

Raport devastator al Curții de Conturi pentru edilul orașului Timișoara.

Potrivit documentului, administrația condusă de Nicolae Robu a încălcat în mod repetat legea pentru a fi puse în funcții de conducere sau angajate persoane apropiate ale lumii interlope din oraș.

„Auditorii publici externi constată că ordonatorul principal de credite (primarul Nicolae Robu, n.a.) nu a luat măsurile necesare în vederea organizării concursului pentru ocuparea postului de Director la Serviciul Public Creșe, procedând nelegal la numirea în funcția de director a doamnei Chelbu – Goje Patricia, care nu îndeplinea condițiile necesare în vederea ocupării acestui post, întrucât din documentele care atestă studiile efectuate rezultă că au fost finalizate în luna iulie 2016, fiind angajată inițial, prin concurs, pe postul de inspector de specialitate debutant în cadrul Serviciului Public Creșe la data de 27.02.2017, după cum rezultă din C.I.M. nr. 2553/24.02.2017 și din Dispoziția nr. 6/28.02.2017, constatându-se că la data numirii ca director înregistra o vechime în muncă de aproximativ 7 luni și nu de 2 ani după cum prevede  art. 51 (5) din Hotărârea nr. 1.252 din 12 decembrie 2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară”, se arată în raportul Curții de Conturi, potrivit antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here