Publicarea oficială a raportului organismului european, care, în linii mari, a fost cunoscut, mai înainte, din „surse”, nu a adus elemente semnificative despre starea justiţiei în România. De altfel, nu numai România şi Bulgaria au probleme cu justiţia, dar şi alte state UE, cum este cea de-a şaptea putere economică a lumii, Italia. Aici – potrivit ultimului număr din Foreign Policy – starea justiţiei şi a modului cum este împiedicată de executiv şi parlament să facă dreptate şi să răpună mafia, demonstrează starea jalnică a sistemului juridic din această ţară. Este semnificativă ştirea că, în anul 2008, din 945 de partamentari italieni, 100 erau urmăriţi penal, în instanţe sau condamnaţi definitiv. Dar se aplică dictonul latin: „Quod licet Jovis, non licet bovis”.
Aceasta nu este o consolare pentru noi, deoarece, în familia selectă din care facem parte, majoritatea statelor au o situaţie remarcabil mai bună şi la aceste standarde trebuie să ne raportăm.
Cazul senatorului Voicu, mult mediatizat, necesită câteva comentarii:
– În primul rând, justiţia ar trebui să se facă în instanţă şi nu la tv. Probabil vor veni arestarea, cătuşele la mâini şi toată tevatura cu care am fost obişnuiţi de multă vreme. Bănuiesc că, totuşi, organele penale au divulgat conţinutul înregistrărilor, înainte de a fi sesizată instanţa, ceea ce nu este deloc în regulă.
– Apoi, reacţiile clasei politice au fost, cel puţin unele dintre ele, surprinzătoare. M-a mirat reacţia domnului Iliescu, „cel sărac, dar cinstit”, care prin atitudinea sa caută, de plano, să exonereze sau să atenueze răspunderea celui cercetat penal. Mai echilibrată mi s-a părut reacţia lui Victor Ponta. Formaţia de jurist a acestuia, a fost procuror, a avut ca rezultat o mai justă cumpănă în evaluarea situaţiei ce s-a produs.
– Ceea ce m-a şocat mai mult este încrengătura celor care fac parte din sistemul mafiot, care cuprinde şi persoane din alte partide decât a celui din care face parte senatorul Voicu; s-a vorbit şi de Ludovic Orban, apoi este surprinzătoare aroganţa senatorului, care ştia că este ascultat şi, din când în când, vorbea codat, dar, totuşi, îşi derula afacerile cu aplomb şi o siguranţă neobişnuită, parcă ar fi fost înafara oricărei răspunderi pentru cele ce le punea la cale.
– Cangrena corupţiei s-a întins până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un moment dat se vorbeşte şi de un membru CSM, ceea ce este cu adevărat îngrozitor, chiar dacă, în cazul Căşuneanu, traficul de influenţă nu a dus la nimic. Frecventez filmele americane, dar, acolo, nivelul corupţiei se opreşte la poliţie şi procurori. Probabilitatea cooperării la aranjarea proceselor de către magistraţii de la cea mai înaltă instanţă din SUA, nu pare posibilă nici la şcenariştii cu imaginaţia cea mai bogată. Utilizând un truism, România este cu adevărat ţara tuturor posibilităţilor.
Deşi jurist, nu sunt adeptul adagiului latin „Dura lex, sed lex”, ci a definiţiei dreptului, că dreptul este „ars aequi et boni”. În pofida acestei premise, cazul Voicu va fi hârtia de turnesol nu numai pentru justiţie, ci şi pentru organismele statului în general, fiindcă mi se pare că s-au depăşit orice limite în sfidarea legii şi a bunului simţ.
Aceasta nu este o consolare pentru noi, deoarece, în familia selectă din care facem parte, majoritatea statelor au o situaţie remarcabil mai bună şi la aceste standarde trebuie să ne raportăm.
Cazul senatorului Voicu, mult mediatizat, necesită câteva comentarii:
– În primul rând, justiţia ar trebui să se facă în instanţă şi nu la tv. Probabil vor veni arestarea, cătuşele la mâini şi toată tevatura cu care am fost obişnuiţi de multă vreme. Bănuiesc că, totuşi, organele penale au divulgat conţinutul înregistrărilor, înainte de a fi sesizată instanţa, ceea ce nu este deloc în regulă.
– Apoi, reacţiile clasei politice au fost, cel puţin unele dintre ele, surprinzătoare. M-a mirat reacţia domnului Iliescu, „cel sărac, dar cinstit”, care prin atitudinea sa caută, de plano, să exonereze sau să atenueze răspunderea celui cercetat penal. Mai echilibrată mi s-a părut reacţia lui Victor Ponta. Formaţia de jurist a acestuia, a fost procuror, a avut ca rezultat o mai justă cumpănă în evaluarea situaţiei ce s-a produs.
– Ceea ce m-a şocat mai mult este încrengătura celor care fac parte din sistemul mafiot, care cuprinde şi persoane din alte partide decât a celui din care face parte senatorul Voicu; s-a vorbit şi de Ludovic Orban, apoi este surprinzătoare aroganţa senatorului, care ştia că este ascultat şi, din când în când, vorbea codat, dar, totuşi, îşi derula afacerile cu aplomb şi o siguranţă neobişnuită, parcă ar fi fost înafara oricărei răspunderi pentru cele ce le punea la cale.
– Cangrena corupţiei s-a întins până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un moment dat se vorbeşte şi de un membru CSM, ceea ce este cu adevărat îngrozitor, chiar dacă, în cazul Căşuneanu, traficul de influenţă nu a dus la nimic. Frecventez filmele americane, dar, acolo, nivelul corupţiei se opreşte la poliţie şi procurori. Probabilitatea cooperării la aranjarea proceselor de către magistraţii de la cea mai înaltă instanţă din SUA, nu pare posibilă nici la şcenariştii cu imaginaţia cea mai bogată. Utilizând un truism, România este cu adevărat ţara tuturor posibilităţilor.
Deşi jurist, nu sunt adeptul adagiului latin „Dura lex, sed lex”, ci a definiţiei dreptului, că dreptul este „ars aequi et boni”. În pofida acestei premise, cazul Voicu va fi hârtia de turnesol nu numai pentru justiţie, ci şi pentru organismele statului în general, fiindcă mi se pare că s-au depăşit orice limite în sfidarea legii şi a bunului simţ.
Adrian Man
