Merkel, care speră să obţină al treilea mandat de patru ani la conducerea unei ţări a cărei populaţii este hotărât opusă intervenţiilor militare externe, a surprins vineri, când nu a semnat un apel la o reacţie internaţională „puternică” în urma atacurilor chimice din Siria, semnat de 11 ţări, inclusiv Statele Unite, la summitul G20 de la Sankt Petersuburg, în Rusia.
Berlinul a semnat apelul abia 24 de ore mai târziu, invocând necesitatea unei coordonări europene, o poziţie care a fost imediat criticată de către opoziţie şi o mare parte dintre editorialişti, luni.
„Astăzi (luni) a apărut o propunere interesantă, cu Rusia care a îndemnat pentru prima dată Siria să îşi pună arsenalul chimic sub control internaţional”, a declarat cancelarul într-o emisiune, pentru postul public ARD, în cadrul campaniei pentru alegerile legislative de la 22 septembrie.
„Dacă urmează fapte, ci nu este vorba doar despre o câştigare de timp, iar acest lucru se concretizează, atunci Germania va acţiona pentru ca să fie urmată această cale”, a adăugat Merkel, care era înconjurată de un grup de 150 de alegători reprezentativi din cadrul corpului electoral german.
„Este necesar să se încerce totul pentru a se ajunge acolo fără o intervenţie militară”, a adăugat ea.