Suspiciunile fostului Ministru al Apelor și Pădurilor, Doina Pană s-au confirmat, a fost otrăvită cu mercur. Expertizele au fost efectuate de Institutul de Medicină Legală, dar și de către medicii de la Spitalul Parhon din București.
Cei din urmă au efectuat o expertiză endocrinologică, care demonstrează că Doina Pană a fost otrăvită intenționat și nu accidental, în urma consumului de fructe de mare. Cantitatea mare de mercur din sânge a arătat că a fost vorba despre o otrăvire intenționată.
Bistrițeanca a declarat încă din 2019 că „Eu am făcut o plângere la poliţie. Nu pot să vorbesc despre anchetă, dar vreau să vă spun că problema e foarte veche din 2-3 februarie 2018, atunci am făcut plângerea şi aş fi tăcut în continuare pentru că interesul meu e să-i prindă decât să… adică n-am vrut să aduc nicio impietate cursului poliţiei, parchetului. Eram ministru la păduri pe vremea Guvernului Tudose, în noiembrie 2017 am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că am probleme foarte mari cu inima, modificări pe EKG cu iminenţă de infarct, am urmat un tratament, chiar m-au văzut mai mulţi specialişti şi cu toate astea m-am simţit tot mai rău. La un moment dat, pentru că epuizasem toate analizele specifice, s-au gândit să mă trimită într-un final la o analiză toxicologică şi în 15 ianuarie 2018 am aflat rezultatul: eram intoxicată cu mercur în concentraţie mare”.
Rareș Bogdan: “Doamna Pană a fost o figură ștearsă, nu a creat emoții puternice”.
Parlamentarii clujeni întrebați despre acest subiect au transmis următoarele precizări. Deputatul UDMR Csoma Botond ne-a transmis “nu comentez acest subiect deoarece nu cunosc detaliile cazului”
În schimb, deputatul PNL Sărmaș Ioan-Sabin ne precizat că “fără dovezi clare cu privire la acest subiect nu aș vrea să mă pronunț deoarece pare un subiect de domeniul fantasticului, dacă este adevărat este extrem de grav într-un stat condus democratic cum este România” . În ceea ce privește măsurile care ar trebui luate, parlamentarul PNL ne-a transmis “măsurile sunt complicate, statul dispune de instituții abilitate care ar trebui să înceapă o ancheta pentru depistarea celor care au produs acest fapt”. Întrebat dacă este îngrijorat pentru propria persoană, acesta a zis “nu mă simt îngrijorat în ceea ce mă privește, nu dau crezare unor astfel de subiecte, nu trebuie să trăim cu frică, persoanele vinovatre trebuie să plătească, este vorba totuși de o tentativă de omor”.
Europarlamentarul Rareș Bogdan ne-a transmis, “nu sunt la curent cu acest subiect, sper ca nu a fost otrăvită voit”, acesta a precizat că nu se simte în pericol. La întrebarea ce măsuri ar trebui să ia instituțiile statului pentru a se evita astfel de cazuri acesta a zis “este un lucru destul de ciudat și izolat, nu este specific unei democrații Europene, aceste lucruri se întâmplă în țări ca Rusia, Venezuela, doamna Pană cu tot respectul a fost o figură șteară, nu a creat emoții puternice în timpul mandatului astfel încât să pățească așa ceva”.
Tot din tabăra PNL, Burciu Cristina a precizat, “o cunosc pe Doina din executivul trecut, știu că și-a făcut treaba, este un profesionist, îmi doresc ca justiția să își facă treaba”, în ceea ce privește siguranța proprie aceasta ne-a transmis “este mult spus că ma simt amenințată personal, niciunul dintre noi nu trebuie să se simtă amenințat, nu este în regulă să se întâmple astfel de cazuri, în ultima vreme am observat o escaladare a agresivității în general”. Deputatul clujean este de părere că “acel sector al justiției trebuie să își facă treaba și că legile trebuie aplicate, este adevărat că duc și lipsă de personal, poate și aceasta este o cauză”
Coleșa Ilie deputat din partea AUR: “sincer să fiu, nu prea am ce să comentez, este incredibil, s-a ajuns la fapte foarte grave”, acesta a mai adăugat “personal, nu mă simt amenințat, în ceea ce privește instituțiile statului care trebuie să protejeze demnitarii români, nu am experiență de acest gen ca să propun soluții”.
Viorica Dăcilă, atacuri dure “Ciolacu n-a primit permisiune de la liberali pentru a lua poziție”
„E intolerabilă lipsa de reacție a oficialităților în cazul otrăvirii fostului ministru Doina Pană! Un caz extrem de grav și fără precedent e tratat cu indiferență la nivel politic. Nici măcar un cuvânt de preocupare sau de compasiune nu am auzit de la cei care conduc azi România. Ori sunt foarte ocupați cu bătaia pe buget și nu-i mai interesează altceva, ori mafia lemnului umblă liberă pe culoarele Palatului Victoria și impune legea tăcerii. M-aș fi așteptat ca cel puțin liderii PSD să transmită un mesaj de solidaritate și de îngrijorare, dar se pare că Marcel Ciolacu n-a primit permisiune de la liberali pentru a lua poziție pe acest subiect. Trist!”, a comentat fostul premier al României.
Fostul secretar general al PSD Codrin Ștefănescu spune, tot pe Facebook “Și PSD-ul lui Ciolacu tace în întregul său! Nicio reacție, niciun strigăt de revoltă! Parcă au dispărut cu toții, «bravii» mei colegi…”.
Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, spunea în 2019 “Foarte multă lume a făcut speculații și comentarii când Doina Pană a anunțat că-și dă demisia din motive de sănătate. Am știut chiar de atunci că Doina are probleme de sănătate, la finalul anului 2017. Undeva prin 2018 mi-a spus că în urma unor analize medicale a fost constatată această intoxicație cu mercur. Nici nu mai știu dacă a spus că va depune sau a depus o plângere, am fost perfect în acord cu ea, fiindcă este o situație foarte gravă și sunt instituții ale statului abilitate să verifice și să dea soluții”.
Doina Pană: „Eu bănuiesc și cine a fost în spate și prin intermediul cui. Nu e o singură persoană”
Întrebată într-o emisiune televizată dacă este de părere că ar fi putut fi otrăvită la comanda „Mafiei Pădurilor“, fostul ministru a răspuns fără echivoc: „Da, am certitudinea că am fost otrăvită de Mafia Pădurilor. (…) eu bănuiesc și cine a fost în spate și prin intermediul cui. Nu e o singură persoană. Dar, din punctul de vedere al toxicologului care a identificat intoxicația mea cu mercur, a reieșit clar ca a fost ceva programat, cronic, nu o singură doză. E clar că există o mișcare în spate. Nu poate fi un oarecare“.
Fostul ministru susținea încă din 2019 că a fost otrăvită, când a și făcut o plângere penală în acest sens, dosarul a fost preluat de DIICOT. Aceasta a aflat că a fost otrăvită după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și a ajuns pe mâna medicilor.
Adevărul a ieșit la iveală de curând pentru că, a spus demnitarul, „am vrut să evit un scandal internațional de genul: un ministru din România otrăvit cu mercur. Eu mi-am dat demisia pe 3 ianuarie din cauza epuizării uriașe. Era o degradare masivă, aritmii, epuizare, aveam sângerări din nas. Pe 15 ianuarie am aflat că am fost otrăvită“.
În prezent, ancheta penală este în desfășurare dar ridică multe semne de întrebare cu privire la siguranța demnitarilor români și chiar a cetățenilor. În ultima vreme au fost publicate din ce în ce mai multe materiale cu privire la subiectul “Mafia Pădurilor”, mai mulți pădurari au fost omorâți iar unii activiști au fost atacați cu pietre. Autoritățile se fac că iau măsuri în timp ce despădurirea României continuă, aparent acest subiect este un monstru sacru de care nimeni nu se poate atinge.
Cine are o urma de umanism, de demnitate si normalitate poate interpreta singur comentariul lui Rares Bogdan: D-na Pana a fost atat de stearsa, ca nu merita sa strici otrava pe ea! Nu ca am mai putea avea surprize in privinta caracterului d-lui parlamentar.
D-na Pana o fi fost stearsa, dar mafia padurilor si implicarea firmei austrice au fost suficient de pregnante.