Tabloul „The Fake Rothko”, al pictorului Adrian Ghenie, reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti, a fost vândut pentru 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro), la o licitaţie organizată de casa Sotheby’s luni, la Londra.

„The Fake Rothko”, o lucrare realizată în ulei pe pânză, semnată şi datată 2010, era estimată la o sumă cuprinsă între 250.000 – 350.000 de lire sterline (311.676 – 436.346 de euro), conform site-ului Sotheby’s.

De asemenea, suma pentru care a fost adjudecată lucrarea „The Fake Rothko” este de şase ori mai mare decât cel mai ridicat preţ plătit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitaţie, conform Reuters.

Născut în 1977, în Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte şi Design din Cluj şi s-a tot împărţit între acest oraş şi Berlin până în 2013, când a ales în cele din urmă capitala germană.

Artistul român Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piaţa internaţională de artă în ultimii ani, fiind reprezentant al noului val al artei vizuale româneşti. Tabloul său „Regele” a fost vândut la o licitaţie din iunie 2013, de la Londra, cu 212.238 de euro. Totodată tabloul „Dr. Mengele 2” a fost vândut pentru 140.747 de euro la Licitaţia de artă contemporană organizată în februarie, la Londra, de Sotheby’s, după cum informa la momentul respectiv casa de licitaţii Artmark.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbârciu, şi a fondat în 2005, împreună cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsă ulterior şi în Berlin. Plan B a organizat pavilionul românesc la Bienala de la Veneţia din 2007, iar în 2008 a deschis un spaţiu expoziţional permanent la Berlin, o premieră pentru o galerie românească în străinătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.