Uniunea Europeană pune, în sfârșit (sau cel puțin încearcă), piciorul în prag în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, având pe „lista neagră” trei țări, printre care este vizată și minunata noastră țărișoară. Polonia, Ungaria, România, astfel arată clasamentul statelor care acordă drepturi doar selectiv, principala problemă fiind constituită de condiția persoanelor de același sex, care nu se pot căsători. Legat de toate acestea, reporterii Gazeta de Cluj au discutat cu mai mulți politicieni, cât și cu activiști și cu Înalt Prea Sfințitul Andrei Andreicuț.

Parlamentul European (PE) a adoptat cu 387 voturi pentru, 123 de abțineri și 161 voturi împotrivă Rezoluția privind drepturile LGBTIQ în Europa, care reprezintă un semnal politic puternic către Comisia Europeană și statele membre UE. Rezoluția cere, printre altele, respectarea dreptului la viață de familie și căsătorie, recunoașterea statutului parental pentru persoanele LGBTI și  protejarea acestora de discriminare, hărțuire și violență. Parlamentul European atrage atenția și asupra țării noastre, cerând „Comisiei Europene să ia măsuri împotriva României pentru eșecul său repetat de a respecta hotărârea CJUE în speța Coman, Hamilton și Asociația ACCEPT și pentru lipsa remediilor legale care au obligat reclamanții să se adreseze la CEDO pentru apărarea dreptului lor și compensații.” (punctul 10 al Rezoluției PE).

Cum era de așteptat, ne confruntăm cu mai multe „bisericuțe” în ce privește mentalul colectiv – îi avem, pe de o parte, pe activiști și pe cei progresiști, din USR-PLUS, pentru ca la polul opus să se afle AUR, dar într-o manieră detașată de Biserică, întrucât aceasta își păstrează valorile și credințele, dar nici nu caută să condamne ori să marginalizeze.

„Lucrurile nu țin de legislație neapărat, ci că o luăm într-o direcție care duce spre progresism.”

„Din păcate, consider că în momentul de față nu suntem acolo, astfel încât să acceptăm căsătoriile dintre persoanele de același sex. Cred că societatea românească nu este încă acolo, însă, cred că putem să începem cu pași mai mici, cum ar fi parteneriatul civil între persoanele de același sex, dacă doresc, pentru a le respecta drepturile. Cred că e un aspect important, pe care noi îl susținem mai departe. Din discuțiile pe care le-am avut până acum și participând la diverse întâlniri la care s-a pus problema comunităților LGBT, problemele lor cele mai importante, în momentul de față, sunt cele de protecție, pentru că în cadrul unui cuplu de același sex, în momentul de față, dacă unul dintre ei pățește ceva, e în spital sau moare, celălalt, conform legislației actuale, nu are niciun drept, spre deosebire de o femeie alcăuită din o femeie și un bărbat căsătoriți. Părerea mea este că trebuie să vorbim mai mult în societatea românească despre acceptare și să asigurăm, într-o primă fază, acest parteneriat civil, care ține, până la urmă, de respectarea drepturilor unor adulți și de protecția lor.

În momentul de față, Uniunea Europeană nu funcționează prin a impune, face doar niște recomandări, iar legislația națională e suverană, deci, din acest punct de vedere, Uniunea Europeană poate să facă doar recomandări și să prezinte o viziune. Ce trebuie să facă mai departe România este să comunice aceste valori și aceste decizii care se iau la nivel european și să discute, să inițieze discuții cu societatea despre aceste aspecte, fiindcă, de la un moment dat, dacă aparții unui grup care are o anumită direcție de viziune, este cumva normal să înțelegi, să faci pași în a accepta acest lucru, dar, repet, nu este o impunere. 

Eu încă am o dilemă în legătură cu partidele extremiste de la noi, într-adevăr, sunt pe val, dar sunt pe val la o prezență foarte mică a oamenilor la vot. Adică poate ai 15% din 30% din oameni care votează, ceea ce nu e atât de mult, extremiști în România am avut tot timpul, dar, cel puțin până de curând, au fost mai puțini decât în țările din jurul nostru, chiar și cele din vest, precum Germania. Cred că singura soluția este să acceptăm România așa cum este ea în momentul de față. Mi se pare deja un semnal bun faptul că referendumul organizat pentru coaliția pentru familie nu a trecut. Pe de altă parte, există un risc, întrucât trebuie să recunoaștem că acest referendum fusese susținut de multe partide politice. Erau foarte mulți susținători și de la PSD, și de la PNL, dar USR-PLUS nu l-a susținut, din contră, am susținut populația să nu meargă la vot și au fost foarte multe discuții. Toată lumea spunea atunci că vom muri ca partid și că societatea nu e pregătită pentru așa ceva, însă eu cred, totuși, că societatea românească a dat un semnal puternic atunci când a fost referendumul, dovedind că lucrurile nu țin de legislație neapărat, ci că o luăm într-o direcție care duce spre progresism.”, a declarat Adriana Cristian, consilier local USR-PLUS.

„Nu înțeleg multe limbi străine, dar asta nu înseamnă că nu pot să respect faptul că există aceste limbi”

Balanța înclină către optimism și luptă pentru egalitate mai ales în cazul activiștilor, evident, iar în despre toate acestea am discutat cu Gabriela Oprea, militantă pentru drepturile persoanelor queer și fondatoare a platformei online TeachU: „Bineînțeles că vreau să se permită căsătoria între toate persoanele care doresc să facă asta, cât timp sunt persoane care pot să își ofere consimțământul pentru relațiile pe care le au. Nu văd de ce ar trebui să existe orice fel de impediment în calea asta. Nu prea susțin marile reforme guvernamentale, cred că nu prea obțin nimic, dar asta e ceva ce se poate obține foarte simplu, la nivel constituțional, nu este nevoie de o revoluție și mi se pare că este destul de trist că suntem în secolul al XXI-lea și că România nu dă semne că ar vrea să facă asta. Sper ca presiunile care apar din exterior să determine ceva, dar nu știu ce să spun. 

Personal, nu pot să spun că îmi pasă atât de tare cum ar fi receptate toate astea de către români, pentru că dacă vom sta toată viața să spunem că nu suntem pregătiți, nu o să fim niciodată pregătiți. Devenim pregătiți făcând ceva în acest sens și nu cred că persoanele queer, din care fac parte, să fie plasate pe planul doi, fiindcă nu sunt oamenii gata să accepte. Poate că răspunsul societății nu va fi unul favorabil, dar nu cred că drepturile oamenilor trebuie să fie încălcate doar pentru că alții nu sunt de acord cu ele. Da, România are o societate destul de religioasă și, pe lângă partea religioasă, felul în care transmitem, de la o generație la alta, valorile, e foarte defectuos, pentru că nu îi învățăm pe oameni să fie deschiși, iar acest lucru se vede, în special când aruncăm o privire asupra modului în care ne raportăm la relațiile dintre persoanele de același gen. Cu toate acestea, nu cred că România este o cauză pierdută, iar printre cei de vârsta mea se află foarte multe persoane care înțeleg cum funcționează chestia asta; și chiar dacă nu înțeleg, nu trebuie să înțelegem, trebuie doar să acceptăm. Nu înțeleg multe limbi străine, dar asta nu înseamnă că nu pot să respect faptul că există aceste limbi, e cam același lucru și cu relațiile între oameni.” 

„Distrugerea identității creștine a Europei și înlocuirea ei cu utopie criminală.”

De cealaltă parte e graniței se situează AUR, care apără valorile tradiționale și este împotriva căsătoriei între persoanele de același sex: „Noi, cei de la AUR, condamnăm cu fermitate rezoluția PE care cere Comisiei Europene sancționarea României pentru nerecunoașterea căsătoriilor homosexuale.

Această rezoluție lovește într-unul dintre principiile de bază ale AUR, familie tradițională. Parlamentul European nu poate interzice dreptul fiecărui copil de-a avea parte de o mamă și un tată. PE încearcă să legifereze într-un domeniu care ține de competența parlamentelor naționale. În cazul Europei, respingem ferm încercarea de a submina familia adevărată prin crearea unui fals substitut – așa numita „familie curcubeu”. Establishment-ul de la Bruxelles încearcă distrugerea identității creștine a Europei și înlocuirea ei cu utopie criminală. Încercarea PE de a impune, printr-o rezoluție, recunoașterea în toate statele membre ale Uniunii Europene a căsătoriilor sau parteneriatelor civile înregistrate într-un stat membru este abuzivă și nu ține cont de faptul că dreptul familiei și reglementarea căsătoriei sunt competențe ale statelor naționale, nu ale instituțiilor europene. Potrivit art. 9 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi 

Este foarte grav că inițiativa acestei rezoluții a PE vine din partea Grupul PPE, care se pretinde a fi conservator și creștin-democrat, dar în realitate se dovedesc a fi niște sexo-marxiști.

Voi susține cu consecvență familia tradițională și interesul superior al copiilor, care înseamnă în primul rând a avea o mamă și un tată, a nu fi supuși unor tratamente medicale fără acordul părinților, de a avea parte de o educație clasică, nu doar online, de a fi crescuți în dragoste de neam și țară, de a-și cunoaște credința strămoșească, de a avea un viitor în țara lor.” ne-a transmis Ilie-Alin Coleșă, deputat AUR.

„Oamenii din țara noastră gândesc, în mare parte, ca biserica”

Înalt Preasfințitul Andrei Andreicuț ne-a prezetat viziunea Bisericii, însă fără a căuta să denigreze ori să saboteze persoanele care nu se încadrează în aceste „standarde”: „Nu vă pot da o altă părere, decât părerea bisericii noastre ortodoxe, iar părerea bisericii este că actul căsătoriei se face între un bărbat și o femeie, binecuvântată de Dumnezeu, cu nașterea de prunci și cu realizări în viață frumoase. Nu suntem nici pentru a fi pedepsiți sau marginalizați cei care au o altă părere. Toți oamenii să fie sănătoși și să le fie bine, sigur că nu îi putem marginaliza sau pedepsi pe cei care au alte păreri legate de credință ori de practica religioasă, toți oamenii au dreptate în lumea asta, să trăiască și să le ajute Dumnezeu. Dar legat de sfânta taină a căsătoriei, biserica susține ce a lăsat Dumenzeu, însă Îl rugăm pe Dumnezeu să aibă milă și să îi binecuvinteze pe toți. Oamenii din țara noastră gândesc, în mare parte, ca biserica, majoritatea fiind creștini și dorindu-și familii normale, dar țin să adaug că nu dorim să marginalizăm pe nimeni.”

Reprezentanții partidelor PSD și PNL pe care i-am contactat nu au dorit să comenteze acest subiect. 

„Respectarea acestor decizii e o componentă esențială a statului de drept”

În acest moment, în România, pentru drepturile persoanelor LGBT luptă asociația ACCEPT, care speră să facă schimbarea posibilă: „Solicităm Guvernului României aplicarea de urgență a tuturor deciziilor CJUE și CEDO care au constatat că România încalcă drepturile persoanelor LGBTI în domeniul liberei circulații, vieții de familie, recunoașterii juridice a identității de gen, libertății întrunirilor publice și protecției față de infracțiuni motivate de homofobie și transfobie. Aplicarea acestor măsuri, concret, înseamnă elaborarea de legislație și politici publice, în cooperare cu societatea civilă LGBTI, pentru a stopa aceste violări de drepturi. Respectarea acestor decizii e o componentă esențială a statului de drept, garantat prin Constituție și monitorizat în continuare de partenerii noștri europeni. În tot acest timp, practica autorităților nu s-a schimbat; Parlamentul nu a reglementat parteneriatul civil și Guvernul nu a coordonat o reformă administrativă care să armonizeze legislația națională cu cea europeană în materia liberei circulații pentru cetățenii europeni. Această din urmă problemă este analizată și de Comisia Europeană, care a declanșat în august 2020 o procedură de pre-infringement împotriva României, ultimul pas înainte de declanșarea procedurii judecătorești la CJUE pentru încălcarea legislației UE prin neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru. Prin procedura de pre-infringement se încearcă un dialog cu statul, înainte de a fi trimis în judecată de către Comisia Europeană. Votul de aseară este un mesaj clar transmis de Uniunea Europeană către instituții și statele membre de a avansa în reglementarea unor legi și politici publice care să asigure drepturi egale pentru persoanele LGBTI. Această rezoluție continuă acțiunile PE pentru egalitate LGBTI, precum rezoluția Parlamentului European din martie 2021 care declară spațiul Uniunii Europene o „Zonă de Libertate pentru Comunitatea LGBTIQ”. Comisia Europeană aplică deja de un an Strategia pentru Egalitate Persoanelor LGBTIQ adoptate în luna noiembrie 2020. Asociația ACCEPT salută aceste inițiative ale Uniunii Europene prin care se urmărește ca toți cetățenii europeni să beneficieze de drepturi egale, indiferent de indiferent de orientarea sexuală sau identitatea de gen.” a declarat Teodora Roseti Ion Rotaru, directoare executivă a ACCEPT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.