România, cameleon politic. Să ne trăiască europenii!

România – țara tuturor posibilităților. Poți câștiga alegeri fără să faci prea multe, poți fi pus și dat jos din funcții precum își schimbă oamenii șosetele, poți deveni punct politic chiar și dacă te afli într-o stare insuportabilă. Reperele generațiilor ce urmează devin oamenii care ne conduc țara și care ne definesc identitatea ca stat. Liderii politici din România trec de la o vreme printr-o tranziție, însă nu înspre bine, dat fiind faptul că se ridică voci care decid imperativ soarta României în funcție de interesele altor națiuni.

Dacă analizăm liderii politici din țară, observăm că în curând ne vom dezice de drapelul României. 

Lideri de diverse etnii aleși în funcții în România

Am ales în funcția de președinte al țării pe Klaus Werner Iohannis (PNL), un neamț de vocea căruia ne-am lăsat seduși, un conducător care a îmbrăcat haina “democrației” pentru un timp în care a făcut propagandă. Ludovic Orban (PNL), care din punct de vedere etnic este și maghiar, se află în funcția de premier al României. 

Clotilde Armand (USR-PLUS) a fost aleasă primar al Sectorului 1, București –  să ne trăiască franțuzoaica! – îl citez pe Vlad Voiculescu, noul vice-primar al Capitalei. 

Dominic Fritz a impresionat inclusiv presa străină, neamțul a câștigat un mandat la Primăria Timișoarei, tot din partea USR-PLUS. 

Astrid Fodor (Forumului Democrat al Germanilor), tot din Germania, a obținut un nou mandat la Primăria Sibiu. 

Nu în ultimul rând, printre noii primari din România se numără și Soos Zoltan (susținut de UDMR) care este maghiar. 

Printre deputații străini care au un cuvânt de spus în funcțiile ocupate se numără și evreul Cristian-Gabriel Seidler, din partea USR-PLUS.

Mandate de președenție în cadrul Consiliilor Județene au obținut: Csaba Borboly (UDMR), Harghita, Hubert Thuma (PNL), Ilfov, Pataki Csaba (UDMR), Satu Mare, și alții. Persoanele care se află în funcții de președenție la Consiliile Județene nu sunt de ignorat întrucât au mai multă putere decât un primar; ei conduc serviciile publice județene. E responsabilitatea lor să se asigure că nu fură *nimeni* pădurile, de exemplu, iar în acest sens bineînțeles că au un cuvânt de spus și consilierii.

Politicieni străini – referinţe mai sănătoase?

Noi, românii, avem nenorocirea de a nu avea încredere în puterile proprii; nu am învățat încă faptul că puterea este în noi. Votăm și alegem străini care să ne conducă nația, crezând că astfel vom avea referinţe mai sănătoase şi mai conforme naturii lucrurilor. Curioase lucruri se petrec…

Nimeni nu contestă că unii dintre cei amintiți s-au născut în România, însă cum sublinia un mare clasic, în astfel de cazuri ceea ce e de contestat este asimilarea caracterului lor dobândit genetic cu caracterul neamului românesc. Acest lucru trebuie exprimat prompt, astfel încât să nu mai pretindă nimeni “monopolul românismului.”

Ne conduc oameni “de ieri, de alaltăieri”, fără simţ istoric, fără a putea înțelege sufletul românesc în profunzimea sa – pentru că acest lucru le este imposibil – fără a putea aprecia într-adevăr patriotismul. 

Pentru a persecuta naţionalitatea noastră nu trebuie să se întâmple ceva de valențe exagerate, ci e suficient să te ofensezi față de cei amintiți și nu numai. 

Românul are dreptul de a cere respectarea poporului său, doar că am devenit cam toleranți în astfel de contexte. “A fi bun român nu e un merit, nici o calitate, ci o datorie” pentru orice cetăţean al statului, care reprezintă o moştenire exclusivă şi istorică a României. Naționalitatea unuia slab dezvoltat va determina o eventuală hrănire din ceea ce înseamnă românesc, iar naționalitatea nu constă în fluturarea unui drapel, ci în a înțelege esența. 

Poate dacă ne-am aduce aminte de trecut, din care am învățat că solidaritatea românilor poate învinge… Indiferent de cât de fastuoase sunt promisiunile străinilor, ar trebui să știm clar ce vrem și ce nu vrem. Acum ar fi încă timpul ca „vocea poporului” să răsune prompt.

Susținem că ne dorim o adevărată pace naţională în ţară şi sfârşitul tuturor acestor scandaluri politice, lupte care se hrănesc cu sângele României. Cine și-ar dori subjugarea României? Însă tocmai acest lucru se prevede, în fine, la orizont. Cine mai garantează într-adevăr dezvoltarea liberă a României şi apărarea drepturilor țării noastre, fără a disprețui alte nații?

Nu doar conservarea expresiei geografico – politică a ţării este importantă

Ceea ce au pierdut românii, dar ar trebui să aibă este libertatea spiritului şi conştiinţei românești. Românul se vrea pe sine, întotdeauna. Dorește păstrarea și valorificarea naţionalității sale. Fiecare are un “tezaur sufletesc”, țara proprie, limba proprie, în care se întrevăd principii de viață, istoria poporului. Numai “acasă, în România”, omul se regăsește pe deplin. 

E poate indiferent pentru unii dintre politicienii noştri care popor determină soarta românilor, dar nu ar trebui să ne fie nouă. Și indiferent nu îi este nici omului istoric. Da, sunt mulţi cărora le este indiferent ce oameni vor locui în acestă țară. Ceea ce evidențiază ei ca fiind relevant într-un astfel de context este conservarea expresiei geografico – politică a ţării. Pentru omul istoric nu e indiferentă situația. Istoricul va trebui să constate că există o luptă între naționalități, între autonomiile popoarelor.

Au scris publicații străine despre Dominic Fritz – neamțul care a câștigat Primăria Timișoara, însă pe noi, românii, nu ne deranjează? Nu contest intelectualitatea străinilor, capacitatea lor, abilitățile dobândite, însă nu consider posibilă înțelegerea pe deplin a ceea ce înseamnă românesc. Pentru a înțelege pe deplin ideea naţionalităţii românești, aceasta trebuie să fie înnăscută. În timp, viaţa noastră publică şi privată va suferi suficiente transformări încât românul va ajunge să se simtă străin în propria țară.

Nu cred că deşertăciunea zgomotului în istorie este ceea ce ne dorim. Se spune că oamenii de care se vorbeşte mai puţin sunt cei mai fericiți. 

Am putea să ne împotrivim tendințelor străine, însă dacă nouă, ca națiune, ni se ia – treptat, pentru că nu se face deodată – exercitarea drepturilor politice în stat, se pune următoarea întrebare: ce ne așteaptă mâine? Nimeni nu ne va învăța ce am fost, ce suntem sau ce ar trebui să fim fără a ne știrbi- români.