Vizita oficială a preşedintelui Iohannis în Franţa, care din motive obiective a devansat deplasarea la Berlin ne determină să facem câteva consideraţii despre relaţiile României cu Franţa şi importanţa lor pentru drumul nostru în istorie. Probabil că, în absenţa lor, statul Român în frontierele din 1918, recunoscute prin tratatele din Franţa la sfârşitul primului război mondial, nu s-ar fi realizat într-un interval de timp previzibil. România de la Unirea principatelor şi până acum nu a avut un aliat mai constant decât Franţa. Chiar constituirea României Mici la 1859 care ulterior a devenit regat independent s-a bazat extrem de mult pe sprijinul Franţei. Din această privinţă, esenţiale au fost acţiunile lui Napoleon III. Pentru elucidarea acestor aspecte fac trimitere la studiile istoricului Lucian Boia, ce au relevat meritele conducătorului Franţei din acea vreme. Chiar şi numai pentru aceasta, istoricul Boia merită gratitudinea noastră, în pofida faptului că unii – printre care şi un istoric pe care îl respect mult, polemizează din noi în Magazin Istoric cu nonconformistul istoric de la Bucureşti. (Nu sunt istoric, chiar dacă istoria este cea mai frumoasă dintre poveşti cum îi spune Adrian Cioroianu la TVR 2, ci numai un iubitor de istorie. Nu ar trebui să mire această ipostază în care mă aflu. M-am născut în România interbelică, în ultimul an de democraţie, între 1940 şi 1944 am suportat rigorile unei ocupaţii străine, m-am bucurat mult când Ardealul de Nord a fost eliberat. A urmat lunga noapte a comunismului în care am avut parte şi de zile luminoase, dar nu datorită comuniştilor ci în pofida lor. Acum, în ciuda dezamăgirilor pe care le încerc alături de mulţi alţi compatrioţi am un sentiment de împăcare că trăiesc şi voi muri ca un om liber). Poate că sunt subiectiv când vine vorba de Franţa, dar nu pot să fiu altfel doar ce sunt foarte ataşat de cultura şi civilizaţia franceză. Cel mai mare regret pe care îl încerc este că nu am reuşit după 1989 să vizitez localitatea Colombey les Deux- Eglises, unde este înhumat Charles de Gaulle, unul dintre cei mai importanţi oameni politici ai secolului XX. Voi încerca totuşi să fiu obiectiv când voi schiţa rolul Franţei în formarea ţării noastre. Generaţia paşoptistă şi-a făcut studiile la Paris. Toţi aceşti oameni au fost ataşaţi necondiţionat de sora noastră mai mare, sursa noastră de cultură şi ideologie. Nu este de mirare că atunci când a izbucnit războiul franco-prusac în 1970, opinia publică românească a fost în unanimitate de partea Franţei. Din acest motiv, prinţul Carol, viitorul rege era să îşi piardă tronul.
În primul război mondial, România a fost alături de Fraţa şi de aliaţii ei. Instructorii militari francezi, în frunte cu generalul Berthelot au ajutat enorm de mult armata română, iar în semn de recunoştinţă s-a edificat un monument în onoarea francezilor căzuţi în România, în parcul Cişmigiu din capitală. În perioada interbelică, Franţa a fost principalul aliat al României, iar relaţiile dintre cele două state au fost cu adevărat la cel mai înalt nivel. În 1940, când Franţa s-a prăbuşit ca urmarea a ofensivei germane a urmat sfârtecarea României. Ruşii ne-au dat un ultimatum şi au anexat Basarabia şi Bucovina de Nord, maghiarilor li s-a acordat de către Germania şi Italia – prin dictatul de la Viena – Ardealul de Nord, iar Bulgarii sprijiniţi tot de către puterile revizioniste şi-au recuperat Cadrilaterul în care se găsea Balcicul atât de iubit de către regina Maria. Dacă partea de nord a Transilvaniei a reintrat în hotarele României, nu ştiu dacă republica Moldova va dori cândva să revină la ţara mamă. Pentru moldovenii de peste Prut, o alternativă valabilă la unire ar fi intrarea lor în UE când practic frontiera dintre cele două state va dispărea. Cât priveşte sudul Dobrogei, aceasta este o realitate pe care am acceptat-o şi nu va mai trebui să constituie un motiv de dispută cu vecinii noştri de peste Dunăre.
Modificarea frontierelor României din vara şi toamna anului 1940 demonstrează fără tăgadă cât de utile ne-au fost relaţiile privilegiate cu Franţa. Iuliu Maniu, care era un intelectual de formaţie central europeană, spunea cât de importante sunt relaţiile româno-franceze. În acest sens afirma că atunci când Franţei îi este bine şi România se găseşte într-o relaţie similară, iar când Franţa este apăsată de poverile istoriei şi ţării noastre îi merge rău.
După cel de-al doilea război mondial, relaţiile cu Franţa au fost mult timp îngheţate până când Bucureştiul s-a desprins din îmbrăţişarea Moscovei. La sfârşitul anilor 60 a avut loc istorica vizită a generalului de Gaulle, s-au intensificat considerabil relaţiile economice fabricându-se în România autoturisme, după licenţele unor firme franceze, Renault şi Citroen. Apoi într-o vreme, în perioada comunistă, în ţara noastre se găseau ziare, reviste şi cărţi din Franţa. După decembrie 1989 prima vizită a unui şef de stat occidental la Bucureşti, s-a produs la începutul anului 1990, când Francois Mitterand s-a aflat la Bucureşti.
Mai târziu, compania Renault a preluat Dacia-Mioveni. Această privatizare a fost o mare reuşită. Automobilele cu sigla Dacia Renault pot fi văzute în toată Europa şi chiar în afara ei. Se vând bine chiar şi în Franţa. Construirea autostrăzii Piteşti – Sibiu ar facilita exporturile de autoturisme. Apoi printre altele, în România s-au deschis mai multe centre culturale franceze, cel din Cluj devenind o instituţie ce impune respect.
În timpul lui Băsescu s-a încheiat un parteneriat strategic, preşedintele Sarkozy a venit la Bucureşti, s-a amplificat deci colaborarea româno-franceză, dar relaţiile cu această ţară au fost grevate în deosebi de problema rromilor cetăţeni români din Franţa. Din acest motiv imaginea României ,acolo a fost una şifonată francezii uitând că, în ţara lor avem medici, studenţi şi doctoranzi români care ne fac cinste.
În ziua când Iohannis a descins la Paris iar serviciul de protocol a ţării gazdă a uitat să ţină paltonul preşedintelui nostru, neglijenţă, ce nu ar trebui să fie dramatizată, Radio France Internaţional caracteriza actualele relaţii bilaterale ca nefiind excesiv de călduroase. Probabil că sunt adevărate cele spuse dar este incontestabil că raporturile pe toate planurile sunt bune, cu perspectiva de a fi amplificate. În acest sens, deci a intensificării cooperării au fost şi declaraţiile celor doi preşedinţi Iohannis şi François Hollande la sfârşitul convorbirilor avute în prima zi a vizitei.
Alături de deplasarea premierului Ponta, vizita lui Iohannis la Paris şi apoi deplasarea la Bruxelles unde va avea întâlniri cu şefii de state şi de guvern din UE, demonstrează că activitatea României pe plan extern se înscrie pe coordonatele politici noastre externe tradiţionale, adică a colaborării cu statele democratice. Ţara noastră , cu excepţia intervalelor 1940- 1964 şi 1945-1964, s-a orientat întotdeauna spre vest şi o face consecvent şi în momentul de faţă.
Adrian Man
12.02.2015
