După incidentul „Mailat”, România a devenit “ţara rromilor” sau, mai exact, românii şi România şi-au pierdut identitatea şi au devenit rromi-ţigani, a căror ţară este România. Din strălucita origine romano-dacă a poporului român, origine cu care ne mândream în faţa popoarelor lumii, am ajuns să fim asimilaţi cu rromii, ţiganii, trubadurii nelegiuiţi din lumea întreagă.
Presa internaţională a vărsat râuri de cerneală despre subiectele care conţineau cuvintele-cheie din ultima vreme: România, rromi, Italia. Presa din Franţa a început să ne catalogheze drept ţigani acum 15 ani. Presa italienească nu “ne scoate” din ţigani, iar elveţienii ne spun “ciori” şi “corbi”. Norvegienii se plâng de faptul că sunt victime ale ţiganilor români, care le vând cupru pe post de aur. Toate aceste naţiuni au însă un numitor comun: presa locală, ziariştii din aceste ţări, care îşi apără conaţionalii de “flagelul românesc”, arătând cu degetul înspre România, naţiune care, în proporţie de 70 %, ajunge să se identifice în Europa cu apelativul de "Ţigănia" sau ţara ţiganilor europeni. Cum s-a ajuns aici? Nu este necesară o nouă discuţie despre “impotenţa” diplomaţiei autohtone, care şi-a făcut o tradiţie din a fi una dintre cele mai fricoase şi lipsite de reacţie diplomaţii europene, nefăcând mai nimic să apere poziţia românilor în lume, ci trebuie relatat despre faptul că România este, poate, singura ţară care nu numai că nu ia apărarea “fiilor” care tind să fie identificaţi cu etnia rromă, însă promovează o Românie bazată pe “valorile” etniei rrome. România a ajuns să se complacă cu titlul de “Ţiganiadă”, ba mai mult decât atât, îl şi promovează. Astfel, o firmă care oferă “servicii de emigrare în Canada, vize, rezidenţă permanentă şi temporară în Canada”, după cum declară pe propriul site, descrie ţara în care locuim ca plină de “mizerie şi ţigănie, blocuri gri, muncă în gaşcă, fără respect şi cu frustrări”. Astfel, oricine accesează www.emigrarecanada.ro este “lovit” de o “prezentare” prin care viitorului candidat la emigrare în Canada îi este sugerat să plece dintr-o ţară plină de “mizerie şi ţigănie”, unde “munca în gaşcă” primează, “blocurile gri” sunt “bârlogul” omului şi unde “respectul şi sistemul sanitar” sunt cele mai dezastruoase din Europa. În schimb, viitorului client i se prezintă un tărâm “civilizat”, “verde”, luminos, în care “oamenii te respectă”. Atitudinea firmei de emigrare tinde să întărească şi mai mult preconcepţiile vizavi de atitudinea europenilor faţă de români. Acest site, prin prezentarea făcută, îndeamnă, fără tăgadă, la părăsirea imediată a României şi emigrarea fără condiţionări spre un tărâm mult mai “luminos”, unde ţigănia şi mizeria sunt străine. Or, în aceste condiţii, munca autorităţilor şi milioanele de euro băgaţi anual în promovarea valorilor româneşti în exterior par bani aruncaţi pe fereastră, atâta timp cât românii se identifică cu valorile pe care vesticii le urăsc.
Rromânia în Europa
Agresiunile sexuale comise la Roma sunt, în proporţie de 24%, opera emigranţilor români şi, în proporţie de 42%, a italienilor, scriu ziarele în perioada în care românii sunt mai huliţi ca niciodată de autorităţile şi mass-media italiană. Potrivit datelor oficiale oferite de ministerul italian de interne, în 2008, în capitala italiană au avut loc 317 agresiuni, faţă de 339 în 2007. Cu ocazia seminarului pe tema „Violenţe împotriva femeilor”, desfăşurat la Roma, oficialii au mai precizat că românii se fac responsabili de 11% din cazurile de viol în Milano, respectiv 10% la Bologna. Pe tot cuprinsul ţării, procentul scade la 7,8%. În aceeaşi ordine de idei, la sfârşitul anului 2007, românii au ajuns campionii criminalităţii din Italia. Informaţia reieşea din statisticile Ministerului de Interne italian, citate într-o conferinţă de presă de fostul şef al diplomaţiei române, Adrian Cioroianu. Potrivit acestuia, românii se situau pe primul loc la şase tipuri (din 15) de infracţiuni majore în Italia, în general cele asociate cu violenţa – omucideri, violuri, furturi auto şi furturi din locuinţe, jafuri din magazin şi extorsiuni.
Rrom vs. ţigan
Impunerea apelativului "rromi" pentru ţigani a creat, în concepţia multora, o confuzie păguboasă pentru imaginea României. Această denumire a fost adoptată de ţigani la primul Congres Mondial al Rromilor, în 1971. Cum etnonimul "rrom" seamănă foarte mult cu cel de "român, ajungându-se chiar la forma roma/romani/romanies, mulţi străini au ajuns să confunde cele două popoare. Astfel, am devenit vinovaţi de infracţiunile comise de ţigani în Europa. Italienilor le este uşor să încurce ţiganii cu românii, mai ales că în italiană nu se pronunţă "â" în cuvantul român (romeni). Aşadar, pentru cineva care nu este bine informat este greu să facă diferenţa. Ţara noastră este văzută ca fiind ţara ţiganilor, ţara de origine a infractorilor ale căror crime au şocat Europa. Astfel, România este asociată cu o minoritate de 2,5%, conform recensămîntului din 2002.
La scurtă vreme după răsturnarea regimului comunist, ţiganii au fost recunoscuţi ca minoritate naţională. Deşi acest lucru a presupus câştigarea unor drepturi politice şi civile, deteriorarea situaţiei economice şi sociale a ţiganilor a continuat. Situaţia s-a datorat atât neglijării instituţionalizate, cât şi, în unele cazuri, unei legislaţii discriminatorii (Legea Fondului Funciar, Legea Ajutorului Social, Legea Învăţământului etc.) sau intervenţionismului instituţiilor statului în procesul de cristalizare a mişcării ţiganilor. La 25 aprilie 2000, Guvernul român aproba o Strategie naţională de îmbunătăţire a situaţiei ţiganilor, un program pe 10 ani, care îşi propune ridicarea nivelului social şi economic al ţiganilor şi integrarea lor în societate. Asupra numărului exact al ţiganilor există încă numeroase discuţii. Ultimul recensământ, din 1992, consemnează existenţa a 409.723 persoane aparţinând acestei etnii, în schimb, organizaţiile de ţigani şi alte date neoficiale avansează chiar cifra de 1,5 – 2 milioane. Ţiganii au început să se organizeze şi la nivel internaţional, adoptându-se un steag- simbol al unităţii etnice.
“Sentimentul antiromânesc este profund în Italia. Consiliul Naţional împotriva Discriminării din Roma face câte o cercetare asupra sentimentelor naţionale ale societăţii italiene la fiecare patru-cinci ani. Este, de-a dreptul, şocant să vezi rezultatele: în anii ‘70 ai secolului trecut, italienii aveau sentimente discriminatorii puternice faţă de libieni, în anii ‘80, faţă de musulmani, în anii ‘90, faţă de albanezi, în anii 2000, faţă de români, asociaţi cu ţiganii. Niciuna dintre reacţiile discriminatorii, aşa cum sunt ele măsurate de zeci de ani, nu este atât de solidă şi de intensă ca aceea faţă de români, repet, asociaţi cu ţiganii. Niciuna dintre aceste reacţii discriminatorii nu a dispărut: ele sunt prezente la nivel de latenţă, îşi schimbă doar locurile pe scara importanţei”, scrie Alin Teodorescu.
Adina Fartuşnic
