Grupul de sustinere a proiectului Rosia Montana s-a lansat la Bucuresti in prezenta a peste 100 de participanti, sustinatori ai proiectului minier. Evenimentul de astazi reprezinta o premiera in Romania: societatea civila se mobilizeaza pentru sustinerea unui proiect industrial de anvergura.

„Grupul este o initiativă fara precedent in Romania, insă si proiectul minier de la Rosia Montană reprezinta, la randul sau, o miza pozitiva fara precedent pentru economia Romaniei. Am observat, in diverse evenimente organizate atat in zona Muntilor Apuseni, cat si in alte orase ale tarii, ca exista foarte multe persoane, dar si foarte multe organizatii din mediul public si privat care cred cu tarie in necesitatea implementării acestui proiect de anvergura. Insă lipsa unei coagulari a parerilor acestor oameni si organizatii a lasat loc de-a lungul anilor unui adevarat delict de opinie din partea celor care se opun proiectului si care transmit mesaje eronate.”, a declarat Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania si unul dintre reprezentantii grupului.

„Sunt putini cei care inteleg mentalitatea si trairile oamenilor din comunitatile miniere. Acestia au crescut in spriritul traditiei miniere si vad cum straini care nu au fost niciodată la Rosia Montana le hotarasc soarta. Comunitatile miniere doresc sa prospere pastrandu-si modul de viata si asta vor si locuitorii Rosiei Montane. Iar ca ei mai sunt mii de locuitori din comunele invecinate, dar si din alte comune care cunosc beneficiile mineritului”, a declarat Eugen Furdui, primarul comunei Rosia Montana.   

Corina Hebestreit, Director general al Asociatiei Europene a Industriei Miniere „Euromines”: „Lansarea Grupului de Sustinere a Proiectului Rosia Montana stabileste un nou standard pentru industria miniera in Romania si, foarte probabil, si in Europa. In ultimele decenii, industria a facut pasi importanti in imbunatatirea dialogului cu diferitele parti interesate, insa infiintarea unui grup de sustinere cu o structura institutionala independenta, care include factori din toate sectoarele, de la autoritati publice locale la universitati, ONG-uri, asociatii de industrie, sindicate si patronate, este ceva cu totul nou. Este o expresie a democratiei si a transparentei la cel mai inalt nivel, prin care se impune un standard de inovare si exploatare a potentialului minier, cu efecte benefice asupra dezvoltarii economice a Romaniei.”

Tiberiu Ratiu, primarul orasului Abrud: „Locuitorii din Abrud sustin demararea proiectului Rosia Montana, acesta fiind si motivul pentru care am decis sa ne alaturam Grupului de Sustinere a proiectului minier. Relansarea mineritului in zonă inseamna noi locuri de munca, dezvoltare economica si rezolvarea multor probleme sociale – practic, un viitor mai bun pentru copiii nostri si garantia ca Abrudul nu va impartasi soarta altor localitati miniere din Apuseni, unde incetarea activitatilor industriale a adus somaj, saracie si lipsa oricarei sperante.”

Bogdan Baltazar, consultant financiar: „Proiectul Rosia Montana este singura sansă de revigorare a zonei Rosia Montana, care trece deja printr-un proces intens de depopulare. Acest proiect va incuraja turismul in zona prin crearea de infrastructura moderna si va aduce investitii in Romania, atat in industria miniera, cat si in multe domenii conexe mineritului. Din totalul castigurilor rezultate in urma exploatarii, statul roman, alaturi de ceilalti actori implicati (furnizori, subfurnizori), va primi 56%, un procent echilibrat. Profitabilitatea proiectului nu poate fi neglijata, mai ales in conditiile cresterii cotatiilor aurului la nivel international, ceea ce face din aur refugiul principal.”

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit…iata un grup de oameni inteligenti care arata ce trebuie facut! Ma intreb cati or mai fi si care nu au curajul sa-si afirme adevarata pozitie de friga ong-urilor……Bravo!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.