După ce-a condus la propriu Moldova până acum câțiva ani (cu binecuvântarea americanilor DEMOCRAȚI), Vlad (n.red-Vladimir Plahotniuc) a fost pus „pe goană” și-a părăsit Moldova sub amenințarea iminentei arestări ordonată de la Moscova. După trecerea prin Ucraina, a poposit chiar în Miami-USA, fiind „proprit” acolo de către autoritățile americane, de unde în urmă cu puțin timp a reușit să scape la Istanbul (sursa mea sunt relatările de presă din ultimii ani). Am aflat zilele astea că a plecat și de-acolo în urmă cu câteva zile, chiar înainte ca un comando rusesc să-l extragă din Turcia spre a-l livra autorităților rusești. Nici nu mai contează dacă e în Emirate (pe modelul miliardarului bulgar Vasil Bozhkov, ce se luptă de-acolo cu corupția lui Boiko Borisov) sau în altă parte, scrie Cozmin Gușă pe facebook, potrivit flux24.ro.

INTERGRAL POSTAREA LUI COZMIN GUȘĂ:

MOLDOVA INTRĂ-N HORA BĂTĂLIEI DIN SUA!

FILIERA #BIDEN/GITENSTEIN/PANAMAPAPERS/AROMA-CHIȘINĂU.

INTERESUL LUI PUTIN PENTRU PLAHOTNIUC!

Vorbesc cu un prieten din Washington aseară despre super-agitația din jurul campaniei deștepte a lui Trump, cvasi-recuperat din infecția cu COVID și care domină acum din nou agenda publică din America. Omul citise ce-am scris ieri despre strategia echipei de campanie a președintelui SUA, și mă întreabă dacă știu ce-a pățit Brad Parscale, unul dintre șefii de campanie care-a fost și la București acum mai mult de un an, adus de către consultantul român Adrian Thiess pentru o conferință publică, cazat fiind la celebrul „LIDO”, proaspăt redeschis. Nu știam, așa că mi-a relatat cum, în urmă cu cca 1 săptămână Parscale a avut o tentativă de sinucidere „a la Adrian Năstase”, și doar intervenția rapidă a soției lui l-a salvat, aceasta chemând poliția care literalmente i-a smuls din gură revolverul cu care urma să-și ia zilele! Și-asta, în plină campanie electorală, implicat fiind un tip inteligent și energic ce-a avut un rol determinant în prima victorie a lui Trump. Comentariile sunt de prisos …

Din vorbă-n vorbă, ajungem la România și implicarea filierei BIDEN-GITENSTEIN în afacerile din jurul Fondului Proprietatea, despre care vorbesc în SUA de ceva vreme Rudy Giuliani și destui jurnaliști, plus alte matrapazlâcuri puse la cale de filiera SOROSISTĂ prin România, ce sunt azi subiect de dezvăluiri în campania americană. Știind el despre „stagiul” meu din 2010 din Moldova, când m-am implicat ca și consultant la Chișinău într-o campanie în care am reușit înfrângerea rusofilului Voronin, în beneficiul AIE (Alianța pentru Integrare Europeană, cu tripleta conducătoare Filat-Lupu-Ghimpu, sprijinitor principal Vlad Plahotniuc), îmi zice că și Moldova a intrat pe harta dezvăluirilor din SUA despre corupția echipei democrate a lui Biden. Subiectul îl implică pe fostul ambasador Mark Gitenstein, care azi este unul dintre șefii fundațiilor de campanie a lui Biden (în calitate de prieten vechi de peste 30 de ani!), iar subiectul este unul pe care-l cunosc bine încă din 2010. Fac o paranteză necesară:după campania din 2009 din România, unde Băse și-ai lui au furat, iar Geoană a trădat (sub oblăduirea aceluiași ambasador Gitenstein, ce chiar era de facto GUVERNATORUL ROMÂNIEI, cu „firman” primit chiar de la Biden, vicepreședintele SUA de-atunci!), am acceptat invitația lui Plahotniuc, deja miliardar dar și cetățean moldo-român, de a merge la Chișinău să-i sprijin în lupta împotriva comuniștilor rusofili; asta am și făcut, mai ales în baza atmosferei din România în ceea ce mă privește, cu rezultatele pe care le-am evocat mai sus pe scurt; am „trăit” practic cu Vlad Plahotniuc la Chișinău (miliardarul fără chip, cum îi zicea presa atunci) cca 1 an, jurnaliștii și oamenii politici din Chișinău cunosc bine și-n detaliu activitatea mea de-atunci, după cum o cunoaște bine și Florian Coldea, care a făcut pe-acolo numai bazaconii, fiind implicat și el, dar în sprijinul pentru Vlad Filat, prim-ministrul în funcție din 2010, ajuns și el la pușcărie, așa cum se cam întâmplă cu cei cu care Coldea lucreazăș întâmplarea a făcut ca un amic a lui Gitenstein, prieten și cu mine, să-mi solicite sprijin pentru american, exact în speța care e subiectul scandalului de azi, deci cunosc bine ceea ce RISE PROJECT descrie aici despre Gitenstein și statul Moldova, și vă invit să citiți:https://www.rise.md/…/proprietatile-aroma-privatizate…/“Rudele de la Chișinău ale fostului ambasador al SUA la București, Mark Gitenstein, au apelat la serviciile casei de avocatură Mossack Fonseca pentru a-și ascunde proprietăți și companii cu venituri de milioane. Printre acestea, firma Euro-Alco, o afacere cu alcool pusă pe roate după ce familia Ghitenștein a preluat active importante ale întreprinderii de stat Aroma.”Sperând c-ați citit pe larg, nu mai lungesc vorba, ci vă zic consecințele, iar voi trageți concluziile. Atât de detestatul Plahotniuc a fost primit în scurt timp în urma „îndestulării” familiei Gitenstein cu onoruri la Washington, chiar de către vajnica „luptătoare anticorupție” VICTORIA NULAND (prietena lui Gitenstein, impusă de către Biden), care Victoria i-a fost ghid util lui Plahotniuc pentru întâlnirile politice prestigioase din capitala americană. Eu n-am mai comunicat cu Vlad Plahotniuc chiar de la finalul lui 2010, de după victorie, când printr-o strategie copiată din manualul agenților SIE (practicată în România în cazul meu și de către „rezidenții” Băse sau Pontache), s-a produs despărțirea mea de Plahotniuc.Și-n fine, după ce-a condus la propriu Moldova până acum câțiva ani (cu binecuvântarea americanilor DEMOCRAȚI), Vlad a fost pus „pe goană” și-a părăsit Moldova sub amenințarea iminentei arestări ordonată de la Moscova. După trecerea prin Ucraina, a poposit chiar în Miami-USA, fiind „proprit” acolo de către autoritățile americane, de unde în urmă cu puțin timp a reușit să scape la Istanbul (sursa mea sunt relatările de presă din ultimii ani). Am aflat zilele astea că a plecat și de-acolo în urmă cu câteva zile, chiar înainte ca un comando rusesc să-l extragă din Turcia spre a-l livra autorităților rusești. Nici nu mai contează dacă e în Emirate (pe modelul miliardarului bulgar Vasil Bozhkov, ce se luptă de-acolo cu corupția lui Boiko Borisov) sau în altă parte. Interesant este cum campania americană se joacă chiar pe toate meridianele, și nimic nu mai este lăsat la voia întâmplării, mai ales de către liderii mondiali care-și construiesc și ei strategiile de putere viitoare strict în funcție de rezultatul alegerilor din SUA. E limpede cumva că de fapt toți copiază chiar modelul american, care presupune implicarea în alegerile din alte state, tocmai pentru a avea apoi argumente solide de negociere cu viitorii lideri, în scopul declarat al „propășirii americane”, nu-i așa?! Dar și personale sau de grup (în cazul corporațiilor) de fapt, așa cum ni s-a demonstrat din plin până acum.Acum, că s-a terminat „en fanfare” pseudo-campania românească, sper că v-am trezit atenția asupra campaniei de alegeri din SUA, al cărei final VA INFLUENȚA ÎN MOD DETERMINANT EVOLUȚIILE VIITOARE ÎN ROMÂNIA ȘI-N ZONA NOASTRĂ. Ba chiar v-aș zice că e mai important rezultatul de-acolo decât cel de la Parlamentarele noastre din decembrie, ce vor fi și ele influențate subteran chiar de rezultatul din SUA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here