Recentele desfăşurări în evoluţia crizei gazelor arată, din nou, cât de vulnerabilă este Europa în ceea ce priveşte resursele de energie. Dacă la un moment dat se părea că lucrurile intră pe un făgaş normal, până la urmă Rusia a închis din nou robinetele şi aprovizionarea rămâne întreruptă, iar Bulgaria şi Slovacia, care depind în întregime de gazul metan rusesc intră în colaps economic şi uman. Acutizarea divergenţelor ruso-ucrainiene a intervenit într-o perioadă când iarna a fost mai rece ca oricând în Europa.
Nu ştiu sigur dacă sâmbătă, când apare Gazeta, ţara producătoare, cele de tranzit (Ucraina şi Polonia) şi ţările consumatoare se vor întâlni la Moscova, răspunzând invitaţiei premierului rus, dar cred, dată fiind şi presiunea UE, că săptămâna viitoare se va găsi un compromis, deoarece nici Federaţiei Ruse nu-i convine să piardă miliarde de dolari, ca urmare a faptului că, de-o bucată de vreme, nu exportă gaze naturale.
Se impun câteva precizări. Conflictul ruso-ucrainian, care s-a propagat în lanţ deoarece majoritatea gazelor exportate tranzitează Ucraina, nu este exclusiv comercial, cum s-a spus de către mulţi, inclusiv de unii oficiali europeni. Este semnificativă împrejurarea că, dacă până la sfârşitul lunii decembrie, oferta Rusiei pentru Ucraina a fost de 250 de dolari la mia de metrii cubi, imediat ce vecinii noştrii au încercat să modifice unilateral tariful tranzitului de gaz prin conductele ucrainiene, Gazprom nu mai acceptă un alt preţ decât 450 de dolari la mia de metrii cubi. Trebuie să adaug că 450 de dolari este preţul cu care se livrează gazul metan în Europa. Dacă Federaţia Rusă are beneficiari privilegiaţi, cum este Belarusul şi Republica Moldova, nimeni nu poate obliga furnizorul de gaze să livreze la alte state produsul exportat la un preţ mai mic decât cel practicat pe piaţa europeană. Aceasta cu atât mai mult cu cât Ucraina, sau mai bine zis cercurile conducătoare de la Kiev, are faţa îndreptată spre NATO şi UE şi nu spre Moscova.
Diabolizarea unilaterală a Rusiei şi a lui Putin este, aşa cum a arătat Armand Goşu în „22”, contraproductivă. Nici Ucraina nu are un comportament corect, fiind o certitudine că a sifonat conductele de tranzit pentru a-şi alimenta depozitele subterane, unde se găsesc acum 22 de miliarde de metrii cubi de rezerve de gaz. Ca atare, Ucraina nu poate fi considerată o victimă inocentă.
A treia certitudine mi se pare vulnerabilitatea Europei, mai puţin a Germaniei, care are relaţii constant bune cu Rusia. Proiectul Nabuco, în care încă de pe timpul lui Emil Constantinescu ne-am pus atâtea speranţe, nu este fezabil, şi pentru că depinde în parte de gazul din Iran, care este o ţară nesigură. Oferta lui Putin de a ne implica în proiectul South Stream este mai sigură, chiar dacă ne menţine, în continuare, dependenţi de Rusia. Aceasta trebuie să-şi vândă gazele, în condiţiile în care preţul petrolului a scăzut la o treime faţă de cel practicat în vară. Gazul din Marea Nordului este departe de noi şi este utilizat, în deosebi, de Norvegia, Marea Britanie şi Olanda. Franţa şi Italia se pot aproviziona din Algeria, pe când pentru români şi nu numai pentru ei, înafară de gazul rusesc, o altă resursă ar putea să o constituie cea din zona Mării Caspice, dar pentru care nu există conducte. Oricum, avem o situaţie mai favorabilă, fiindcă consumatorii din România primesc gaz şi din producţia internă.
Rămâne să reluăm dezideratul înfăptuirii independenţei energetice, despre care s-a vorbit şi acum 30-40 de ani. Oricât îi supără pe ecologişti, trebuie să mai construim centrale atomo-electrice. Sunt mai puţin poluante decât cele pe cărbuni şi păcură, iar până când energia eoliană va conta cât de cât în balanţa energetică a ţării este o cale lungă. De asemenea, se impune, la nivelul UE, o politică energetică comună, dar nu în vorbe, ci printr-un mecanism economic adecvat, pentru ca statele europene să nu fie la discreţia uneia sau a mai multor ţări, cum se întâmplă în momentul de faţă.
Adrian Man
P.S. Scriu aceste rânduri când îl sărbătorim pe Eminescu. Unii, sub pretextul omagierii marelui poet, îi maculează amintirea. Victor Roncea, îl asasinează din nou, scriind, fără ezitare, că a fost ucis de serviciile secrete austro-maghiare. Principalii agenţi în acest complot au fost Maiorescu şi Slavici. Ultimul a avut marele defect că a fost căsătorit cu o unguroaică. Grozăvii de acestea nu s-au scris nici în perioada prolecultistă. Când te gândeşti cât l-a ajutat mentorul Junimii pe Eminescu şi că Slavici a făcut închisoare ungurească pentru cauza românilor din Transilvania… Cât priveşte pe cei care aberează cu atâta râvnă, ne vine să spunem ca personajul biblic: „Iartă-I Doamne, că nu ştiu ce fac”.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.Ok
