Mihnea Iuoraș

Încă un mare dosar a ajuns la final. Zilele trecute, procurorul DNA Marius Daniel Pată a dispus clasarea dosarului în care mai mulți foști membri ai Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din ANRP și experți evaluatori au fost acuzați de DNA că au adus prejudiciu Statului Român prin supraevaluarea unor terenuri. În dosar era și Mihnea Iuoras, fostul subprefect al Clujului ce era acuzat de abuz în serviciu. Într-un final, dosarul a fost clasat, fiind găsit NEVINOVAT.

Alături de Mihnea Iuoraș, s-a dispus clasarea cauzei și cu privire la: cunoscuta avocată Ingrid Mocanu, Ingrid Zaarour (fosta șefă a ANRP), Baciu Remus Virgil (fost vicepreședinte al ANRP), Marko Atilla Gabor (fost deputat UDMR), Nicolescu Theodor Cătălin (fost deputat PNL), Gheorghe Vișoiu (angajat ANRP) și Doina Tudose (evaluator).

Anul trecut, după aproape cinci ani de procese, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus achitarea lui Mihnea Iuoraș într-un alt dosar, după ce a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul ANRP. Citește mai multe despre acest subiect AICI.

Ce spuneau procurorii DNA în ordonanța de efectuare a urmăririi penale:

La data de 14.10.2008, suspectii Zaarour Ingrid, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Baciu Remus Virgil, Iuoras Mihnea Remus, Marko Atilla Gabor, Nicolescu Theodor Catalin si Canangiu Constantin-Catalin, in calitate de presedinte, respectiv membri au aprobat, cu incalcarea dispozitiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, raportul de evaluare intocmit de suspecta Tudose Doina, evaluator la o societate comerciala, pentru un teren care a facut obiectul unui dosar de despagubire, desi se impunea trimiterea dosarului spre reevaluare.

Terenul in suprafata de 1.250 mp a fost evaluat la valoarea de 9.492.800 lei (2.638.800 euro la cursul de schimb de la acea data), de trei ori mai mult decat valoarea reala a terenului.

A reiesit ca terenul a fost supraevaluat cu 6.120.237 lei, suma ce reprezinta prejudiciu in dauna statului.

Raportul de evaluare a fost intocmit cu nerespectarea Legii nr. 247/2005 si a Standardelor Internationale de Evaluare impuse de lege si a fost avizat de suspectul Visoiu Gheorghe, expert evaluator in cadrul A.N.R.P.

Astfel, presedintele si membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor – Ingrid Zaarour, Popa Mocanu Ingrid Luciana, Baciu Remus Virgil, Iuoras Mihnea Remus, Attila Marko Gabor, Nicolescu Theodor Catalin si Canangiu Constantin Catalin, pe de o parte, si evaluatorul Visoiu Gheorghe, aveau obligatia legala sa verifice daca raportul de evaluare intocmit de Tudose Doina, respecta Standardele Internationale de Evaluare in sensul de a folosi, drept comparabile, tranzactii certe ale unor proprietati similare vandute si nu oferte de vanzare speculative publicate on-line.

Din probele administrate a rezultat ca acestia nu au respectat aceasta obligatie legala, acceptand si aproband acordarea de despagubiri pe baza unui raport de evaluare in care valoarea de piata a fost denaturata.

Activitatea descrisa a determinat totodata obtinerea unor foloase patrimoniale necuvenite de catre doua persoane care, anterior initierii procedurilor in vederea despagubirii, obtinusera la un pret modic drepturile litigioase de la persoana care avea dreptul legal la despagubire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.