O întâmplare incredibilă a avut loc în timpul unei înmormântări din Zimbabwe, unde decedatul a revenit la viaţă.
Numele bărbatului care le-a provocat frisoane pe şira spinării celor prezenţi la priveghiul său este Brighton Dama Zanthe, în vârstă de 34 de ani.
Potrivit Huffington Post, unul dintre cei aflaţi la priveghiul acestuia a abservat că mortul îşi mişca uşor capul.
„În primă fază, nu mi-a venit să cred ce îmi văd ochii. A început să îşi mişte uşor capul iar după aceea şi alţi oameni prezenţi acolo au văzut că omul a început să îşi mişte şi alte părţi ale corpului”, a declarat martorul.
Imediat, a fost chemată o ambulanţă care l-a transportat pe Brighton Dama Zanthe la spital, unde a fost conectat la aparate de menţinere a vieţii. După două zile, omul a plecat din spital pe propriile picioare.