Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat sâmbătă, la conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei PSD Harghita, că nu va accepta promovarea unor legi care i-ar favoriza pe membrii unei comunităţi etnice din România.

„Nu am să accept niciodată excese. Nu am să accept ca în România să existe legi care favorizează anumiţi români de altă etnie. Cu toţii suntem egali, trebuie să ne respectăm. În cazul în care nu ne respectăm, trebuie să primeze ordinea de drept, fiindcă democraţia aşa se menţine, nu este o anarhie”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

În opinia sa, subiecte precum autonomia pe criterii etnice apar pe scena publică în perioadele electorale.

„Şi eu şi dumneavoastră vrem să ne creştem copiii într-o ţară normală. Pentru a face acest lucru, în primul rând trebuie să ne comportăm noi normal. Haideţi să terminăm odată cu prostiile, cu autonomia Ţinutului Secuiesc. Nu a fost şi nu o să fie niciodată. (…) Toate aceste poveşti şi toate aceste învrăjbiri apar când sunt alegeri, acesta este felul liderilor politici de a-şi mobiliza electoratul la vot. Am depăşit acele vremuri”, a spus preşedintele PSD.

În contextul discuţiilor privind reprezentarea în Parlament a comunităţilor de români din judeţe precum Harghita sau Covasna, Marcel Ciolacu i-a lansat o provocare liderului UDMR, Kelemen Hunor.

„Eu cred că pot astăzi să fac o provocare domnului preşedinte Kelemen Hunor, mai ales că este din judeţul Harghita, ca pe listele UDMR-ului să fie un reprezentant al partidelor româneşti şi îi promit că voi lua un reprezentant al UDMR-ului pe listele PSD-ului la Bucureşti. Şi acest lucru va arăta un gest de normalitate, un gest că de fapt cu toţii suntem români„, a transmis liderul PSD. 

Citește și:Masivul de sare de sub Cluj, întârzie metroul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.